“Un mare predicator francez, J.B. Massilon, mort în 1742, punea următoarea întrebare: “Vreți să fiți fericiți?” Și tot el răspundea: “Trăiți creștinește”. Viața aceasta plină de atâtea neprevăzute, bune și rele, nu poate să ne aducă adevărata fericire. Omul este fericit numai atunci când împlinește poruncile lui Dumnezeu: “Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc pe el” (Luca, 11,28). “Fericit nespus e omul / Când petrece tot cu Domnul, / Când se roagă și muncește, / Când fapta bună săvârșește”.
Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), este unul din cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire creștinească, înscriindu-l ca sfânt, calendarul ortodox, pe data de 5 august. Cu numele de botez “Ilie”, a rămas orfan de la doi ani de ambii părinți. Este îngrijit de bunica sa, Maria, care de mic copil îl obișnuiește cu rugăciunea, postul și dragostea de sfânta Biserică. În anul 1932, rudele au dorit să-l înscrie la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, dar el a spus: “Eu vreau să mă fac călugăr”. Tânărul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu, pe câmp fiind, să-i descopere calea; la un moment dat, aude o voce: “MĂNĂSTIRE”... Convins că a fost glasul divin, își urmează drumul mult dorit, cel al mănăstirii. În anul 1933 intră în obștea Mănăstirii Neamț, iar după un an de zile își satisface serviciul militar la Dorohoi, după care se întoarce din nou la Mănăstirea Neamț. În 1936 este tuns în monahism, după care pleacă la muntele mult dorit “Athos” și în “Țara Sfântă”. Timp de 10 ani se nevoiește în smerenie și ascultare, încercat de boli și ispite la Lavra Sf. Sava cel Sfințit de lângă Betleem. Trece, pentru o perioadă de timp, prin peștera din pustiul Qumram, după care, din cauza războiului, a stat și în lagărul de pe Muntele Măslinilor. În anul 1947 este sfințit ca preot în Biserica Sfântului Mormânt. Din 1953 până la moarte se nevoiește în paraclisul peșterii Sfânta Ana. Moare în anul 1960, iar după 20 de ani i se descoperă, în mod miraculos, trupul nestricăcios. În amintirea lui, multe biserici, schituri și mănăstiri îi poartă numele, culminând cu Biserica unde poposesc părticele din moaștele lui, de la Mănăstirea Neamț, din curtea Seminarului Teologic.
***
“PATRIA nu este locul unde ne-am născut și în care familia noastră locuiește; PATRIA este țara întreagă în care găsim concetățeni, adică oameni care trăiesc sub aceleași legi, vorbesc aceeași limbă, se închină la aceeași religie și împărtășesc aceleași sentimente și aceleași idei. Prin urmare, fără de dânsele, nu poate fi naționalitate, nu poate fi ROMÂNIA”.
Gheorghe Panu (1848-1910), scriitor, folclorist, om politic, avocat, critic, patriot și memorialist român. Este una dintre cele mai stabile inteligențe de la “Junimea”. În anul 1884 a scos la Iași ziarul liberal-opoziționist “Lupta”, în care Nicolae Iorga și-a făcut începutul ca și critic literar, publicând o recenzie pentru drama “Năpasta”, de Caragiale. Datorită concepțiilor sale, a fost condamnat la închisoare timp de doi ani de regele Carol I și obligat la o amendă de 5.000 de lei pentru articolul împotriva regelui “Omul periculos”, dar fuge la Paris. Gheorghe Panu combate tezele Școlii Ardelene despre distrugerea dacilor de către romani, căutând să dovedească originea pură a poporului român. A fost de două ori deputat și o dată senator, iar în anul 1888 și-a creat propriul partid, “Partidul Democrat Radical”. Acceptă în programul său mai degrabă o monarhie cu vot universal decât o republică cu vot restrâns. Printre lucrările sale se numără: “Portrete și tipuri parlamentare”, “Amintiri de la Junimea din Iași” etc.
***
P.S. “De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10, 9-16).
“1001 CUGETĂRI” vol. XII
