Ziua Eroilor, a Şeulia de Mureş

Distribuie pe:

Credincioşii din Şeulia de Mureş s-au bucurat de o întreită zi de sărbătoare creştină, adunându-se cu toţii la rugăciunea închinată sărbătorilor: Înălţarea Domnului, Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, dar şi Ziua Eroilor.

Ce zi minunată! Ce tainică şi fericită înrudire de sublim, şi de răscolitoare momente! În timp ce Înălţarea la cer a Domnului încoronează opera de izbăvire şi de mântuire, desăvârşită de Mântuitorul lumii, cu şi prin propria Sa Jertfă, ziua şi cultul eroilor simbolizează apogeul jertfei şi a gloriei la care s-au ridicat eroii noştri, peste veacuri, ca să aducă întregirea, dezrobirea, pacea şi libertatea atât de preţioase.

Mai presus de toate, Neamul nostru, odată cu Înălţarea Domnului, îşi serbează Ziua Eroilor. Este sărbătoarea de suflet a românilor, împodobită cu bogatele virtuţi de bărbăţie şi vitejie străbună prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine.

Să ne arătăm respectul faţă de faptele lor eroice, nu prin simple discursuri şi confesiuni retorice, ci prin înălţarea noastră la măreţia şi strălucirea jertfei lor! Făclie de lumină şi de înălţare, eroii Neamului ne cer astăzi un stil de viaţă nouă, cu devotament, cu dăruire pe altarul Neamului. Să plecăm genunchii şi inimile noastre pentru pioasa reculegere în faţa eroilor noştri, ctitori ai veşniciei româneşti, să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoştinţă în rugăciunea noastră pentru veşnica lor odihnă!

Şi la noi, la Şeulia de Mureş, după Sfânta Liturghie, am săvârşit slujba de pomenire a Eroilor Neamului căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării. La acest măreţ moment au participat şi elevii Şcolii Gimnaziale din Şeulia de Mureş, împreună cu domnul director Marius Alecu.

Elevii, pregătiţi de doamna educatoare Maria Oltean, au susţinut un program artistic în cinstea Eroilor. Sunt de neuitat frumoasele cântece patriotice şi scenetele frumos interpretate de elevi. Din versurile ce urmează ne putem da seama cât de dureroase au fost acele vremuri când un copilaş îşi întreabă mama: „- Mămucă, unde e tătuca?", iar mama îi răspunde: ,,Tătuca tău e la război/ Se-ntoarce peste un an sau doi/ Peste un an sau peste tri/ Poate ca n-o mai veni/ Peste un an sau peste patru, poate n-o mai veni altu". Îi felicităm pe elevii noştri, fii duhovniceşti ai parohiei noastre, pentru efortul depus la această frumoasă sărbătoare.

De asemenea, ne-am bucurat de prezenţa domnului Ioan Oltean, primarul comunei Cucerdea, care a ţinut o alocuţiune în cinstea Eroilor şi i-a premiat pe veteranii de război, precum şi pe urmaşii acestora. Au mai fost prezenţi: domnul viceprimar Augustin Oltean, consilierii locali Teodor Ignat, Marcel Popa şi Dănuţ Stan.

Lasă un comentariu