Stratul limbii romane (XLVI)
Ve r b u l
Nu greseam cand va marturiseam, stimati cititori, ca aceasta rubrica e
"opera colectiva�. Un telefon de la prietena mea, profesoara Mariana
Chirvase, mi-a orientat studiul spre diferenta intre forma negativa a
modului imperativ si formele indicativului, conjunctivului si ale
conditionalului optativ care contin elemente de negatie.
Mioara Avram ne-a dat raspunsul (Gramatica pentru toti, Editura
Academiei, Bucuresti, 1986, p. 191). La modurile personale, exceptand
imperativul negativ, adverbul nu (cu varianta n- inaintea unor vocale) nu
face parte din conjugare, pe cand "imperativul este singurul mod verbal
in care adverbul de negatie intra in paradigma verbala.�
Despre paradigma, aminteam intr-o alta tableta (totalitate a formelor
flexionare ale unui cuvant). Pentru exemplificare: analizam verbul (el)
nu canta (verb la indicativ precedat de adverbul negativ nu); nu canta!
(verb la imperativ negativ) nu intra in paradigma verbului. Aceeasi
observatie o intalnim si la Sinteze� autor Theodor Hristea, p. 241: "Imperativul
negativ se formeaza altfel decat aspectul altor timpuri si moduri�.
Publius Vergilius Maro (70-19 i. Hr. ), autorul epopeii "Eneida�, transmitea
semenilor sfatul (indemnul): "Tu ne cede malis, sed contra audentior
ito!� � Nu ceda nenorocirii, ci dimpotriva paseste mai curajos! (verbul
ito este o forma de imperativ viitor, existent in limba latina).
Imperativul negativ la persoana a II-a, singular, se formeaza de la
modul infinitiv prezent: nu canta!, nu merge!
"Nu spera cand vezi miseii/La izbanda facand punte,/Te-or intrece
nataraii,/De ai fi cu stea in frunte.� (Mihai Eminescu - Glossa)
Formele nu adu!, nu fa! sunt neliterare (se intalnesc mai rar in limbajul familiar).
Forma de persoana a II-a, plural, ca aspect negativ, este omonima cu
imperativul pozitiv: nu cantati!, nu mergeti! (exceptand adverbul care
intra in paradigma verbala.)
Intre modurile sintetice amintim si modurile nepersonale: gerunziu si
participiu. Morfeme ale gerunziului sunt �and (verbele in -a, -ea, -e:
alergand, avand, mergand). Verbele cu radicalul in -i sau in consoana
palatala (consoana rostita prin atingerea dosului limbii de cerul gurii)
au ca sufix: -ind; taind, citind.
"Acum suspina valsul si mai rar,/O, lasa-ma acum sa te cuprind�/ Hai, sa valsam, iubito, hohotind (s.n.), Dupa al toamnei bocet mortuar�.
(George Bacovia)
In limba romana, gerunziul urmat de un pronume personal, forma
accentuata (exceptand pronumele o) apare augmentat cu un u. (citindu-mi,
numindu-i) augmentat, a, augmentati, e (v. la participiu) marit, sporit prin
adaugarea unor elemente (in cazul nostru vocala u) (DEX).
"Cand batrana furibunda ii vede pe cei patru barbati ii insulta, numindu-i
apoi �crai de Curtea-Veche�. Pantazi si Pasadia sunt incantati de formula
care are in ea "ceva ecvestru, mistic� si ar putea fi � opineaza cel de-al
doilea � "un minunat titlu pentru o carte� (dupa manualul de liceu �
clasa a XI-a, cu referire la Mateiu I. Caragiale: Craii de Curtea-Veche).
