Al patrulea argument, cu care nu pot fi decât de acord, spune că igiena spiritului este asigurată prin cultură. Așa cum spălatul asigură igiena trupului, cultura asigură igiena spiritului: „ignoranța pute", cum frust dar plastic se exprimă domnul Pleșu.
La aceste patru argumente Noica adaugă trei codicile: 1) cultura te frerește de real, este un triumf al posibilului asupra realului: dacă nu sunt mulțumit cu realitatea mă retrag în cărți, cu riscul însă de a cădea în resentiment; 2) cultura te ferește de matematică, acest argument fiind pe placul celor care se simt incomodați de rapacitatea cu care științele ne invadează cele mai dragi idei și concepții, deoarece matematica nu explică individualul și nici sensul existenței omului, domenii în care cultura mai încearcă încă să dea răspunsuri; 3) cultura este un baraj împotriva iubirii: întrucât iubirea provoacă o dezordine în ordinea existențială a omului, crește temperatura minții, ceea ce provoacă o indispoziție actului cultural. Cultura se face în libertate spirituală în timp ce iubirea distrage acea libertate și astfel o pune în imposibilitatea desfășurării. La acest ultim codicil nu subscriu cu toată convingerea deoarece chiar cultura, spre a se realiza complet, are nevoie de experiențe care să-i ofere un substrat generos.
După ce am expus cele patru argumente și cele trei codicile, împreună cu comentariile aferente, îmi permit să mai adaug un argument: conștiința culturală îl face pe posesorul ei să se simtă mereu incomod în lumea în care trăiește, dar totodată îl face să se simtă bine în pielea lui. Este acea plăcere a inadaptatului care-și conștientizează și acceptă condiția, ceea ce îl face pe artist, pe filozof sau pe omul istoric să se bucure de arta, filozofia sau istoricitatea sa.
O critică nepotrivită adresată culturii vine însă din partea pragmatismului tehnico-științific: potrivit acestuia arta e frivolă, filozofia - sterilă, inoportună și nefolositoare, istoria - inactuală (?!) iar cultura, prin urmare, ineficientă și neproductivă. Un asemenea raționament este rebarbativ și trădează obtuzitate intelectuală. O afirmație precum aceea că arta este o ocupație de mâna a doua, că filozofia este depășită de știință doar pentru că nu uzează de metodă și experiment iar istoria - o simplă divagație erudită este, putem spune, lamentabilă.
Consider însă, în același timp, că mai există o caracteristică esențială inerentă culturii: cultura își e insuficientă sieși, nu își poate găsi împlinirea în cadrul ei. Putem situa, dincolo de cultură, viața concretă sau problemele cetății, dar cred că cel mai edificator exemplu este cel al religiei. Condiția umană nu poate găsi în cultură un sens universal, deoarece aceasta valorizează individualul. Aristul se deschide față de lume fiind închis în același timp de propria viziune; filozoful se comportă ca un demiurg, din perspectiva propriei concepții filozofice, când e metafizician, si ca un psiholog lipsit de garanția competenței, cand se orientează spre interiorul său, iar posesorul conștiinței istorice se închide în propria platitudine a orizontalei câtă vreme se rezumă la a fi om istoric. Dincolo de cultură cred că doar Dumnezeu poate da vieții un sens obiectiv și universal. Desigur, nu trebuie să adoptăm poziția unora din oamenii religioși care neagă cultura (aceasta, totuși, nu vine nici de la diavol si nici „din Occident"), ci trebuie doar să-i recunoaștem poziția consacrată în spațiul intervalului.
A trăi în zona culturii este cel mai bun lucru pe care îl putem face în absența revelației religioase, iar în prezența acesteia, cel mai bun mijloc spre a o contempla intelectual. Îndreptându-ne spre revelația religioasă, odată ce depășim zona culturii ajungem la mistică. Dar acesta ar fi subiectul unei alte lucrări.
În concluzie, riscând să ofer o asimetrie textului și poate nu tocmai în ton cu restul conținutului: să fim oameni ai culturii, dar cu discernământ și „Nihil sine Deo!".
Tudor Mărginean, clasa a XI-a E, Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian"
