MODIFICĂRI LEGISLATIVE SEMNIFICATIVE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE CADASTRE ÎN ROMÂNIA

Distribuie pe:

În cursul acestei săptămâni, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de lege prin care a adus modificări semnificative Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996. Multe dintre amendamentele adoptate au fost susținute de deputatul mureșean Dumitrița Gliga (PSD). Pentru că aceste noutăți legislative vizează foarte mulți dintre cititorii cotidianului nostru și reglementează cadastrarea satului românesc, am solicitat deputatului mureșean să ne prezinte principalele completări aduse acestei legi.

“Consiliile Județene vor propune, începând cu anul viitor, un număr de trei unități administrativ-teritoriale din cadrul fiecărui județ, în care se vor executa lucrări de înregistrare sistematică cu finanțare asigurată din partea ANCPI. Aceste lucrări vor fi realizate din fonduri suplimentare, în completarea alocărilor locale și europene, pentru creșterea mai rapidă a gradului de cadastrare”, susține Dumitrița Gliga. De asemenea, “s-a stabilit termen de 30 de zile pentru aprobarea tacită a documentelor tehnice cadastrale, realizate în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică, în situația în care primarul refuză semnarea adeverinței de contrasemnare a documentelor cadastrale. S-a clarificat textul de lege, întrucât s-au înregistrat situații când unii primari nu au eliberat adeverința prevăzută de lege, care să confirme însușirea de către reprezentantul autorității publice locale a informațiilor cuprinse în documentele tehnice ale cadastrului”, a mai precizat ea. Conform noilor reglementări, în cazul notării posesiei, cu ocazia derulării lucrărilor de cadastru sistematic, s-a eliminat condiția referitoare la existența unui titlu de proprietate cu privire la imobilele din zonele foste cooperativizate. Astfel, posesia se va putea nota în situația în care nu sunt identificați proprietarii, cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificați posesorii imobilelor din zonele foste necooperativizate, cât și din zonele foste cooperativizate. Posesia se poate contesta atât în perioada de afișare publică a documentelor tehnice ale cadastrului, cât și timp de 3 ani de la data înscrierii acesteia în cartea funciară.

“În vederea asigurării unei practici unitare în ceea ce privește activitatea de cadastru și carte funciară, prin noul act normativ s-a reglementat obligația registratorilor de carte funciară de a respecta practica și deciziile cu caracter obligatoriu stabilite la nivel național de ANCPI”, spune deputatul. Conform modificărilor adoptate de deputați, construcțiile realizate anterior anului 2001, fără autorizație de construire, se vor putea înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare fiscală, cu condiția ca titularul de rol fiscal asupra construcției să fie și titularul unui drept real sau în favoarea acestuia să fie notată posesia asupra terenului.

Totodată, legea prevede că se completează lista persoanelor abilitate să semneze procesul-verbal de vecinătate, act necesar notării posesiei, în sensul că acesta poate fi semnat de către proprietarii imobilelor învecinate sau de administratorii, titularii dreptului de folosință, cu titlul oneros sau gratuit, ori de cei care dovedesc posesia în temeiul unui act juridic sau administrativ al imobilului vecin.

Legea mai stabilește faptul că posesia se va putea nota și în favoarea persoanelor juridice, nu numai în favoarea celor fizice. Această nouă reglementare este în concordanță cu prevederile Codului civil, art. 917, alin. (2).

Conform Dumitriței Gliga s-a mai decis ca de la data intrării în vigoare a noii legi, pe întreaga perioadă de derulare a Programului național de cadastru și carte funciară, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile subordonate să fie exceptate de la prevederile Ordonanței de urgență a guvernului nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, cu completările ulterioare.

Legea urmează a fi transmisă pentru promulgare. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu