EDUCATIE CIVICA

Parcurile sunt plamanii oraselor. Ce ar fi un oras fara parcuri? O oaza
fara apa, un cer fara stele, o mare fara pesti sau pur si simplu un oras
pustiu, prafuit si imbacsit.
Ce se alege insa de parcuri atunci cand locuitorii unui oras inteleg sa
le profaneze, distrugand leaganele in care copiii ar trebui sa-si consume
fericiti copilaria, ingropandu-le in gunoaie sau rupandu-le florile?
Aproape de inima orasului nostru, in parcul de la maternitatea veche,
statuia mamei care isi strange pruncul la piept priveste trista la
mormanele de gunoi imprastiate pe aleile presarate cu piatra marunta.
Pe locul in care, mai potrivit ar fi un rond de flori, au crescut peste
noapte un grup de doze de bere, iar sub leaganul scrijelit de o mana de
artist amator se ridica o colina de coji de seminte de floarea soarelui.
Iarba, care pe alocuri ajunge la brau, a inspicat trufasa, consumandu-si
semeata victoria asupra oricarei mingi care ar incerca sa ii invadeze
teritoriul. E singurul parc in care copiii care locuiesc in zona, sau care
au trecut prin centru, ar putea sa foloseasca un tobogan, o groapa de
nisip sau cateva leagane si, cu toate acestea, parintii aleg sa il
ocoleasca. De ce sa ocolesti un spatiu care, din start, are destinatia
relaxarii si bucuriei sufletesti? Motivele sunt clare: acest parc a devenit
imparatia gunoiului si a lipsei de ingrijire, regatul in care se consuma
amoruri nocturne, cu urme clare la lumina zilei, urme pe care orice parinte
responsabil evita sa le explice marunteilor pe care ii insotesc la joaca.
Mama de pe soclu isi strange pruncul la piept, cu ochii intristati, intorcand
spatele mizeriei, parca protejand ochii nevinovati, care merita sa se
deschida pe un alt orizont. Probabil isi aduce si ea aminte placutele de
pe vremuri cu inscriptii care aduceau o farama de educatie civica:
"Pastrati curatenia orasului!�, "Nu rupeti florile!�, "Nu calcati iarba!�
Alte timpuri? Alti oameni? Pare ca ofteaza, cu gandul la cat de frumos ar
fi fost ca bancile sa straluceasca de curatenie, ca iarba sa fie cosita,
cosurile de gunoi sa se inmulteasca, iar ea, ea sa vegheze intr-un rond
de flori asupra pruncului sau si a celor care se nasc in fata sa. A fost
odata un parc, aproape de inima orasului, in care pruncii puteau sa se
joace nestingheriti sub privirile vigilente ale bunicilor sau parintilor in
care taticii asteptau cu emotie sa li se nasca mostenitorii si in care orice
trecator prin centru gasea un dram de racoare si liniste. Nu a mai ramas
decat umbra acelui loc, o caricatura oribila, ca semn distinct al lipsei de
educatie civica.

Pacat!

Lasă un comentariu