La Sarajevo, capitala Bosniei-Herțegovina, s-a desfășurat, între 1-8 iunie, turneul final al Campionatului European de mini-fotbal. Finala a fost programată sâmbătă, 8 iunie, când Serbia a învins România cu 1-1 și 11-10 după penalty-uri.
În deschidere s-a disputat “finala mică”, pentru medaliile de bronz, joc în care Kazakhstan s-a impus cu 7-2 în fața Franței. Echipa noastră, antrenată de târgumureșeanul Virgil Bejenariu, a evoluat la Sarajevo în postura de vicecampioană europeană și campioană mondială en-titre. În 2022, la ediția precedentă a întrecerii europene, găzduită de orașul ceh Košice, România a fost învinsă în finală de Azerbaijan, cu scorul de 1-0. Tricolorii au în vitrină șase titluri continentale, fiind de departe cei mai titrați la acest capitol. Ei sunt urmați de Kazakhstan, Rusia, Azerbaijan și Serbia, cu câte un trofeul.