MARATONUL DE LECTURĂ “CITEȘTE-LE TÂRGUMUREȘENILOR!”

Distribuie pe:

Ziua Culturii Naționale și nașterea poetului Mihai Eminescu a fost marcată în acest an la Târgu-Mureș și prin maratonul de lectură “Citește-le tîrgumureșenilor!/ Olvass fel Marosvasarhelyért!”. Astfel, în 15 ianuarie, la Biblioteca Fundației Studium-Prospero, s-a dat startul ediției din 2019. Maratonul, devenit deja o tradiție la Târgu-Mureș, va continua în 22 ianuarie, de Ziua Culturii Maghiare, când se va citi, de asemenea, de la ora 12 la ora 22.

Ca și la edițiile precedente ale Maratonului de lectură, cititorii au dedicat rândurile pe care le-au citit membrilor familiei, rudelor, prietenilor, cunoștințelor, concitadinilor sau altor persoane.

Cei care au dorit să citească au avut la dispoziție o serie de cărți, dar s-a putut lectura și din propriile volume [volumele propuse fiind din opera poetului Mihai Eminescu, a unui autor român din Târgu-Mureș sau din județul Mureș, a unui autor român aniversat anul acesta (Ex. Eugen Ionescu, Max Blecher, Virgil Teodorescu, Vasile Cârlova, Emil Brumaru etc.) sau a unui autor maghiar din România a cărui lucrare a fost tradusă în limba română)].

Maratonul de lectură “Citește-le tîrgumureșenilor!/Olvass fel Marosvasarhelyért!” este organizat de Fundația Studium-Prospero, în parteneriat cu Rotaract Club Téka, Teatrul Național Târgu-Mureș, Universitatea de Arte Târgu-Mureș, revistele Vatra, LitArt și Látó și Biblioteca Județeană Mureș - Biblioteca Teleki Téka, Asociația Culturală Armeano-Maghiară din Târgu-Mureș și Asociația Romo Sapiens din Târgu-Mureș. De asemenea, evenimentul se bucură de sprijinul Filialei Târgu-Mureș a Uniunii Scriitorilor din România.

Lasă un comentariu