Sociologul clujean Vasile Dâncu aprecia, într-un interviu televizat, că în acest moment, are senzaţia că toată lumea răspunde perfect la ceea ce le cere Klaus Iohannis. „Este un efect de acceptare totală. Şi în Parlament, şi în restul clasei politice, Guvernul." Cu o subliniere, însă: „De la preşedinte - spunea Dâncu - România cere lapte, miere, job-uri, tot ceea ce nu poate face preşedintele". De ce este ingrat mandatul de preşedinte în România? Deoarece şeful statului are puţine prerogative, dar are pentru el o cerere fantastică de responsabilitate şi nu are mijloace pentru asta. „Dacă se deteriorează situaţia, nivelul de trai, dacă intrăm într-o nouă criză, cine este de vină?", se întreba retoric Dâncu. Preşedintele…
Ceea ce poate să facă, însă, Klaus Iohannis - şi nu a făcut niciunul din preşedinţii de până acum, nici cele 10 guverne „emanate" - este ca, treptat (c-o fi având unul sau două mandate!), să contureze o nouă realitate politică şi economică, care să conducă şi la o schimbare de mentalitate. Or, întrebarea pe care şi-o pun mulţi români este: „Va marca, oare, cel de-al patrulea preşedinte al României, măcar un început, în acest sens, prin atitudine şi comportament?" Vom trăi şi vom vedea… Un lucru nu poate fi însă eludat. Potrivit unor comentatori şi analişti români independenţi, principala problemă a României de azi sunt mentalităţile majorităţii populaţiei. De aici s-a născut o clasă politică coruptă, pliată perfect pe structura de gândire populară. Azi, poporul se află într-un cerc vicios: prizonier al propriilor mentalităţi puse în operă instituţional şi metodologic de monstrul pe care l-a născut din somnul raţiunii sale - clasa politică.
Numai o schimbare masivă, bruscă şi radicală - consideră aceştia -, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf.
Aşteptăm degeaba de la falsele elite să genereze schimbarea în bine. Nu o vor face pentru că le este foarte bine aşa, atâta vreme cât, după ce că le îmbogăţim, le mai şi votăm. Faptul că nu ne schimbăm mentalităţile face pe oricine am vota să câştige tot… sistemul. Şi asta pentru că mintea colectivă nu are pur şi simplu maturitatea de a concepe cu adevărat - cu sau fără Iohannis - o altă lume. Într-un cuvânt, culegem ceea ce alegem.
Că aşa stau lucrurile, denotă şi faptul că după `89 s-a schimbat doar realitatea, în sensul că, în locul partidului unic - P.C.R. -, au apărut, ca ciupercile după ploai(a)… democraţiei mai multe partide. În rest este ceea ce vedem şi trăim cu toţii.
Cât despre noul preşedinte Klaus Iohannis, analiştii apreciază că primul mandat va fi probabil unul de adaptare la ceea ce se întâmplă în România şi că, dacă nu se recompune clasa politică până în 2016, într-o variantă bipolară, dacă nu în variantă cu o mai mare extensie de polaritate, atunci Iohannis ar putea să ia şi două mandate. Ţine însă de activitatea domniei sale. Preşedintele, aşa cum a început, este - spun analiştii - supraraţional din acest punct de vedere şi un singur lucru l-ar putea încurca: un insucces al partidului domniei sale. De aceea, chiar dacă există iluzia că un preşedinte ar putea să fie preşedintele poporului, prinţesa inimilor, nici Iohannis nu îşi închipuie că poate rămâne singur, imaculat, fără să fie susţinut de partid. A şi spus, de fapt, că vrea să lucreze în parteneriat cu partidul.
Da, în „parteneriat" - în cazul în care „noul" PNL ajunge, în 2016 (ori mai repede!) la putere şi va guverna România!
Prima temă: depopularea României, faptul că migraţia românilor, în loc să scadă, se accentuează! Că, la ora actuală, în afara graniţelor României, trăiesc cel puţin 3-3,5 milioane de persoane de etnie română. Pe noul preşedinte şi partidul domniei sale, pe listele căruia a candidat, nu are cum să nu-l intereseze (cu sau fără prerogative!) faptul că, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări, între care şi România, peste 35% dintre românii din mediul urban au declarat că vor să se mute definitiv în altă ţară. Aşa după cum nu poate rămâne indiferent nici la cauza care generează acest fenomen: sărăcia, apreciată de Daniel Enescu, managing partener Daedalus Millward Brown, drept de departe cel mai important factor care generează intenţia de a emigra. De altfel, cum scrie şi Mediafax, românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din şapte ţări din regiune, în ceea ce priveşte dorinţa de a se muta într-o altă ţară!
Pe de altă parte, poate neglija preşedintele Iohannis faptul că, potrivit Organizaţiei Mondiale a Muncii (OMM), în România, 15% dintre tineri sunt „prea educaţi" comparativ cu cererea pieţei - rată mai mare decât în Marea Britanie şi Germania - sau că rata şomajului în rândul tinerilor cu educaţie terţiară (şcoli tehnice şi facultăţi) este foarte mare, în România, ajungând la 29,3%, în 2014, mai mult decât triplă faţă de nivelul din 2000?! Dar şi că cei care, la un moment dat, au ales calea exilului, s-ar întoarce în ţară, dacă ar găsi un loc de muncă cât de cât acceptabil şi nu la actualul salariu mediu pe economie!?
Dar ceea ce aşteaptă mulţi români (mai ales, transilvăneni) de la preşedintele Klaus Iohannis este şi răspunsul (prin fapte şi acţiuni) la întrebarea: va mai continua, sub mandatul domniei sale, ca toleranţa proverbială a românilor să încurajeze aroganţa udemeriştilor, a celor care fiind, mereu, în Parlament au întins coarda, fără ca fostul preşedinte să-i avertizeze că…totul are o limită?! Este adevărat că, în timpul vizitei în Germania, Iohannis a declarat, la o conferinţă de presă, că „în România nu există o problemă maghiară", iar la televiziunea publică (emisiunea în limba germană), că „în România este o discriminare pozitivă a minorităţilor", dar de aici şi până la a stopa acţiunile extremismului maghiar mai este o cale lungă.
Şi în sfârşit, dar nu la urmă, ceea ce aşteaptă românii de la noul preşedinte este şi continuarea (şi sprijinirea) luptei împotriva corupţiei. Mai ales că votul „pro Vosganian" din Senat venea într-o săptămână în care liderii noului PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au tot dat semnale că au cimentat o majoritate liberală în Senat, dar şi că venea într-o săptămână în care preşedintele Klaus Iohannis a ţinut primul discurs în Parlament, unde a vorbit despre schimbarea majoră de care are nevoie clasa politică, punându-l într-o situaţie jenantă. Întrucât de ce „schimbare" putea fi vorba, câtă vreme penalii vor continua să-şi protejeze interesele ca până acum? Poate, Iohannis şi-a fi dat seama - la începutul acestui mandat - că politicienii apreciază independenţa justiţiei, în general, dar o critică, dacă e în joc persoana lor! Asta o arată şi maniera în care deputatul UDMR, Attila - Gabor Marko, nepotul senatorului UDMR Marko Bela a „înţeles" să se supună chemărilor organelor judiciare. Frica de DNA l-a împins să caute protecţia premierului ungar, Viktor Orban, întrucât, chipurile, spunea avocatul său, „s-ar fi încălcat dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil".
O concluzie se impune de la sine. Deşi are prerogative reduse ca preşedinte, în toate aceste direcţii, Klaus Iohannis poate avea o influenţă deosebită. În cadrul politic actual există un Klaus Iohannis care este un personaj care a fost ridicat în încrederea publică. Are 65% relaţie directă cu poporul. Şi asta este o mare şansă.
