PARIU CU DUMNEZEU

"Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune
ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti;
Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii,
ca sa le rusineze pe cele tari; Dumnezeu
Si-a ales pe cele de neam de jos ale lumii,
pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu
sunt, ca sa nimiceasca (n.n. sa faca de
nimic, aboleasca) pe cele ce sunt...�
(I Corinteni 1, 27-28)

Nu m-am gandit niciodata sa acord vreo
importanta, nici macar minimala, pariurilor
sau celor care pariaza. Aveam prejudecati
solide si bine cimentate in mentalul meu
despre aceasta zona. Mi se parea ca doar
oamenii slabi de caracter, incapabili sa
infrunte viata din postura de luptator, se
dedau pariurilor, ca modalitate mult mai
ieftina si mai putin solicitanta de a obtine
un beneficiu. Nu vreau sa spun ca nu sunt
si astfel de oameni in randul pariorilor, care
incearca, profesionist uneori, sa dribleze
responsabilitatile civice pentru a se afunda
maniacal, ruinant si dezolant in lumea
pariurilor. Dar nu pentru o astfel de tipologie
umana, clar patologica, as vrea sa pledez.
Ma intereseaza, in schimb, ceva ce tine
de aceasta lume de care pe care. Este
vorba de mentalitatea de parior, adica
tocmai ceea ce sta in spatele determinarii
fara echivoc a celui ce e pus in fata
electiunii. Cand esti pus in situatia sa
pariezi pe ceva sau cineva, nu e loc, nici
timp de fastaceli, intimidare, sensibilitate
excesiva sau afectare, ci, dimpotriva, ti se
cere fermitate, spirit scrutator, rezistenta
la stimulii emotionali si agerime sau fler
decizional. Cu alte cuvinte, pariul te
someaza sa alegi o directie care sa fie a
ta, si numai a ta, atunci cand vorbim de
un modus vivendi, principialitate sau
asumarea unei vocatii. Iar cand esti
provocat sa te decizi in favoarea sau
defavoarea cuiva, vorbim de tarie de
caracter, spirit critic, decelarea valorilor,
dar si de vizionarism. Asa se face ca, a
paria nu e chiar un fleac, nici macar un joc
patimas (pariul ca joc constituie deprecierea
sau devalorizarea lui, caderea in derizoriu), ci
"spectacolul� unei forte: forta de a decide,
de a alege. Ori, aici, pe taramul devenirii, viata
unui om, printre altele, este o succesiune de
alegeri, o solicitare la maximum a fortei
decizionale, o invitatie la pariu, cu risc si miza
deopotriva. De fapt, forta unui om sta in
puterea de a decide salvator pentru el sau
pentru altii. E drept, uneori greul alegerii te
copleseste. N-ai vrea sa ai alternative. Atunci,
ai prefera ca altul sa aleaga pentru tine. Cu
toate acestea, sunt situatii cand nimeni nu
poate decide in locul tau. De exemplu: cel
mai greu e sa-ti alegi propriul drum in viata,
corespunzator implinirii propriei meniri. Altfel
spus, trebuie sa pariezi cu tine insuti ca ai
ales bine in ce te priveste, in conformitate cu
ratiunea ta de a fi. Dar ratiunea mea de a fi o
cunoaste doar Dumnezeu si eu insumi, atunci
cand sunt intr-o relatie vie si personala cu El.
Deci, cand pariez pe mine spre implinire implicit
pariez si pe Dumnezeu, ca Cel care mi-a dat
un rost, un sens in viata si fara de care nu
poate exista implinire. De aceea, cine nu
poate alege/paria e mort in ochii lui Dumnezeu,
desi se cazneste sa fie viu. Iar mentalitatea
de parior, cu tot arsenalul psihic pe care-l
antreneaza, e salvatoare. Iti da curajul sa fii
decisiv in electiune.

Vrand-nevrand, noi, oamenii, suntem pusi
in situatia de a paria. Aceasta si din pricina
libertatii pe care ne-o confera Creatorul spre
gestionare. Ea, inevitabil, ne va aduce la
"masa� pariurilor. Acolo vom descoperi in
extenso ca lumea in care traim e o adevarata
bursa a pariurilor, si ca totul functioneaza dupa
binomul alege ca sa fii ales. Cu cat alegi mai
bine, cu atat cota de risc se va diminua, iar
sansele de a iesi invingator sunt maxime.
Marea problema consta in faptul de a sti pe
ce si cine sa pariezi. Dar cine sa te invete?
N-o va face nimeni. Atunci, regula de baza si
nescrisa poate fi urmatoarea: daca pariezi
pe valoare devii valoare, Alesul, iar daca
pariezi pe nimicuri te alegi cu nimic sau, si
mai grav, devii nul.

Provocator pentru noi e pariul cu Dumnezeu.
Mai intai, pentru ca e un test valoric. Apoi, o
pozitionare in raport cu increderea pe care
I-o acordam. Cert este faptul ca si in fata lui
Dumnezeu trebuie sa pariem, numai ca aici
pariem pe binecuvantare sau blestem,
incredere sau suspiciune, Imparatie sau
mahala, sau simplificand, pe viata sau pe
moarte. E adevarat ca atitudinile noastre de
electori sunt dintre cele mai variate. Cu toate
acestea, se contureaza un profil. Potrivit lui,
adeseori pariem in fata lui Dumnezeu pe
evidente, desi inevidenta, ca ascundere sau
tainuire a misterului divin, dar spre dezvaluire
cautatorului ardent, ne-ar plasa mai aproape
de adevarul lucrurilor. Alteori, pariem pe
imediatul cotidian, extragand din el toata seva
vietii noastre. Aici si acum avem nevoie de
toate. Cine ni le ofera prompt merita pariul
nostru. Insa, in lumea lui Dumnezeu vom intalni
fagaduinte sau legaminte care cer incredere
si probitate din partea noastra pentru a fi
intelese si acceptate ca viitorul nostru. Nu
vom putea paria pe ele cata vreme nu avem
alura regala si disponibilitate pentru
Imparatie. Uneori, acordam pariul nostru
utilului sau profitabilului, dintr-o ardenta
dorinta de a avea, cu toate ca ar exista si
alternativa altruismului neviciata de profitori.
De fapt, pana ce necesitatile identificate mai
sus nu devin o obsesie, n-avem de ce ne teme.
Dar granita dintre obsesie si normalitate, in
cazul de fata, e destul de subreda, dar si greu
de trasat. De aceea, e destul de dificil, din
postura umana, sa dai evidenta pe inevidenta,
imediatul sau concretul pe fagaduinta,
profitabilul pe altruism. Ori tocmai acum se
cere mentalitatea de parior ca sa poti sesiza
valoarea si sa pariezi pe ea. Insa, cata
vreme pariezi pe necesitati (evidenta,
imediatul, utilul, concretul...) le transformi
in false, inchipuite valori terne, plictisitoare
sau monotone. Iar daca a manca, a bea si
a te imbraca devin din necesitati valori, risti
o devenire schizofrenica, dementa. De aici
se naste o drama de proportii si pierderea
apetitului pentru o axiologie autentica.
Bunaoara, cu Dumnezeu nu pariem niciodata
pe necesitati, doar pe valori (inevidenta,
fagaduinta, altruismul...), iar
valoarea este intotdeauna produsul
spiritului sanatos, ancorat in metafizic.
La o astfel de rigoare axiologica ne invita
insusi Dumnezeu prin felul lui de a paria. El
va paria intotdeauna bivalent: pentru om si
mantuirea lui, dar si pentru Imparatie ca
dimensiune divino-umana ofertata omului.
Cu orice risc, de buna seama asumat,
Dumnezeu va alege omul ca valoare, pentru
ca el este expresia iubirii divine, capabil
sa confirme sau sa infirme aceasta demnitate,
este expresia libertatii creatoare a
lui Dumnezeu, dar si dezvaluirea paternitatii
divine. Indiferent daca omul alege sa fie
angelic sau demonic, Parintele ceresc va
paria cu incredere in el si transfigurarea
lui, pana la capat. Nobletea de Parinte i-o
cere, dar fara sa-L conditioneze in vreun
fel. Apoi, Imparatia care rusineaza Imparatiile
sau Imperiile se descopera ca loc
aspatial al lui Dumnezeu, al valorilor (iubire,
dreptate, adevar...) si al omului transfigurat
de iubirea divina. Pe ea pariaza Dumnezeu
pentru ca stie care e menirea dintru
inceput a omului si a lumii: sa devina
Biserica/Imparatie a Dumnezeului celui Viu,
Bun si Iubitor.

Asadar, nu uitati: ceea ce alegi te
alege, ceea ce faci te face si ceea ce
iubim aceea suntem.

Pr. OVIDIU BARSAN,
Parohia Ortodoxa
"Sfintii Arhangheli Mihail
si Gavriil� Sancraiu de Mures

Lasă un comentariu