HOTEL PRIVO
O investitie de 7 milioane de euro intr-un hotel de patru stele din Targu-Mures

Distribuie pe:

Deschis la sfarsitul anului trecut de tanara antreprenoare
Adina Plopeanu, ca o afacere de familie, ansamblul hotelier
Privo imbina intr-un mod original diferite spatii de cazare,
clasificate la patru si cinci stele, ca urmare a unei investitii
de 7 milioane euro. Dupa deschiderea "soft opening� din
octombrie 2013, joi, 19 iunie 2014, a avut loc deschiderea
oficiala a hotelului Privo, aflat pe strada Gh. Doja nr. 27.
In peisajul pietei hoteliere din Targu-Mures, care numara
peste 800 de camere clasificate la doua, trei si patru stele,
ansamblul Privo - compus din hotelul Privo (40 de camere), o
cladire noua cu arhitectura futurista si Vila Csonka
(6 camere), o cladire istorica in stil Art Nouveau, ambele
amplasate intr-un parc de 3.500 mp � poarta o nota
distinctiva, de originalitate.

"Proiectul Privo a inceput in urma cu 5 ani, avand la baza
necesitatea unei noi abordari a ofertei turistice locale si
este un nou concept la standarde internationale cu servicii
exclusiviste. Este o afacere de familie, ca si celelalte pe
care le avem, iar rezultatele obtinute pana acum ma
indreptatesc sa cred ca vom realiza anul viitor o cifra de
afaceri de circa 900.000 euro. Spiritul antreprenorial l-am
mostenit de la tatal meu, Emil Morariu�, spune Adina
Plopeanu. Tanara antreprenoare detine impreuna cu sotul
ei mai multe afaceri, printre care compania de constructii,
Construct Mapcom, cladiri de birouri si un parc logistic, toate
in orasul Targu-Mures. La randul sau, omul de afaceri Emil
Morariu este unul din cei sase fosti actionari ai fabricii de
bere "Bere Mures�, achizitionata in 2008 de compania
Heineken, pentru suma de 150 milioane euro. "Privo este
visul copiilor mei si sunt mandru ca am putut participa la
realizarea lui. Cred in acest proiect si sper ca toti oaspetii
care ne vor trece pragul sa simta acest lucru�, spune Emil
Morariu, tatal Adinei, sustinatorul financiar in realizarea
acestei importante investitii turistice.

Hotelul Privo este un refugiu minimalist pentru business si
relaxare, unde designul propune un dialog cald si primitor cu
ansamblul istoric format din hotelul modern, Vila Csonka si
parcul cu o suprafata de 3.500 mp. Arhitectura si amenajarea
noii cladiri a hotelului au fost gandite minimalist, cu suprafete
calme si intinse. O serie de materiale naturale si high-tech,
cum ar fi piatra, betonul aparent, sticla, serigrafiile sau corianul
accentueaza dialogul contemporan cu spatiul originar.
Restaurantul, enoteca, salile de conferinte si SPA sunt cateva
dintre elementele prin care hotelul cauta sa ofere oaspetilor
simbioza perfecta intre munca si relaxare.

Simbol al conceptului Privo, vizibil din toate spatiile
interioare, Vila Csonka, in stil Secession marcheaza dialogul
dintre vechi si nou. Celebrul artist fotograf G�za Csonka a
construit, la inceputul secolului XX, aceasta casa, una dintre
putinele cladiri Art Nouveau ale orasului. Restaurata in
perioada 2011-2013, Vila Csonka reprezinta nucleul in jurul
caruia a fost construit noul hotel si poate fi admirata din
toate holurile interioare ale hotelului. Mobilata cu piese
originale Thonet si Art Deco reconditionate, cu o vechime
de peste 100 de ani, vila dispune de trei camere matrimoniale
si trei apartamente de lux, cu acces direct din receptia
hotelului, fiecare dintre acestea avand un design unic�.
"Pentru anul 2014 ne propunem sa realizam un grad de
ocupare mediu de 45% si o cifra de afaceri care sa
depaseasca 700.000 euro. De la deschiderea "soft opening�
din octombrie 2013 am constatat oportunitati de crestere
a pietei hoteliere de 4 si 5 stele, pe care dorim sa le
valorificam si sa devenim lider de piata pe acest segment.
Pentru anul 2015 estimam cresterea indicatorilor
economici cu un procent de 12-15% pe care ii vom
realiza prin consolidarea si standardizarea conceptului
PRIVO, precum si promovarea la nivel national si
international�, spune Otilia Demian, Director of Business
Development al ansamblului Privo.

Hotelul Privo a fost desemnat castigatorul premiului "Special
Architectural Concept�, in cadrul Galei Premiilor
de Excelenta ce a avut loc pe 22 mai 2014. Cea de-a
saptea editie a evenimentului Hotel Tourism&Leisure
Investment Conference 2014 a fost organizata de
Evensys si a fost gazduita de JW Marriott Grand Hotel
din Bucuresti. De asemenea, pe 12 iunie a.c., Hotelul
Privo a fost declarat castigator la Viena, la concursul LIFE
CHALLENGE 66 � Fatada europeana a anului, la sectiunea
proiecte nerezidentiale.

Hotel PRIVO dispune de 40 de camere si apartamente,
restaurant cu o capacitate de 160 locuri, 3 sali de conferinte
(120/60/14), lobby-bar, terasa, crama, centru SPA.
Vila Csonka: 6 camere si apartamente clasice, mobilate
in spiritul anilor 1900.

Lasă un comentariu