Vreme caldă și precipitații foarte puține în minivacanța de Paști

Distribuie pe:

Vremea va fi caldă, iar precipitațiile vor fi izolate și sub formă de averse în perioada minivacanței de Paști, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

“Începând de pe 1 Mai, vom avea o vreme caldă, cu temperaturi la scara întregii țări între 17 până la 24 - 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extra-carpatice. Vorbim aici de Vest, Sud-Vest, Sud. Pot spune că ne apropiem de maximumul unei zile de vară, dar nu excludem ca, pe parcursul serii și al nopții, să avem și averse slabe. Este important să petrecem timp liber cu cei dragi, pentru că vremea, în această Săptămână Mare, va fi una frumoasă și în încălzire de la o zi la alta. Dacă astăzi contăm pe valori de până la 27 grade, mâine (marți, 30 aprilie 2024, n.r.) cu același ecart încheiem luna aprilie, cu valori generoase, de 27 de grade. Acest lucru înseamnă valori peste ceea ce ar fi normal pentru o ultimă decadă a unei luni aprilie”, a spus Mateescu.

Potrivit reprezentantei ANM, ultima lună de primăvară va debuta cu o vreme în general frumoasă, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi temperaturi minime pozitive în toată țara.

“Astfel, vom avea 10 - 12 grade Celsius în jumătatea sudică a țării, valori de până la 8 - 9 grade Celsius în jumătatea nordică, respectiv 11 - 12 grade Celsius în Capitală, în prima zi a sfintelor sărbători. De asemenea, ziua de duminică va aduce valori între 17 până la 20 - 22 de grade Celsius, inclusiv în București”, a afirmat șefa ANM.

În ceea ce privește precipitațiile, Elena Mateescu a precizat că, în București, “în special miercuri și joi, începând din orele serii, sunt posibile averse de scurtă durată, în cantități foarte mici”. (AGERPRES)

Lasă un comentariu