- Într-o zi, diavolul, călare pe o mârţoagă şi cu o damigeană mare în mâini, pe care o ţinea bine nu cumva s-o scape şi să se spargă, s-a întâlnit cu moartea, ce mergea în caleaşcă:
- Ziua bună, surioară!, o salută el.
- Bună să-ţi fie inima, frăţioare!
- Încotro?
- Mă duc unde mergi şi tu, în oraş, la ai mei. Ia te uită ce licoare am pregătit aici. Am preparat-o eu din tescovină, dublu rafinată; când o bei îţi sar capacele. Prietenii mei mă aşteaptă. Ah! Ce-or să se mai arunce asupra ei, ca să se desfete cu această „apă-de-foc"! Am avut grijă ca în damigeana aceasta să torn şi o jumătate de litru de otravă şi am amestecat totul cu o mie de blesteme şi înjurături, dar fireşte că proştilor fuduli nu le pasă de aşa ceva! Ei trag la măsea veseli şi îndrăzneţi, urându-şi noroc reciproc, în timp ce asta îi costă de fapt minţile şi fericirea. Ei se vor arunca orbeşte în braţele noastre şi vom avea un seceriş bogat. Ce minunat va fi, scumpă surioară! Şi, chiuind de bucurie, diavolul şi moartea au intrat în oraş.
Este o legendă, dar cât adevăr conţine! Se spune pe bună dreptate că „În pahar se îneacă mai mulţi oameni decât în mare." Cu alcoolul, diavolul şi moartea câştigă de partea lor mai mulţi oameni decât cu orice altceva. De fapt, împingându-i pe oameni să bea, le suceşte mintea şi îi duce la un lanţ de păcate şi fărădelegi.
