Vadim Krasnoselski așa zisul lider din regiunea transnistreană susține că situația din regiune este “tensionată” din cauza panicii, conform unei știri Radio Chișinău. Ieri, în cadrul conferinței telefonice săptămânale cu șefii autorităților din regiunea separatistă, acesta a numit situația din regiune tensionată din cauza panicii, a îndemnat populația la calm și a menționat că, dacă oamenii sunt în pericol real, va informa personal și imediat cetățenii despre acest lucru.
Rusia a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea regiunii transnistrene și a afirmat că va răspunde oricărei “provocări” militare ucrainene în această zonă. Informațiile au fost dezmințite de autoritățile de la Chișinău și Kiev, fiind calificate drept dezinformare, cu scopul de crea panică în R. Moldova și în regiunea transnistreană. (Sursa: Radio Chișinău)