Potrivit raportului Comitetului pentru Securitatea Jurnaliștilor Afgani (AJSC), anul 2016 a fost cel mai sângeros pentru presă, 13 jurnaliști fiind uciși. Dramatic record.
Afganistanul este considerat „a doua cea mai periculoasă țară pentru presă, după Siria", a precizat, președintele AJSC, Najib Sharifi, la prezentarea bilanțului semestrial și anual, care, în opinia autorilor, este imputabil „unei schimbări majore de atitudine a talibanilor față de presă, precum și creșterii generale a insecurității și instabilității în țară". Numărul actelor de violență împotriva presei - 100 de cazuri înregistrate - a crescut cu 38%, comparativ cu 2015, jumătate fiind comise - direct sau indirect - de reprezentanți ai autorităților.
„Totuși, talibanii, responsabili de numai 20% dintre violențe, au comis cele mai multe crime: dintre cei 13 jurnaliști și membri ai unor organizații de presă uciși în 2016, 10 au fost omorâți de insurgenți, ale căror ofensive s-au extins asupra tuturor provinciilor afgane.
În ianuarie 2016, un atac sinucigaș revendicat de talibani asupra unui autobuz care transporta angajați ai postului de televiziune Tolo News a făcut șapte morți la Kabul, ca represalii pentru «răspândire de informații false», conform insurgenților.
În iunie, un jurnalist american al postului public de radio NPR a fost ucis într-un tir de rachetă, împreună cu un jurnalist afgan de renume care îl însoțea, în timp ce circulau cu un convoi al armatei la Helmand (sud), fief taliban și loc important al culturilor de mac.
AJSC subliniază astfel că din cele 101 de cazuri înregistrate, 51 sunt fapte ale unor reprezentați ai autorităților, «ceea ce face ca guvernul să fie responsabil».
Conform aceluiași document, 30 de jurnaliști au fost agresați și bătuți, 35 au făcut obiectul unor amenințări și intimidări, șase au fost răniți, iar în 17 cazuri a fost vorba de «rele tratamente și abuzuri»".
Delegația Uniunii Europene în Afganistan precizează, într-un comunicat, „faptul «alarmant» că «guvernul continuă să fie responsabil de atât de multe cazuri», cerând ca «vinovații să fie aduși în fața justiției». Din 2012, 28 de jurnaliști și angajați din media au fost uciși în Afganistan."
În bilanțul său anual pentru 2016, organizația Reporteri fără Frontiere a clasat Afganistanul pe locul doi în clasamentul celor mai periculoase țări pentru jurnaliști, după Siria (19 morți).
De fapt, încă din 2009, potrivit statisticilor publicate de organizația neguvernamentală Presse Embleme Campagne (PEC, cu sediul la Geneva), un tragic bilanț consemna uciderea a 121 de jurnaliști în 25 de țări, în creștere cu 33 la sută în raport cu anul precedent. Într-un comunicat, secretarul general al acesteia, Blaise Lempen, afirma că „în medie, 10 jurnaliști au fost uciși, în 2009, de grupuri înarmate, rețele criminale, guverne, și în atentate teroriste", (…) „mulți alți jurnaliști au fost răpiți sau reduși la tăcere, alții trimiși în exil, impunitatea fiind o regulă".
Filipine, țara cea mai periculoasă, în 2009, cu 31 de jurnaliști uciși într-o singură zi (23 noiembrie, într-un atac vizând un candidat la alegerile locale în provincia filipineză Mindanao - sud), cumulează, împreună cu alte cinci - Mexic, Somalia, Pakistan, Rusia și Irak - două treimi din decesele în rândul reprezentanților presei.
„Nicio ameliorare nu s-a înregistrat în Mexic, considerată a doua țară periculoasă din lume, cu 13 jurnaliști uciși într-un an, victime ale luptei între rețelele de traficanți de droguri și autoritățile locale", precizează PEC.
În Somalia, jurnaliștii sunt «victime ale milițiilor islamiste, ale unor gloanțe rătăcite și ale unor atentate teroriste», potrivit sursei.
În nord-vestul Pakistanului, confruntările dintre grupurile islamice radicale și armata guvernamentală s-au soldat cu opt morți în rândul reporterilor.
Conflictele din Caucaz sunt principala cauză a deceselor în rândul jurnaliștilor în Rusia.
În Irak, PEC constată «o ameliorare lentă» în raport cu perioada 2003-2007, dar «această țară este una dintre cele mai riscante pentru angajații mass-media".
Se poate scrie încă mult și bine, dar nu intenționez să-mi demoralizez colegii de breaslă. Dar, ca în glumele de odinioară la Radio Erevan, pe lângă atâtea celebrități care au pățit-o, nici eu nu mă simt prea bine, în urma unui editorial recent, fapt care mă determină să vă povestesc o întâmplare.
În urmă cu mulți ani, într-o bună zi, mergând eu însoțită pe o stradă a Capitalei, s-a întâmplat ca, din partea opusă, să ne fie blocat drumul de un țigan (era pe vremea țiganilor, nu a rromilor, așa că mă exprim politically correct) care-și bătea femeia cu sălbăticie, strigându-i cuvinte destul de greu de reprodus pe hârtie.
Partenerul meu de drum, băiat fin, educat, incapabil să suporte până și ideea că o persoană feminină ar putea fi lovită de consort, mai ales în public, s-a apropiat de perechea zgomotoasă, încercând să stingă conflictul și prinzându-l de braț pe țigan. Urmarea???? A fost bătut „măr" de... ambii combatanți, subit deveniți solidari pentru a elimina intrusul. Morala e lesne de stabilit.
Cam așa se întâmplă și cu presa. Mă refer la presa respectabilă! Oricât de obiectiv ar fi un jurnalist, totdeauna se va găsi cineva, de pe margine - uneori, paradoxal, chiar cel pe care l-a apărat -, care să-l scuipe. Chestia asta cu caracterul e o treabă foarte mare. Țiganii se împacă, intrusul este lichidat, „conflictul a fost provocat sau chiar inventat de mass-media". Care devine incomodă, fiindcă are informații, așa că... „Maurul și-a făcut datoria", maurul ar cam trebui să moară! Sau măcar să fie compromis, ca să nu mai scoată nasul în lume. Mi-e greață. E adevărat că jurnalismul nu e o meserie pentru fricoși, dar când te amesteci în tărâțe, te mănâncă porcii. Desigur, dacă-i lași!
Comite un atac jegos la adresa jurnalistului - „vinovatul de serviciu" pentru toate mizeriile pământului - un oarecine, prin proximitatea de lângă graniță - nu-i dau numele, fiindcă nu-i fac reclamă gratis, dar îl avertizez că eu sunt o nucă foarte greu de spart. Și-au mai rupt dinții și alți „temerari". N-ar fi o problemă, le pot recomanda stomatologi străluciți - se vor întruni chiar la Târgu-Mureș, în 24-25 martie a.c. Pe de altă parte, deși nu sunt foarte înaltă, pot observa și ce se întâmplă peste gard. Mult mai repede decât își imaginează unii. En garde, așadar!
Ar mai fi de reținut faptul că eu nu sunt de cumpărat. Nu e cazul să facă nimeni economii, fiindcă nu are nicio șansă să adune atâția bani! Eu îmi respect semnătura și cititorii. Și, mai ales, respect Adevărul. Așa ceva nu e de vânzare. Și încă ceva: nu suport lașii, mincinoșii și trădătorii - îi consider gunoaie, rebuturi ale unor societăți aflate în cădere liberă.
Dar… Afară e frumos, primăvara a sosit. Nu vreau să indispun pe nimeni. „Veniți, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!
