LEONARDO DICAPRIO LE-A TRANSMIS ROMÂNILOR UN MESAJ EMOȚIONANT

Distribuie pe:

Leonardo DiCaprio și-a impresionat fanii din România! Recent, el a postat pe Instagram câteva fotografii și cuvinte de susținere pentru cei care luau parte la protestul “Marșul pentru Păduri” din București.

“Peste 4.000 de oameni au mărșăluit pe străzile din București, cerând Ministerului Pădurilor din România să pună capăt exploatării ilegale și cerând protejarea ultimelor păduri virgine din Europa. Proteste similare au avut loc în mai multe orașe din țară. În fiecare an, 38 de milioane de metri cubi de lemn dispar din pădurile României. Majoritatea copacilor sunt tăiați ilegal. Au mai fost, de asemenea, sute de atacuri asupra pădurarilor, inclusiv doi au fost uciși cu brutalitate, pentru protejarea acestor păduri. De la Amazon până în România, atacurile împotriva apărătorilor pădurilor sunt în creștere. Trebuie să protejăm pădurile și oamenii care le protejează”, a fost descrierea de la imaginile publicate de Leonardo DiCaprio.

 Postarea a strâns, într-un timp foarte scurt, peste 340.000 de aprecieri, semn că gestul făcut de actor a fost apreciat și a reușit să îi impresioneze, în special pe români. Leonardo DiCaprio este recunoscut pentru acțiunile sale de protejare a mediului.

El are și o fundație, numită “Earth Alliance”, care este creată alături de Laurene Powell Jobs și Brian Sheth. În luna august, el a anunțat faptul că va dona 5 milioane de dolari pentru conservarea pădurii tropicale care a fost afectată extrem de grav de incendii.

 

Lasă un comentariu