Dupa moartea Brancoveanului
si a ultimului Cantacuzino in
Muntenia, si in lupta cu Cantemire
stii si Racovitenii in Moldova,
apare, deschizand epoca fanariotilor,
primul domn strain,
Nicolae Mavrocordat (domn in
Moldova de doua ori: 17 noiembrie
1709 - noiembrie 1710 si 1711 - 5 ianuarie
1716, si al Tarii Romanesti tot de
doua ori: 21 ianuarie 1716 25 noiembrie 1716 si martie 1719 3 septembrie 1730), fiul dragomanului
Alexandru Mavrocordat,
caruia ii placea sa se numeasca
Exaporitul. Tatal si fiul erau de
inalta cultura bizantina, amandoi
scriitori, mai ales Alexandru care
a fost autor al unor tratate de
medicina, filozofie si istorie.
Nicolae urca pe tronul Moldovei
cu cele mai bune intentii. Cu toate
actele sale de razbunare, el era
un om integru si doritor de cultura:
biblioteca lui vasta � disparuta in
timp �, pe care Sulzer o evalua la
600.000 de volume, cuprindea intre
alte raritati si o biblie copta din
secolul al III-lea, este cea mai
buna dovada despre aceasta. A
fost, deci, firesc ca �cel mai preocupat
dintre Domnii romani ca
sa lase viitorimii despre carmuirea
lui amintirea pe care el o voia�
sa-si caute un cronicar oficial.
Prin vasta sa eruditie, prin probele
de scriitor ce le daduse pana
atunci, prin aplecarile sale spre
studii istorice si, in sfarsit, prin
numele pe care-l purta, persoana
indicata de a deveni cronicarul
oficial al Curtii era Nicolae Costin �
nascut pe la 1660 �, al doilea fiu al
lui Miron (tanarul Miron isi incepe
studiile in 1647, la colegiul iezuit de
la Bar, si le continua la Camenita,
remarcandu-se atat prin inteligenta,
cat si prin nobletea trasaturilor. Ca
si Grigore Ureche, distinsul carturar
cunoaste profund valorile antichitatii,
isi insuseste, pe langa
polona si rusa, limbile latina si
greaca. Iubeste istoria, cunoaste
retorica si poetica) si al logofetesei
Ilina. Ca si tatal sau, el a facut studii
in Polonia. Dupa nenorocirea cazuta
asupra familiei sale in anul 1691,
cand relatiile lui Miron cu influentabilul
domn Constantin Cantemir se
deterioreaza intratat, incat marele
carturar cade victima intrigilor celor
care-l manevrau pe voda, si sfarseste
sub securea calaului, in apropiere
de Roman, fara a se putea dezvinovati.
Astfel, Nicolae a fost nevoit
sa ia drumul pribegiei, dimpreuna cu
fratii sai. Sub DucaVoda,
pe a carei
fiica o luase in casatorie, el a fost
ridicat la rangul de hatman si a ajuns
mai tarziu mare-hatman si marevornic,
iar sub Nicolae Mavrocordat,
care tinea foarte mult la el, ajunsese
mare-logofat.
Inainte inca de a primi insarcinarea
oficiala din partea domnitorului,
Nicolae Costin pare a fi fost preocupat
de gandul de a termina
opera neincheiata de tatal sau, el
fiind nemultumit de continuarile
scrise de altii: �Iar a pomeni neste
letopisete pe urma � adica dupa
Miron Costin � scrise de o seama de
boieri de tara, nu socotesc alta, fara
cat ocara li se face la vecii viitorii
de i-as pomeni, ca si la istorii a le
scrie deplin si pe larg, trebuie si invatatura
si stiinta altor tari, care aceia
nu o au avut�. Dar nici cu letopisetul
lui Ureche si nici chiar cu cel scris
de tatal sau, Nicolae Costin, nu era
multumit, caci nici acestia nu scrisesera
destul de �pre larg�. De
aceea, el se apuca � pe la inceputul
anului 1711, sa refaca si cronicile
lor si sa scrie o istorie a Moldovei
asa cum credea el, o opera in care
sa-si poata etala toata eruditia.
Ureche incepuse de la descalecatul
lui Dragos, Miron Costin de la descalecatul
dintai, al lui Traian. Nicolae
incepe �de dupa potop�. Insasi
�predoslovia� pusa in fata cronicii
sale e caracterisitca pentru intregul
sau fel de a scrie. �Letopisetele nu
sant sa le citeasca numai omul, sa
stie ce-au fost in vremurile trecute,
ce mai mult sa hie de invatatura ce
este bine si ce este rau� � asa se
exprimau, pe scurt si expresiv,
inaintasii sai. Nicolae Costin, insa,
cu felul sau complicat de exprimare,
nu se multumeste cu o propozitie
spre a-si arata profesia sa de credinta,
ci el scrie: �Nime mai bine si
mai pe scurt toata desfatarea n-au
cuprins, iubite cetitoriule, decat
acela domnul voroavei ramlenesti,
Titero, carele o au numit ocarmuitoare
vietei; ca cu acea voroava
a lui toata roada a tuturor bunatatilor
cuprinzand-o, au desteptat viata
oamenilor catre giudecatile istorii a
le ticsi. Intru aceasta pareare fostau
Tucidides, carele pre istorie o
numeste a fi cel mai ales si mai mare
a vietii omenesti vistieriu, marturisind,
zice, cumca nici odanoara sa
nu fie istorie osabita dinmanule
stapanitorilor si a sfetnicilor tarilor,
ca o infranare a celor desfranati,
agiutorindu-se cu cetirea ei sa poata
ispravi trebuintele si a se feri de
tamplarile primejdioase, cand se
prevad pricini ca acealea. Ca nici o
intelepciune omeneasca alta nu-i
decat luare aminte a primejdiilor si
lucrurilor viitoare dintre ceale
trecute, ca dintr�un izvor scoasa
stiinta; care singura istoria mai multa
decat alte stiinte se socoteste a fi.
Ca istoria�� etc., etc., urmeaza
astfel cateva pagini. In locul frazelor
pline de miez din scrierile inaintasilor
sai, cu intorsaturile sintactice pline
de efect ale graiului popular, Nicolae
Costin introduce acum perioada
maiestrita si necurgatoare a modelelor sale umaniste, cu eleganta ei
de moda, cu intercalari fortate,
astfel incat fraza, "in loc sa se
adapteze ideii, sa se lafaiasca
intr-un stil factice, tragand dupa
sine si desmembrand gandul, pe
care il abate pe cai laturalnice�.
Daca omul este stilul, atunci acest
atribut il releva pe Nicolae ca fiind
o persoana constant preocupata in
a-si etala cunostintele culese de prin
carti. La el nu intalnim expresia
credintei sale intime, reflectiile
proprii asupra celor vazute in viata,
ci el reproduce ceea ce a citit la
altii. Incepand istoria romaneasca
cu Adam si continuand-o cu istoria
universala veche, el isi cere totusi
iertare de la cititor ca a facut-o �mai
scurt decat ar fi fost datoria sa o
scriem�. Iorga � desi exagereaza
defectele lui Nicolae Costin,
atribuindu-i slabiciuni de caracter
pe care nu pare a le fi avut � are
dreptate sa exclame: "Nu se poate
o deosebire mai mare decat aceea
care exista intre tata si fiu. Miron e
un poet, un pasionat, un ambitios,
deschizator de cale in cultura
neamului sau si fauritor de teorii�
Nicolae e un pedant�, un compilator
prin vocatie, mandru ca
merge pe urme straine� In orice
imprejurari, Miron Costin ar fi fost
cineva, pe cand Nicolae Costin
datoreste totul altora: scolei care
l-a format si parintelui, pe care s-a
simtit dator sa-l imite� Dupa luptatorul
cu mana abia desclestata de
pe sabie, dupa poetul vizionar cu
mana pe fruntea-i larga de intrevazator
al viitorului, avem carturarul sec,
�vierme de carte�, pisarul erudit, cu
calimarile in brau si cu cartile subtioara�
Trecutul il eticheta, pentru
prezent n-avea nici un interes, iar
viitorul nu putea sa-l vada�.
Si mai evident decat in scrierile
sale istorice, stilul de a scrie al lui
Nicolae Costin transpare in lucrarea
sa "Ceasornicul Domnilor�, pe
care a scris-o intre anii 1710-1712. E
o scriere filosofica dintre cele ce
erau foarte gustate pe timpul acela. In ea se adreseaza "Domnilor si
societatii inalte si contine multe
invataturi despre cum are sa se
poarte domnitorul si cum sa fie
crescuti copiii. Lucrarea e de la
inceput pana la sfarsit un tratat
rece, erudit, fara scanteieri artistice,
si autorul ocoleste consecvent
orice pilda, orice digresiune
scoasa din experienta sa
sau relativa la timpurile sale, care
ar fi penru noi atat de pretioase.
Chiar si acolo unde ni s-ar parea
ca le gasim, ele sunt traduse dupa
modelul sau, Istoria lui Marc
Aureliu de Guevara�.
Felul acesta de a scrie, atat de
departe in timp de noi, era familiar,
tipic epocii sale si trebuia sa ii
convina mai ales lui Mavrocordat,
care l-a insarcinat, asa cum am
mai mentionat, cu scrierea unei
cronici oficiale. Cand a primit insarcinarea
aceasta, Nicolae Costin
ajunsese cu Letopisetul Moldovei
pana la domnia lui Stefan Tomsa,
iar de aici incolo � domnul fiind
grec � in cronica lui nu se mai
gasesc cuvinte injurioase la
adresa grecilor. Dar prin multele
digresiuni pe care era obisnuit sa
le faca, Nicolae Costin a inaintat
cu greu. Lui Mavrocordat nu-i pasa
prea mult de evidentierea trecutului
tarii peste care era stapan,
preocuparea-i principala si prioritara
cazand pe propria sa glorificare.
Acest fapt l-a determinat
pe Nicolae Costin sa-si intrerupa
scrisul acestei opere si sa inceapa
a scrie istoria Moldovei
de cand apare Mavrocordat in
fruntea ei. Astfel, Nicolae
Costin, scria de fapt istoria
contemporana a tarii sale, incepand
cu anul 1709. Nu a apucat sa
lucreze mult la ea, deoarece, in
septembrie 1712, o moarte timpurie
il rapune, lasand neterminata si
"Cartea pentru descalicatul dintai
a tarii Moldovei�, cu care se ajunge
numai pana la anul 1601, si "Cronica�
sa despre Nicolae Mavrocordat,
care incepe cu anul 1709 si ajunge
cu povestirea evenimentelor
pana la caimacania lui Mavrocordat
in anul 1711.
