Se lucreaza intens, la Gradinita nr.16

Distribuie pe:

Una din cele mai vechi si mai mari gradinite din Targu-Mures, Gradinita
cu Program Prelungit numarul 16, de langa maternitatea veche, este in
plin proces de reabilitare. Viceprimarul Claudiu Maior a vizitat, ieri,
santierul si ne-a declarat: "Asa cum vedeti si dumneavoastra, renovarea
integrala a gradinitei numarul 16 este un proces dificil. Practic, s-au
pastrat doar zidurile; dusumeaua, parchetul, acoperisul, conductele,
izolatiile, reteaua de curent din pereti impreuna cu reteaua de gaz, apa
si canalizare, toate au trebuit schimbate. In plus, am construit anumite
anexe ce se vor adauga cladirii in asa fel incat, in luna decembrie anul
acesta, sa avem lucrarile finalizate in proportie de 95 %, iar prin februarie
2015, copii sa poata reveni intr-o gradinita moderna si in conditii speciale.
Lucrarile sunt in grafic, muncitorii lucreaza intens, iar investitia este
una din cele mai importante derulate anul acesta de catre Primaria
Municipiului Targu-Mures. Daca cineva se intreaba unde sunt banii
din impozite, putem sa spunem ca si aici sunt acei bani, si pe strazile
reabilitate, si in parcurile dotate. Practic, investim mult si banii trebuie
gospodariti in asa fel incat sa ajunga peste tot. La gradinita nr.16 e
vorba de confortul, sanatatea si educatia a peste 200 de copii care vor
frecventa aceasta unitate, una din cele mai mari din oras. Abia astept
sa vad salile de clasa pline cu copii��.

Lasă un comentariu