Problemele fostilor proprietari deposedati abuziv de regimul comunist, in atentia Avocatului Poporului!

Distribuie pe:

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a promis fostilor proprietari
deposedati de regimul comunist solicitarea unor relatii de la autoritatile
locale si centrale, o analiza temeinica si serioasa a intregii problematici,
precum si efectuarea de demersuri si solutionarea solicitarilor in
conformitate cu prevederile legale.
Avocatul Poporului s-a intalnit cu mai multe asociatii de proprietari
deposedati abuziv de catre regimul comunist, care au criticat mai intai
unele prevederi ale actelor normative anterioare Legii nr. 165/2013 privind
masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin
echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului
comunist in Romania.
Printre criticile aduse dispozitiilor actelor normative anterioare Legii
nr. 165/2013 de catre asociatiile de proprietari se numara: renuntarea
treptata la principiul restitutio in integrum; pierderea a 0,40 lei/actiune
la momentul listarii acestora la bursa; stabilirea de catre guvernul Boc,
printr-un act normativ, a asa-zisului criteriu aleatoriu, care a permis
acordarea de despagubiri in cuantum foarte mare unor grupuri favorizate
(in raportul Curtii de Conturi se mentioneaza un prejudiciu de 2 miliarde
de euro). Membrii asociatiilor de proprietari au sustinut ca in acest fel
s-a ajuns la epuizarea valorica a Fondului Proprietatea, in conditiile in
care au fost despagubiti doar zece la suta din cei indreptatiti.

Lasă un comentariu