VIZIONARII au fost la Târgu Mureș chiar în Duminica Floriilor

Distribuie pe:

Duminică, 28 aprilie, în ziua de Florii, de la ora 16, la Centrul de Evenimente RAB a avut loc întâlnirea cu VIZIONARII. Au fost aproape trei ore dedicate explorării și dezvoltării cunoștințelor și perspectivelor în domeniile neuroștiințelor, psihologiei și culturii contemporane, alături de cele mai distinse și influente personalități din aceste domenii: Profesorul-academician Al. V. Ciurea, dr. Cristian Andrei, prof. Lavinia Bârlogeanu și Florentina Fântânaru.

Sergiu Zereș, organizatorul acestui eveniment, a declarat pentru cotidianul nostru: “Profesorul-academician Al. V. Ciurea și Florentina Fântânaru ne-au mai fost oaspeți dragi și ne vor mai fi.

Vizionarii ajunși la Târgu Mureș au fost acum și prof. Lavinia Bârlogeanu, minunata fostă profesoară de la Bolyai și Pedagogic, acum profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității din București, și dr. Cristian Andrei, absolvent al UMFST «G.E. Palade» din Târgu Mureș. Ne bucurăm încă de transplantul de suflet pe care ni l-au făcut în Duminica Floriilor”.

Lasă un comentariu