PE CINE SĂ MAI CREADĂ ROMÂNII!?


Categorie: Editorial
|
21-05-2019
Nr: 94 (7.555)
|
Autor: IOAN HUSAR
|

Campania electorală pentru alegerea europarlamentarilor și pentru votarea referendumului propus de președintele Iohannis au demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, demagogia partidelor în susținere, conform intereselor fiecăruia, că totul este frumos și roz (alianța de la guvernare), iar cele din opoziție, că totul este o minciună, că “economia crește pe caiet, din consum pe datorie”, a declarat Orban. Dragnea susținea inversul, și anume că, “Prognoza noastră (adică a PSD-ALDE) privind fundamentarea bugetului a fost corectă, creșterea economică este de 5%, creștere care este confirmată și de Institutul Național de Statistică, pentru trimestrul I 2019.

În susținerea creșterii economice de 5%, Dragnea precizează că “principala contribuție la această creștere economică o au construcțiile și investițiile. Încă o dovadă că măsurile pe care le-am luat pentru cei din domeniul construcțiilor au fost corecte”. Dovada acestei susțineri este, după Dragnea, că în trimestru I 2019, volumul lucrărilor de construcții a crescut față de trimestrul I 2018, cu 12,5%, cea mai mare creștere după criza economică din 2009. “Ce o să mai spună propaganda acum? Un lucru e cert, programul de guvernare își arată în continuare eficiența, iar România merge înainte pe acest drum, în ciuda celor care fac tot posibilul să ne pună piedici!”, susține Dragnea.

Ludovic Orban, președintele PNL, consideră creșterea economică susținută de alianța de la guvernare “drept o poleială care ia ochii de la problemele reale”, spunând că “economia crește pe caiet, din consum pe datorie. Banii românilor nu le mai ajung de la o lună la alta, iar creșterea economică anunțată nu le va plăti românilor facturile de zi cu zi și ratele la bancă, tot mai mari”. Orban mai susține că, “din păcate, orice creștere economică care nu are legătură cu producția se plătește mai devreme sau mai târziu. Producția industrială gâfâie din greu. Dovada e că în primul trimestru s-a întors la un ritm anual de creștere anemic, de doar 0,6%, iar în luna martie a scăzut cu 0,2% față de aceeași lună a anului trecut”. În opinia liderului liberal, acest lucru dovedește că “este vorba despre o creștere economică cu picioare de lut, în care motoarele de dezvoltare ale României, exporturile, investițiile sunt gripate”. Orban mai susține că: “Stimularea consumului s-a făcut prin creșterea artificială a unor venituri și a produs un puseu inflaționist pe care îl plătesc cel mai scump angajații din economia privată. Dacă în sectorul public, prin inflație, s-a ales praful de pe tobă de pe urma unor majorări salariale, în sectorul privat, salariile au fost tăiate de guvernarea PSD-ALDE, prin scăderea puterii lor de cumpărare (prin creșterea prețurilor). Pe de altă parte, această stimulare a consumului prin creșterea din pix a veniturilor pe hârtie, pe lângă inflație, mai are alte două consecințe nocive pentru economia României: creșterea datoriei publice pe care o plătim noi cu toții și, creșterea importurilor, ceea ce face ca banii luați pe datorie să se ducă în alte economii și în bunăstarea altor țări. În plus, deși economia crește, încasările la bugetul statului scad. În primul trimestru, guvernul a înregistrat un deficit de 5,47 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult decât în anul trecut, ceea ce va duce la noi împrumuturi ale statului, pe care le vor plăti toți românii”, mai ales urmașii noștri.

La fel susține și președintele Iohannis că “România merge într-o direcție greșită din punct de vedere economic, generațiile următoare vor plăti factura. Politica guvernamentală neglijează tocmai sursele vitale ale creșterii pe termen lung, respectiv investițiile”. Președintele a mai subliniat: “deficitul comercial se află în creștere. În 2018, acest indicator a crescut cu 17%, la un nivel record de peste 15 miliarde de euro, iar în primul trimestru al acestui an, valoarea indicatorului a fost mai mare cu 34% față de perioada similară a anului trecut.

Guvernul actual indică producții-record în agricultură. Într-adevăr, România este în prezent campioana exporturilor de cereale, deși valoarea adăugată a producției de cereale este una scăzută. Însă este cunoscut faptul că, în același timp, România este și campioana împrumuturilor la alimente și la produse alimentare. Exportăm cereale și importăm alimente”. Președintele, în intervențiile sale privind proasta guvernare, se referă la măsuri hazardate, exemplu OUG 114, greu de înțeles din perspectiva nevoilor de sustenabilitate financiară.

Iată de ce, președintele îndeamnă ca, în 26 mai, românii să meargă să voteze și să pună ștampila pe DA, pe cele două buletine de vot ale Referendumului și pe sigla partidului cu europarlamentari care cred că, prin măsurile și poziția luată în Parlamentul UE, vor aduce România pe drumul dezvoltării și al bunăstării.

Important este faptul pe cine vor crede, pe cine vor alege românii în 26 mai, mai ales în privința Referendumului, pentru că în mediul rural prea puțini oameni au auzit de referendum și de alegerile europarlamentare. În concluzie, vor pune ștampila de votat la nimereală, depinde cine o să aibă noroc. La așa campanie, așa vor fi și rezultatele.

 

 

 

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval