Peste oraș se-așează prima brumă,
Anii trecuți îmi răscolesc prin oase,
Orașul pare năclăit cu humă
De ploile prodige, reci și joase.
Din zori de ziuă supărat e cerul,
Împovărându-mi inima și gândul,
Mă simt bătrân și coroziv ca fierul,
Stă voioșia, așteptându-și rândul.
E prima brumă, uit ușor de ploaie,
Pădurea arămie-n strai de nuntă,
Alină ale clipelor șuvoaie,
Spre era glacială și căruntă.
E elegia toamnei ce înfige
Veștede ace, mohorâte gânduri,
Alean de plumb în suflet se prelinge...
(E cazul să închei aceste rânduri)
