Sâmbătă, 4 mai * Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Distribuie pe:

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, și va fi oferită, ca întotdeauna, delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.

Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

* Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă la Chișinău și distribuită în toate parohiile din țară de către Patriarhia Română

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și prin mijlocirea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și în acest an, credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura pe deplin de Învierea Domnului prin aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim.

O aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul).

(...) Încredințăm această binecuvântată inițiativă în grija lui Dumnezeu și ne rugăm ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Sectorul Comunicare, Media și Relații Publice al Mitropoliei Basarabiei

Lasă un comentariu