„Eu l-am văzut / la cap de brazdă / că-şi îndemna juncanii / să înceapă lucrul, / şi-a înălţat privirea / către cerul / care-anunţa o zi de toamnă caldă; / el cruce şi-a făcut, / a murmurat un «Doamne-ajută».
…Apoi eu l-am văzut / că semăna ogorul. / La marginea de sus / el şi-a făcut iar cruce, / ştiind că iarna-ntreagă / nunti-va grâul sub covorul / mai alb decât veştmântul de mireasă; / în primăvară, dacă va da Domnul, / lanul va fi curat ca de mătase". (Lanul de mătase din vol. Ninsoare târzie, Casa de editură „Mureş", 2004.
Stimaţi cititori, vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în parcurgerea celor 97 de tablete referitoare la substratul şi stratul limbii române.
Una dintre problemele dificile în ce priveşte istoria limbii române o constituie absenţa textelor autohtone (a idiomului traco-dac). Cercetătorii au ajuns la concluzia că în limba română au supravieţuit doar 90 de cuvinte referitoare la om, gospodărie şi activităţi practice. Unele cuvinte comune cu albaneza le-am prezentat şi noi în tableta Autohtonie, din aprilie 2013. Despre apelativul măgură, cuvânt autohton, a publicat în Marisia (XV-XXII) în anul 1992, prof. dr. Alexandru Toşa. Folosind Codul poştal al României sunt amintite 45 de nume de localităţi care cuprind oiconimul (denumire toponimică) măgură, localităţi de pe întreg cuprinsul ţării. (Măgura-Covasna), Măgura (Dâmboviţa) Măgura Ierii (Cluj), Măgulicea (Arad) etc.
Intenţia autorului, a soţului meu, era să extindă cercetarea şi la alte denumiri toponimice autohtone.
Ceea ce este de reţinut constă în faptul că mărturiile scrise ale idiomului traco-dacic erau foarte puţine.
Lingviştii amintesc inscripţia de pe un inel de la Ezerova (Bulgaria) şi un fel de ştampilă pe un vas descoperit la Grădiştea Muncelului cu textul: „Decebalus per Scorila".
Am simţit nevoia să-mi motivez insistenţa asupra stratului latin al limbii române. Transformarea Daciei în provincie romană a însemnat impunerea limbii latine, ca limbă oficială. Din cei aproape trei sute de ani (şi mai apoi) s-au păstrat doar 90 de cuvinte geto-dacice. Actele se întocmeau în limba latină, folosindu-se substantive la diferite cazuri, verbe la diferite moduri. Am prezentat multe amănunte privind evoluţia din limba latină în limbile romanice.
De aceea, la un moment dat, dacă nu aveam o oarecare dorinţă de a duce la bun sfârşit o idee (un plan propus), am vrut să schimb profilul tabletei. Mă încurajau mamele (cititoarele mele fidele) care ştiau că la sfârşitul fiecărui an şcolar, copiii rămân fără manuale, iar eu aveam în vedere că aceste „tablete" le sunt de mare folos, că le copiază şi le păstrează pentru recapitulările la gramatică.
Şi aşa, dragi cititori, am trecut mai bine de doi ani prin fonetică, vocabular, morfologie şi sintaxă. Mai greu a fost în tratarea sintaxei; topica în limba latină fiind alta, faţă de cea din limbile romanice. Acum, mă gândesc dacă o prezentare a exagerărilor latineşti (că au fost destule) nu ar avea un efect antipedagogic, mai ales că eu am acordat atenţie, stilului sobru.
Ceea ce ar urma ar fi clarificarea sintagmei „limba română comună" şi apoi adstratul.
Termenii folosiţi: substrat (dacitate) strat (latinitate), adstrat (influenţe asupra limbii române comune a populaţiei romanizate de la nord de Dunăre) sunt preluaţi din literatura de specialitate.
