Duminica, 13 iulie � a Sfintilor
Parinti de la Sinodul IV Ecumenic �
Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscop
al Alba Iuliei, s-a aflat in mijlocul
credinciosilor din parohia Milasel,
protopopiatul Targu-Mures. Inconjurat
de un sobor de preoti si
diaconi, Inaltpreasfintia Sa a
oficiat Sfanta Liturghie in pridvorul
bisericii parohiale, cu ocazia
intalnirii festive, in comuniune, a
fiilor satului.
Situat intr-un areal geografic
deosebit, inconjurat fiind din trei
parti de dealuri asemenea unei
cetati, satul Milasel este cuprins
in zona de campie a Transilvaniei.
Originile acestuia merg pana in
epoca bronzului, insa este mentionat
documentar, pentru prima data, in 1322. In 1426 apare
sub denumirea Kiss Myulass, adica Milasul cel Mic.
Asezata in centrul satului, biserica din Milasel apare
in conscriptia lui Samuil Micu Klein, care aminteste ca
pe la anul 1630 aceasta exista in localitate. Ruinandu-se
intre timp, trebuia consolidata, insa puterea financiara
a milasenilor fiind una precara, in ajutorul lor sare
Prepositul capitular Gavriil Stoica, cel care ridica
actuala biserica, suportand toate cheltuielile. Fundatia
locasului de cult este din piatra, peste care s-au ridicat
pereti din barne de lemn.
Noua biserica a primit hramul "Inaltarea Domnului�
si are forma dreptunghiulara, cu nava acoperita cu
bolta semicirculara, absida decrosata, poligonala cu
cinci laturi, deasupra careia se afla o bolta asemanatoare
si trei fasii curbe. Locasul de rugaciune a fost
ridicat intre anii 1834-1836, fara sa se cunoasca data
sfintirii sale. De-a lungul timpului, a suferit mai multe
interventii: in anul 1928, a fost construit podul bisericii,
in 1939-1940, s-a efectuat tencuirea exteriorului, in 1950
a fost schimbata integral sindrila de pe acoperis, iar in
1964 se adauga un pridvor in fata bisericii, pentru a o
proteja de ploi si de zapezi. Vechea pictura, fiind stearsa
aproape in intregime, a fost inlocuita cu una noua de
catre zugravul Iosif Iorga din Reghin-Apalina, in anul 1969.
In ultimii ani, a fost restaurata clopotnita, s-a
construit o alee cimentata si a fost ridicat un gard nou
de lemn cu baza de ciment si stalpi de fier. In interiorul
bisericii s-a construit o noua Sfanta Masa, cea veche
fiind ridicata din lut si piatra de deal, apoi s-a schimbat
intregul mobilier. In 2004, interiorul a fost acoperit cu
placi de rigips si a fost schimbata intreaga instalatie
electrica, pentru a putea fi inceputa noua pictura. Locasul
de rugaciune a fost tarnosit in ziua de 19 august 2006.
Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintia
Sa a participat la lansarea volumului "File monografice:
Milasel�, ai carui autori sunt Parintele Sorin Bogdan
si Profesorul Gheorghe Mircea. Dupa cateva
alocutiuni, au fost decernate diplome din partea
parohiei Milasel tuturor celor care au implinit cel putin
50 de ani de casatorie. La sfarsitul evenimentului
cultural, a urmat o impresionanta punere in scena a
unui ospat traditional milasean, asa cum era el
odinioara, cu stegari, poganici, colacari si surori de
mireasa. Dupa sceneta, Inaltpreasfintia Sa a rostit o
alocutiune in care a marcat importanta vitala a conservarii
si revalorificarii frumoaselor traditii ale satului pentru
pastrarea bogatiilor etosului neamului nostru romanesc.
"Este o mare bucurie ca l-am avut pe Inaltpreasfintitul
nostru Parinte Irineu in mijlocul nostru, al milasenilor,
pentru a ne binecuvanta si a ne intari in viata noastra
spirituala. Sfantul Ignatie Teoforul ne invata atat de
frumos: �Unde este episcopul, acolo este Biserica, si
unde este episcopul si Biserica, acolo este Liturghia
cea adevarata�. Noi, toti cei din Biserica, atarnam
de episcop, precum si episcopul atarna de Hristos si,
parafrazand pe Sfantul Apostol Pavel, care zice urmati
mie precum si eu urmez pe Hristos, putem spune ca,
urmand episcopul si ascultandu-l, urmam pe Hristos.
Intr-un cuvant, unde este episcopul, este Hristos�,
ne-a spus Parintele paroh Sorin Bogdan.