Dorințele sunt numeroase, nevoile sunt câteva. Nevoile pot fi împlinite; dorințele niciodată. O dorință e o nevoie care s-a smintit. E imposibil s-o împlinești. Cu cât încerci mai mult s-o împlinești, cu atât ea îți cere mai mult și mai mult.
O poveste spune că atunci când Alexandru a murit și a ajuns în rai, el purta pe umeri toată greutatea lui - întregul regat, aurul, diamantele -, desigur, nu în realitate, ci ca idee. Faptul că era Alexandru îl împovăra prea mult.
Cel care păzea poarta raiului a început să râdă și l-a întrebat: “De ce cari cu tine o asemenea povară?” Alexandru i-a zis: “Care povară?” Și atunci păzitorul porții i-a dat o balanță și a pus un ochi într-unul din talgerele balanței. I-a spus lui Alexandru să pună toată greutatea lui, toată măreția lui, comorile, regatul pe celălalt talger. Dar acel ochi atârna în continuare mai greu decât tot regatul lui Alexandru.
Păzitorul porții i-a zis: “Acesta este un ochi omenesc. El reprezintă dorința omenească. Ea nu poate fi împlinită, oricât de mare ar fi regatul și oricât de mari ar fi eforturile tale.” Atunci păzitorul porții a aruncat puțin praf în ochi. Ochiul a clipit imediat și și-a pierdut toată greutatea.
În ochiul dorinței trebuie aruncat puțin praf al înțelepciunii. Dorința dispare și rămân numai nevoile, iar acestea nu cântăresc greu. Nevoile sunt foarte puține și sunt frumoase. Dorințele sunt urâte și fac niște monștri din oameni. Ele creează oameni smintiți. Odată ce înveți cum să alegi lucrul care îți aduce mai multă pace, o cameră mică va fi suficientă; o cantitate mai mică de mâncare e suficientă; câteva haine sunt suficiente; o persoană iubită e suficientă.
