Sărăcia românilor, cu preponderenţă a pensionarilor acestei ţări, nu mai este demult un caz izolat, un minim de subzistenţă, o stare de nevoie, ci a ajuns la vârful umilinţei umane. Ea se zăreşte din orice colţ al ţării. De la fereastra palatelor guvernamentale sau prezidenţiale, sărăcia nu se prea vede din cauza îmbuibaţilor care le populează, facilităţilor pe care aceştia şi le creează an de an, fără ruşine şi fără milă pentru cetăţeanul de rând. Dincolo de cifre şi statistici, plaga pauperizării românilor s-a extins şi se extinde foarte rapid prin furturile şi corupţia celor aflaţi la guvernare şi în posturile cheie de la conducerea ţării.
Încet, încet, prăbuşirea industriei şi agriculturii româneşti a marcat o mulţime de umilinţe tipice lumii capitaliste în care se calcă fără niciun fel de resentimente, pe sufletul şi trupul celor ce au căzut în capcana falselor promisiuni politice. Cei apţi de muncă au zbughit-o pe alte continente. Aşa a fost amputată încrederea sărăciţilor care se cuvenea să fie protejată în condiţiile dispariţiei salbelor de uzine şi fabrici, prăbuşirii economiei ţării în locul căreia a început proliferarea economiei subterane: cimentul, marmură, petrolul, oţelul, aluminiul, sarea, pădurile, carbidul, pe scurt, bogăţiile solului şi subsolului, devenite pe mâna unor traficanţi „legali" de bună stare personală. E limpede că, în lumea noastră nu mai există nuanţe intermediare, culori care să învioreze viaţa şi spiritul omului simplu, în primul rând a pensionarilor, primii care plătesc impozitele, oameni corecţi care au muncit ani de zile şi au contribuit cu vârf şi îndesat la fondul de pensii, mereu şi mereu manipulat, schimbat dintr-o parte în alta, în interese politice.
Dovada sărăciei pensionarilor?! Este pensia de câteva sute de lei, dacă este şi aia, caloriferele date la minim din singura cameră pe care o mai încălzesc. Geamul închis toată iarna ca să nu intre frigul. Robinetul de apă caldă ţinut la minimum deschis. Hainele vechi ţinute decenii în dulap, pentru că altele nu şi le mai permit. Spălatul unul după altul în aceeaşi apă, singura pe care şi-o permit să o folosească la wc, dacă din fericire acesta, nu cumva se află în fundul curţii. Scumpirea criminală a apei calde, gazelor şi energiei electrice, a lemnelor, închiderea unor şcoli şi spitale. O ţară în degradare totală pentru omul de rând.
Mai anul trecut, într-o după-masă toridă de vară, împreună cu un prieten mă aflam la o pensiune din dealul Botorcii, foarte aproape de Mediaş şi de Bazna, la un suc şi o îngheţată, în timp ce la marginea şoselei parchează un autocar elegant, comod şi foarte frumos, plin de turişti străini, femei şi bărbaţi, după aparenţe trecuţi de 70-75 de ani. Erau frumoşi, erau luminoşi, veseli şi fericiţi, şi se vedea clar că nu sunt deloc săraci. Am discutat cu câţiva dintre ei. Erau într-o excursie de lungă durată şi se îndreptau spre plajele însorite ale Bulgariei şi Greciei. Privindu-i pe aceşti oameni pensionari veniţi din alte zări, mă gândeam mai apoi la bătrânii noştri, cu pielea zbârcită de soare, cu mâinile crăpate de muncă, roşi de boli şi sărăcie, zdrănţuiţi şi înfometaţi, bătrâni care au muncit în fabricile şi uzinele ţării, pe ogoare, ca în ţară să fie mâncare, să fie şcoli şi spitale, medicamente şi doctori profesionişti, în grija cărora, să te laşi cu încredere dacă te îmbolnăveşti. Bătrâni care se încolonau diciplinaţi, pe vremea lor, la coada autobuzelor care îi duceau la muncă în fabrici, uzine, şantiere şi ridicau ţara asta ca noi, cei de astăzi (…) să putem să o vindem acum bucată cu bucată, până nu mai rămâne nimic din ea! Instantaneu mi-au dat lacrimile şi m-am gândit că vreau şi eu să nu mai am în ţara mea copii care se culcă flămânzi şi bătrâni în pragul disperării, că vreau şi eu să am în ţara mea copii şi bătrâni fericiţi. Ce facem pentru asta??? Deocamdată nimic, ba dimpotrivă votăm toţi nemernicii în conducerea acestei ţări şi ne ploconim în faţa marilor puteri, implorându-i să ia totul, şi pe noi la bucată, dacă se poate!!!
