* “A fost odată un grup de broscuțe care voiau să se ia la întrecere. Țelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulți spectatori, pentru a urmări cursa și a le încuraja pe broscuțe. Cursa urma să înceapă. Totuși, dintre spectatori nu credea niciunul că vreuna dintre broscuțe va reuși să ajungă în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamații de genul - Oh, ce obositor!!! Nu vor reuși niciodată să ajungă sus! sau - Nici nu au cum să reușească, turnul este mult prea înalt! Broscuțele începură să abandoneze cu excepția uneia singure, care se cățăra vioaie mai departe. Spectatorii continuau să strige - E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus! Tot mai multe broscuțe se resemnau și abandonau, doar una singură se cățăra consecvent mai departe. Nu voia cu niciun chip să abandoneze. În final, renunțaseră toate, cu excepția acelei broscuțe, care cu o imensă ambiție și rezistență reuși să ajungă singură în vârful turnului!După aceea, toate celelalte broscuțe și toți spectatorii au vrut să afle cum a reușit broscuța să ajungă totuși în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa! Unul din spectatori se duse la broscuță s-o întrebe cum de a reușit să facă un efort atât de mare și să ajungă în vârful turnului. Așa a aflat că broscuța învingătoare era surdă.
- Morala -
Nu asculta niciodată pe oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi, pesimiști, fiindcă ei îți răpesc cele mai frumoase dorințe și speranțe pe care le porți în suflet! Gândește-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citești te influențează în ceea ce faci! Deci - Fii mereu optimist! Și, mai ales, fii pur și simplu surd când cineva îți spune că nu-ți poți realiza visele! Gândește-te: poți reuși în viață, dacă vrei cu adevărat!
***
* “Datoria noastră, a creștinilor, este să fugim de întunericul faptelor rele și să deschidem larg poarta sufletului, ca să pătrundă în el lumina lui Hristos. Numai printr-o viață dreaptă și luminoasă, bună și plină de faptele luminii, dovedim că suntem creștini, că aparținem lui Hristos, Împăratul slavei. Se spune undeva că fiul regelui Medem, fiind chemat la o petrecere, ceru învoire părintelui său. Suveranul îi zise: «Poți să te duci, fiule, dar nu uita să te porți ca fiu de rege». În acest fel, ni s-ar adresa și nouă Domnul Hristos: Nu uitați, creștinii Mei, că sunteți fiii Mei, sunteți născuți din Dumnezeu, și că trebuie să vă purtați ca niște răscumpărați de mare preț”.
***
* “Domnul nostru Isus Hristos, a spus că omul prin credință ar putea să mute munții. Aceasta pare o exagerare, dar din punct de vedere duhovnicesc este întocmai. Mulți dintre noi au în suflet munți de îngrijorare, munți de teamă și munți de suferință, munți de panică. Acești munți pot să ne copleșească și să ne paralizeze când ne lipsește credința. Însă, acolo unde există încredere în Duhul lui Dumnezeu, prezent pretutindeni, noi putem spulbera munții răutăților și putem simți că Dumnezeu ne iubește și este alături de noi”.
“Iată, vine ceasul și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar, nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar, îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 32-33). “Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin (Matei 28, 20).
Să ne rugăm în vremuri de restriște și deznădejde împreună cu Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca:
“Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedecându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minții, uitarea s-a întărit ca un zid, împietrind în inimile noastre și toate au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ. Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta.
P.S. În vremuri de război, strămoșii noștri aveau corpul încins cu o pafta (curea) pe care scria: “Nihil sine Deo”. În aceste vremuri de încercare, noi trăim un alt fel de război; să ne asemănăm înaintașilor noștri (care prin jertfă, luptă, speranță în Dumnezeu și biruință ne-au redat frumoasa libertate și liniște), purtând în inimi, minte și în fapte: “Nimic fără Dumnezeu”. Asemenea broscuței, surzi la cele rele și plini de credință în Hristos, vom ajunge să biruim, dar numai împreună cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
