Termenul de „sas" , în germană „Sachsen", în maghiară „szász", este de origine latină: „saxones" şi este denumirea etnică pentru unul din grupurile minoritare germane din România.
Aceşti „saxones", denumiţi astfel în limba administraţiei regale maghiare de la începutul secolului al XIII-lea, nu au nimic comun cu Saxonii. Se presupune că astfel erau numiţi funcţionarii din serviciul regelui maghiar, „servientes regis", care proveneau şi din ţinuturile germane. Deci termenul de „Saxones" nu era o denumire etnică, ci una instituţională, pentru cavaleri, pentru purtătorii de armă.
Prima documentare a termenului datează din 1206, document în care locuitorii din Cricău, Ighiu şi Romos erau numiţi astfel de către decanul catedralei de Alba Iulia, referindu-se la „primus hospites regni" (primii oaspeţi ai regelui).
În schimb, coloniştii ţărani erau „Flandrenses" ori „Hospites Theutonici". De la „Flandrenses" în lexicul limbii române a rămas „floandăr" ori „flandăr", cu sensul calificativului de „venetic" . Prin filieră săsească „fleandră", „felendreş" şi „flenderiţă" au intrat în vocabularul limbii române. Tot aici îşi are originea expresia ardelenească „Meri înapoi în Floandra!"
De-a lungul secolelor, termenul „saxones" s-a generalizat, referindu-se la întregul grup de colonişti germani din Transilvania.
Ei înşişi însă se denumeau „detsch" (detş) = Deutsch", adică germani. Abia din epoca modernă se foloseşte denumirea „Sachsen", „detsch" (german) şi „sachsesch" (săsesc) fiind sinonime pentru saşi. Românii şi maghiarii fac diferenţă între „german" şi „sas", respectiv între „németh" şi „szász".
Există mai multe teorii în legătură cu colonizarea săsească. Cea mai probabilă mi se pare cea care vede obârşia colonizării în cruciade.
Între 1147-1149 a avut loc a doua cruciadă. În drum spre Ţara Sfântă, diferite grupuri etnice din vestul Europei au peregrinat pe ruta terestră pe lângă Dunăre, prin Ungaria, în sudul Carpaţilor. Parte din ei au mers pe Olt în sus prin Pasul Turnu Roşu până în Câmpia Cibinului. Regele Géza al II-lea le-a promis mai multe drepturi şi pământ, ei fiind chemaţi să-l sprijine în lupta împotriva cumanilor.
Din această perioadă de la începutul colonizării a dăinuit o construcţie, biserica în stil romanic de pe dealul Cisnădioarei, „Mons Santic Michaelis" (deci şi Transilvania a avut un Mont St. Michel!), numele german al localităţii fiind Michelsberg (în traducere: „Dealul lui Mihai").
Colonizarea s-a produs în mai multe valuri, primele aşezări fiind în zona Sibiului (oraşul lui Hermann = Hermannstadt), Nocrich si Gincu. Au urmat aşa-numitul „Pământ crăiesc", aflat între Olt şi Târnave, iar apoi Ţara Bârsei şi zona Bistriţei. Din aceste ţinuturi unele grupuri s-au strămutat pe pământ nobiliar.
Care sunt ţinuturile originare ale saşilor?
Majoritatea au provenit din eparhiile Köln, Trier si Liége, care în zilele noastre cuprind teritoriile Flandra şi Valonia (Belgia), Luxemburg, Lorraine, o parte din Renania Palatină, Saarland, Hessen, Renania de Nord-Vestfalia. Unii colonişti din nordul Transilvaniei provin din Bavaria.
De-a lungul secolelor s-a format un popor omogen cu proprie cultură şi limbă, legi proprii, cu administraţie autonomă. Nu cu puţină mândrie, saşii susţin că ei se trag din prima adevărată democraţie a Europei.
Cum vorbesc saşii?
Astăzi idiomul săsesc este vorbit în Transilvania doar de câteva mii de saşi. El este un dialect mosell-francon. Starea de evoluţie a idiomului este germana de sus medie, conservând multe forme medievale. Dialecte înrudite sunt ripuara şi luxemburgheza.
În Evul Mediu limba clericală fiind la ei latina (erau catolici), săseasca se vorbea în viaţa cotidiană. Unele predici au fost, totuşi, ţinute în săseşte.
În lexicul săsesc au intrat multe cuvinte din limbile popoarelor cu care saşii au convieţuit.
Odată cu Reforma protestantă, germana, bazată pe Biblia lui Luther, a devenit uzuală ca limbă cultă (şcoală, biserică), saşii trecând cu toţii la lutheranism.
Săseşte se vorbea şi se vorbeşte în domeniul particular.
Fiecare localitate are graiul ei specific.
Nu a existat o scriere uniformă în dialectul săsesc, deoarece se scria în latină, iar pe urmă, în germană.
În ultimii ani s-au făcut mari eforturi de culegere de material scris şi audio, cu toţii fiind conştienţi că este vorba de un fenomen lingvistic pe cale de dispariţie.
Brigitte Kramer – Germania, prof. de germană la Târgu-Mureş între 1978-1989
