Sau, altfel spus, in timp ce, in
ultimii 24 de ani, unii s-au imbogatit,
altii, dimpotriva, au tot saracit, s-au
sacrificat. In Romania, evident.
La noi in tara traiesc, azi, vreo
trei generatii de sacrificiu. Prima
este a celor care s-au nascut in
perioada interbelica sau in primii
ani de comunism. Sunt oameni
care (din cei ce mai traiesc!) nu
vor prinde "prosperitatea�, daca �
dupa spusele lui Basescu, ne vor
trebui, inca, cel putin, 15-20 de ani
ca sa recuperam decalajele fata de
statele mai dezvoltate din Uniune.
Si asta, pentru ca orice "recuperare�
cere, la randul ei, sacrificii�
Cine le face? Ei, aicea-i problema�
Cei nascuti prin anii 60�-70� �
adica acei care acum sunt (ar
trebui sa fie) motorul dezvoltarii
actuale a tarii � sunt si ei, intr-un
fel, o generatie de sacrificiu.
De ce? Intrucat au avut nesansa
(ghinionul) sa prinda o doza consistenta
de comunism. Drept care,
dezvoltarea lor a fost, intrucatva,
franata, iar multi dintre ei sa nu
reuseasca sa se adapteze in
Romania postrevolutionara. Ei sunt
cei care, dupa spusele defunctului
Brucan, mai au inca nevoie de ani
sa invete democratia si au parcurs
toata perioada de tranzitie care,
dupa cum ne preciza acelasi Brucan,
s-a incheiat la 1 ianuarie 2007!
Altfel spus, cei intre 35 si 50 de
ani au facut revolutia, au traversat
tranzitia, mai au putin si isi insusesc
lectia democratiei, iar acum trebuie
sa se inhame la caleasca ce
alearga dupa Mercedesurile celor
din Vest. Ei vor recupera, probabil,
handicapul, dar vor ajunge la finish
epuizati si prea batrani ca sa se
bucure de roadele propriei munci.
Dar exista si o a treia generatie
de sacrificiu. Sunt cei numiti
"decreteii�, nascuti dupa interzicerea
avortului de catre Ceausescu.
N-au apucat prea mult comunism,
dar o parte din ei si-au vazut parintii
concediati din fabricile falimentare.
Acum sunt tinerii care au
slujbe mizere, fiind platiti cu salariu
minim pe economie, iar situatia lor
nu se va imbunatati prea curand.
Drept pentru care o parte dintre ei
si-au luat lumea "in cap� si au plecat
sa munceasca prin Spania, Italia,
Germania si prin alte strainataturi�
Acum, doar cei de pe bancile
scolii au o perspectiva, intr-adevar,
europeana. Din toate punctele de
vedere. Sigur, realisti fiind,
aderarea la UE nu inseamna
coborarea raiului pe pamant, ea
face deja multe victime in randul
celor inadaptabili sau neputinciosi
si, mai ales, in perioada incipienta.
Aceasta perioada de adaptare ar
fi fost acum depasita daca eram
primiti in UE in primul val. Dar
emanatii revolutiei care s-au
cocotat in jilturile puterii calcand
pe cadavrele celor jertfiti s-au opus
in cor, sub bagheta unui dirijor
priceput, tuturor lucrurilor care ar fi
putut genera un embrion de progres.
Sa fim insa optimisti. In noul
context, al aderarii depline,
Bruxellesul ne va spune ce e de
facut (nu va gandi in locul nostru,
ca "tatucul� de pana acum!) Si ne
va controla daca ne facem bine
temele. Lupta cu noi insine trebuie
sa o ducem noi. Orice s-ar spune,
dar efectele pozitive ale aderarii,
timide, e drept, au inceput sa se
vada. Inca in perioada premergatoare
semnarii documentelor
aderarii, au venit in tara mai multi
investitori decat in ultimii 20-24 de ani.
Iar inlesnirile dobandite pentru a
calatori in spatiul european constituie
si o mica reparatie a demnitatii de
roman (din pacate, unii ne fac de
ras!), pe care noi insine am stirbit-o.
Or, prin noile oportunitati, tinerii
si alte categorii de romani (plus
milioanele de romani aflati deja la
lucru in tari ale UE) vor vedea ca
se poate si altfel si vor incerca sa
faca sa fie si la noi altfel.
In acestia ne este speranta. Si
mai putin in guvernantii care,
pentru mentinerea ciolanului, se
balacaresc, zilnic, sub ochii
nostri, ca la usa cortului. Sa ne
ajute Dumnezeu!
