VREDNICUL DE POMENIRE, ADRIAN PAUNESCU
Potrivit invataturii de credinta a Bisericii Ortodoxe,
fiecare dintre oameni isi poate dobandi, prin
credinta si fapte bune, starea de vrednicie in fata lui
Dumnezeu si in fata oamenilor. Avand drept criteriu de
evaluare a faptelor cuiva, aceeasi invatatura rezumata in
cele 10 porunci dumnezeiesti, noi il socotim pe cate un
semen de-al nostru "vrednic de lauda�, "vrednic de
rasplata�, "vrednic de recunostinta�, "vrednic de cinstire�,
"vrednic de onoruri�, "vrednic de o demnitate�, vrednic de
o anume pozitie in societate, de o functie, de un grad sa.
Desi ne bucura asemenea aprecieri in decursul vietii,
mai ales cand e vorba de persoana noastra sau de cineva
care ne este drag, totusi, vine o vreme cand ne intereseaza
mai putin ceea ce dureaza numai pana la mormant si
incepem sa fim preocupati de ceea ce trece dincolo de acesta.
Or, toate "vredniciile� enumerate mai sus ne sunt de folos
dincolo, daca ele genereaza pentru noi, vrednicia de a fi
pomeniti de oameni in rugaciunile lor si mai ales de Dumnezeu.
A fi pomenit in rugaciuni inseamna a se interveni la
Dumnezeu pentru persoana ta, ceea ce contribuie la
pomenirea ta de catre Dumnezeu: Talharul de pe cruce a
castigat raiul cu aceasta rugaciune: "Pomeneste-ma, Doamne,
cand voi veni in Imparatia Ta!�. Preluand-o in cultul sau,
Biserica indica, prin aceasta, importanta pe care trebuie s-o
acordam pomenirii noastre de catre Dumnezeu.
Vrednicia noastra in fata lui Dumnezeu se exprima prin faptul
ca Dumnezeu ne pomeneste. Intre faptele prin care se castiga
aceasta vrednicie, Biserica enumara si ctitorirea de biserici.
De aceea, in cuprinsul tuturor slujbelor bisericesti exista
formulari speciale privind ctitorii. In fiecare locas de
rugaciune, ctitorilor li se acorda o atentie speciala, in
semn de recunostinta ca, prin fapta lor, au facut posibil
actul de cult. Iar repetarea de multe ori a rugamintii
adresate lui Dumnezeu ca sa-i pomeneasca, arata ca
Biserica insasi ii doreste in constiinta Lui Dumnezeu si,
deci, in Imparatia Lui.
Prin eforturile sale, prin staruinta cu care s-a zbatut pentru
Catedrala "Invierea Domnului� din Targu Mures, Adrian
Paunescu si-a dobandit vrednicia de a fi pomenit de Biserica
pana la sfarsitul veacurilor, iar de Dumnezeu in veci.
Pr. prof. univ. dr. VASILE CITIRIGA
ITI VOM PASTRA NESTEARSA AMINTIREA!
Luna iulie e un prilej pentru toti cei care l-au cunoscut pe Adrian
Paunescu sa si-l reaminteasca si sa-l revada la cei 71 de ani pe
care i-ar fi implinit pe 20 iulie.
Am avut prilejul, la sfarsitul lunii mai, sa fiu timp de doua zile, la
Alba Iulia, in compania preotului si vechiului meu prieten Doru Gheaja,
solist de muzica populara extrem de apreciat si un apropiat al lui
Adrian Paunescu, din perioada exilului de la Rameti, si, ulterior, un
preferat al poetului pentru spectacolele de gala, in calitate de interpret.
Multe din cantecele patriotice de azi au fost lansate atunci de Doru
Gheaja, pe versurile lui Adrian Paunescu, scrise special pentru el.
Am discutat mult despre profunzimea ideilor lui Adrian Paunescu,
despre stilul inconfundabil al versurilor si continutul peremptoriu al
poeziei sale, despre diversitatea subiectelor si luciditatea in abordare.
Nu poti sa nu remarci ca, ori de cate ori citesti din vasta opera a lui
Adrian Paunescu, redescoperi actualitatea si perenitatea versurilor
sale. Este inegalabil in tot ce a scris si in spontaneitatea cu care a surprins evenimentele
pe multiple planuri, descoperind profunzimile si sesizand nuantele.
A scris, a lansat si a popularizat tot timpul valori nationale in diverse domenii: politic,
stiintific, sportiv, cultural, al traditiilor si al spiritualitatii.
Tezaurul pe care ni l-a lasat este imens si se constituie intr-un
indreptar al vietii noastre de zi cu zi.
As cita din "Scrisori cu adresa� cateva versuri adresate lui Stefan
cel Mare, versuri care, desi scrise in ianuarie 1998, sunt actuale si
azi: "Si ne domina falsele probleme,/Oricat am fi de rai, oricat de
buni/Si suntem niste victime umile/Ale cumplitelor diversiuni/Si
nu stiu cum, in biata noastra tara/Ce-i simplu nu putem realiza/Si
n-avem timp de lucruri serioase,/Mereu ne preocupa altceva./
Ne-am deromanizat prin saracie,/Ne-am destramat prin ura si profit,/
Ne-am desacralizat prin mici invidii/Si prin banalizare ne-am racit,/
Noi intre noi nu ne mai recunoastem,/Iar patriotii sunt numiti
nebuni,/Probabil, Romania va ajunge/Un targ al marilor diversiuni.�
Asa este! Pe masura ce ti se va citi tot mai amanuntit opera, vei
obtine sufragiile si recunoasterea de poet national, pe care o meriti,
iar noi, cei care te-am cunoscut si am avut privilegiul sa-ti fim in preajma, te vom omagia
si-ti vom pastra nestearsa amintirea!
Prof. univ. dr. IOAN NICOLAESCU, UMF Targu-Mures
A FOST ODATA,
NICIODATA,
ODATA,
NICIODATA,
ODATA...
Cartea Cartilor de Poezie, asezata in
fata biroului pe raful bibliotecii, la
inaltimea ochilor mei, face ca zilnic sa-mi
aduc aminte de vremea in care cararea vietii,
ce se cerea croita prin ierburi, mi s-a
intersectat cu autostrada Adrian Paunescu.
Fara putere de impotrivire, luata pe sus
de energia irezistibila a entuziasmului sau,
pret de cateva clipe mi s-a parut ca mi se
cuvine intaietate, sens unic pe multe benzi,
vreme favorabila, nicio granita.
In acel culoar, caruia pe buna dreptate i
se spunea Flacara, am simtit, din plin,
libertatea si siguranta. Insa, mersul pe
autostrada implica nu doar entuziasm, ci si
cunoasterea deplina a semnelor de
circulatie, stapanire de sine, generozitate,
atitudine, plin de combustibil. Eu nu auzisem
pana atunci de carnet de conducere:
aveam doar constiinta unui fluture.
Contam pe el, Bossul. Chiar si semnele
de circulatie, popasurile, statiile de
benzina, sensurile giratorii, vremea buna,
vremea rea, kilometrajul, pe toate el le
stabilise.
Personaj pasager in visul lui Adrian
Paunescu, dupa ce mi-am regasit cararea
si bicicleta abandonata, buimacita inca,
repar lantul, indrept ghidonul, caut
amintirile presate ca niste flori in Cartea
Cartilor de Poezie.
Pentru ca e iulie, rup petalele tuturor
margaretelor inflorite in dimineata de 20 si
cant Lumina : a fost odata, niciodata, odata,
niciodata, odata��.
SORINA BLOJ, Reghin
LUI ADRIAN PAUNESCU
(La 20 iulie 2014,
poetul ar fi implinit 71 de ani)
Pe cer, eu nu te caut,
Fiindca nu esti pe-o stea,
Mi-am mobilat tot cordul,
Cu amintirea ta.
Ti-am dat un loc la umbra,
In atrii cu verdeata,
Ventriculi, de asemeni,
Te-au mangaiat pe fata.
Ti-ai acordat, tu, insuti,
Din Paradis un ram,
Cand altoit cu neamul,
Ai prins iubiri de neam.
Cu doctorul chirurg,
In taina-am complotat,
Stiri proaspete sa ai,
Prin sternu-mi despicat.
In pieptul meu fusese,
Atunci o zarva mare,
Lumini de bisturiu,
Doreau o alinare.
C-o valva pe aorta,
Mascat-am, ce-am trimis,
Creionul ascutit,
Hartia cea de scris.
Sa poti sa scrii si-acolo,
Ce simti tu, ca te doare,
Si sa te racoresti,
Cu versu-ti dat in floare.
Asa ca scrie, scrie,
Ce crezi ca ai de scris,
In inima la mine,
Cenzur-am interzis.
Ca esti mai viu ca viul,
Cat eu sunt inca viu,
Tu poti sa scrii-nainte,
Cat timp si eu mai scriu.
Si cand nu voi mai scrie,
Va scrie fiul meu,
Pe amandoi in suflet,
Ne va purta mereu.
El insusi, mai departe,
Va ridica menire,
Si tot ce-a mostenit,
Lasa-va mostenire.
RAZVAN DUCAN
ADRIAN
PAUNESCU,
SINONIM
CU EDUCATIE,
CULTURA, POEZIE
Unii lasa urme minuscule, altii
marcheaza trasee, traiectorii,
sensuri giratorii cu schimbari de prioritate
si destine. Iar Adrian Paunescu asta a
facut. A lasat urme adanci, a schimbat
destine, a cladit fara frica, a involburat
apele linistite si le-a rostogolit spre curgere,
imbogatindu-ne pe fiecare dintre noi. Am fost
o generatie de privilegiati, am crescut cu
versurile cantecelor folk, scrise de mari
poeti, iar cuvintele, ca si granele de aur,
ne-au hranit si ne-au crescut spre o
desavarsire a limbajului care astazi pare
sa se piarda si sa se desire spre
simplificarea absoluta a silabei. Oare
generatia "multu�� si "cupla�� va mai gasi
drumul spre o poezie, spre cuvantul care
sa mire si sa implineasca? Nu stiu spre ce
ne indreptam, dar stiu sigur ca poezia lui
Adrian Paunescu lasa, in continuare, urme
si continua sa bucure tinerii care au nevoie
doar sa le aratam si sa-i atragem spre
frumos. Cred ca actualmente suntem intr-o
competitie in care cineva vrea sa credem
ca uratul e frumos, ca facilul e consumabil
si ca metafora e inutila si dureroasa, o
competitie in care ar trebui sa intram cu
reversul acestora, hotarati si fara sovaire,
spre renastere. Conditia umana in
interactiune si ca parte integranta a
Universului depinde de permeabilitatea
fiecarui individ spre cei doi poli, bine si rau.
Binele inseamna educatie, cultura, poezie,
iar Adrian Paunescu este sinonim cu
acestea. Suntem mai saraci prin disparitia
fizica, dar avem atatea bogatii tainuite in
carti care asteapta sa fie descoperite spre
iesirea din starea de inertie monosilabica.
ANGELA KISS MARIASIU, Reghin
