Proiect pentru extinderea canalizării în Ibănești

Distribuie pe:

Comuna Ibănești a depus pentru finanțare, la începutul anului trecut, un proiect pentru extinderea canalizării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Luna aceasta a fost publicată lista cu proiectele selectate, iar Comuna Ibănești se numără printre acestea, cu o finanțare de 20.860.000 de lei. Proiectul are ca scop acoperirea cu canalizare a întregului Ibănești Sat, inclusiv zona Pietroasa, prin actuala linie de finanțare fiind eligibilă doar această zonă. Un criteriu care a cântărit greu în obținerea punctajului a fost existența stației de epurare funcționale, realizată tot prin fonduri europene. Finanțarea obținută prin PNRR vine, practic, în completarea celei pe care o avem deja prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, de 18.000.000 de lei.

“Altfel spus, deși a trebuit să așteptăm o bucată bună de timp, în acest moment avem două proiecte, ambele cu finanțări aprobate, care se completează unul pe altul: prin PNRR suntem pe zona de Ibănești Sat, prin Anghel Saligny vom acoperi și celelalte sate, inclusiv zonele Tireu, Fătăciunița, Tisieu”, a declarat primarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru.

Proiectul prin PNRR mai prevede extinderea și modernizarea stației de epurare pentru a face față noii capacități și numărului crescut de utilizatori.

Lasă un comentariu