Misiunile pompierilor mureșeni în perioada 26-29.04.2024

Distribuie pe:

Pompierii mureșeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivelul județului Mureș.

Din data de 26 aprilie a.c., până în dimineața zilei de 29 aprilie, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “HOREA” al județului Mureș a fost înregistrat un număr de 215 situații de urgență, dintre care:

- 8 pentru stingerea incendiilor izbucnite la nivelul unor case de locuit și a anexelor gospodărești;

- 4 alte situații de urgență, reprezentând deblocări de uși, salvări persoane supraponderale din medii ostile vieții;

- 3 intervenții pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și acordare a primului ajutor ca urmare a producerii accidentelor rutiere;

- 200 misiuni medicale SMURD de acordare a primului ajutor calificat, îngrijire medicală prespitalicească și transport spre unitățile medicale.

Dintre cele mai relevante misiuni ale echipajelor operative, amintim:

Accidente rutiere

Sâmbătă, 27 aprilie a.c., în jurul orei 18:00, pompierii militari mureșeni au fost solicitați, prin SNUAU 112, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim-ajutor la un accident rutier produs pe raza localității Chendu. S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă, precum și elicopterul SMURD, în colaborare cu o ambulanță din cadrul SAJ Mureș și pompierii voluntari din cadrul SVSU Bălăușeri.

Echipajele operative sosite la fața locului au constatat faptul că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar o persoană, sex masculin, era încarcerată. S-a acționat cu celeritate pentru extragerea persoanei încarcerate.

Pompierii au acționat imediat, cu echipamentele din dotare, pentru a asigura accesul către victima blocată în autoturism, cât și pentru descarcerarea și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite.

Bărbatul a fost extras și predat echipajului de pe elicopterul SMURD, pentru acordarea asistentei medicale de urgență și transport la spital.

Conform primelor evaluări, bărbatul se află în stare gravă. Alte două victime au fost consultate la locul accidentului, de către echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În dimineața zilei de 29 aprilie, în jurul orei 5.00 pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim-ajutor în urma producerii unui accident rutier pe strada Gheorghe Doja din municipiul Târgu Mureș. La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD tip B2.

În accidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism. În urma evenimentului a rezultat o victimă conștientă, cooperantă, fiind evaluată de către echipajul medical aflat la fața locului și transportată la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Concomitent s-au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Incendii

În data de 05 aprilie, în jurul orei 11.30, pompierii militari din cadrul Detașamentul de Pompieri Sighișoara au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de tip B2, în localitatea Saeș, comuna Apold, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei anexe gospodărești (grajd).

Ajunși la locul intervenției, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Un cal a fost evacuat din grajd. Pompierii acționează pentru stingerea flăcărilor și înlăturarea efectelor secundare ale incendiului. Din nefericire, un cal a murit în urma incendiului, acesta nu a mai putut fi evacuat la timp din grajdul cuprins de flăcări.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.

Totodată, pentru asigurarea climatului de siguranță a cetățenilor și pentru identificarea potențialelor cauze de incendiu, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Mureș au derulat un număr de 10 controale de prevenire și 8 informări de prevenire la obiectivele din zona de competență.

Informații despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Lasă un comentariu