UN OMAGIU MIC, ADUS UNUI OM MARE, IN LUNA CIRESELOR

S-au scris multe despre Craisorul Muntilor,
cel mai adesea, materialele care il au in primplan
avand caracter istoric, biografic si
documentar. Acum, cand se implinesc 190
de ani de la nasterea acestui simbol al
romanilor din Ardeal, mi-am dorit cu ardoare
sa aduc un mic omagiu, un altfel de omagiu,
unui mare om, ale carui fapte de glorie si
renuntare personala m-au urmarit obsesiv,
in intreaga mea existenta adulta.

Desi nu a ramas mentionata documentar
cu exactitate data nasterii sale, aceasta
se situa, dupa unele surse, in luna iunie a
anului 1824, probabilitate sustinuta de
afirmatia lui Avram Iancu ca s-ar fi nascut
"la vremea cireselor�.

Am vizitat de patru ori casa memoriala din
comuna Avram Iancu, pastrata cu sfintenie
de moti si prezentata cu o admirabila daruire
si mandrie de invatatoarea din satul Incesti.
M-a incercat de fiecare data un straniu sentiment
de recunostinta, amestecata cu respect,
consideratie si mandrie, pentru ca si o
latura a obarsiei mele este inradacinata
adanc in Tara Motilor, la Campeni. Cuvintele
nu au cum sa redea amploarea trairilor ce
izvorasc chiar si numai din simpla vizitare a
casei cu acoperis tuguiat, care te poarta,
odata cu vizitarea odailor, prin intreaga viata
a conducatorului in fapt al Tarii Motilor. De
la leaganul lui Avramut si certificatele
scolare, la fluiere, sabii, tunuri si alte arme si
pana la documentele care
prezinta pregatirea si desfasurarea Revolutiei de la
1848-1849, patrunzi intr-o
lume care te face sa intelegi
cu adevarat personalitatea
si puternicul caracter al
celui care a avut rolul de
frunte in conducerea armatei
transilvanene.

Omagiul meu nu se dore
ste o incursiune in istorie,
pentru ca doar istoricii sunt
cei care pot realiza o documentare
corecta, profesionista,
a unor evenimente care au marcat
romanimea, cu ecouri pana in zilele noastre.
Doresc insa, sa am posibilitatea de a
impartasi sentimentele unui om simplu,
recunoscator vremurilor care ni l-au daruit
pe Craisor. Doresc sa imi exprim, in cuvintele
mele, aprecierea fata de o personalitate
unica, despre care nu se poate spune doar
ca a fost un avocat transilvanean si revolutionar
roman pasoptist.

A fost in primul rand un roman care a simtit
pentru tara si care, in calitatea sa de avocat,
a gasit de cuviinta sa isi puna in slujba
natiunii toate capacitatile intelectuale,
profesionale, materiale si de orice alta
natura, de care a fost in stare. Simpla rostire
a numelui sau punea in miscare intreaga
romanime, cu toate impotrivirile si intimidarile
unor dusmani, declarati sau nu, ai
pamantului pentru care
s-a varsat sangele stramo
silor de generatii intregi,
in eforturi care nu meritau
si nu merita sa fie uitate,
cu nici un pret. Avram
Iancu fost cel care a sustinut
mereu ca romanii sunt
destul de tari ca sa-si
castige libertatea prin
lupta, fapt ce poate si
trebuie dovedit, ori de
cate ori par sa se abata
nori asupra tarii, dinauntrul
sau din afara ei.

Invataturile sale patriotice dainuiesc,
tocmai pentru ca au pornit dintr-un suflet
macinat de dorinta de dreptate si adevar.
Toti romanii l-au iubit, dar mai presus de
toti, l-au iubit ardelenii, pentru care s-a ridicat
pana la rangul unui zeu dac. A stiut sa
patrunda in inima fiecarui roman, iar cuvantarile
sale au fost construite pe intelesul
tuturor, fiind mai presus de toate ancorate in
sinceritate si devotament ("Uitati-va pe camp,
romanilor, suntem multi, ca cucuruzul
brazilor, suntem multi si tari, ca Dumnezeu
e cu noi!�). A ramas faimoasa peste timp si
sentinta sa: "Nu cu argumente filozofice si
umanitare se pot convinge tiranii, ci doar
cu lancea lui Horea�.

"Ultima mea vointa!

Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad
Natiunea mea fericita, pentru care dupa
puteri am si lucrat pana acuma, durere fara
mult succes, ba tocmai acuma cu intristare
vad ca sperantele mele si jertfa adusa se
prefac in nimica. Nu stiu cate zile mai pot
avea; un fel de presimtire pare ca mi-ar spune,
ca viitorul este nesigur. Voesc dara si hotarat
dispun ca, dupa moartea mea, toata averea
mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in
folosul Natiunii, pentru ajutor la infiintarea
unei academii de drepturi, tare crezand ca
luptatorii cu arma legii vor putea scoate
drepturile Natiunii mele�. Acesta este
testamentul Craisorului Muntilor, stand pilda
peste vremuri asupra modului in care acest
simbol al romanimii si-a pretuit neamul si tara,
fiind totodata un indemn adresat tuturor
celor care au la indemana arma legii si nu
numai, sa apere drepturile natiunii romane
cu orice pret.

Astazi, mai mult decat oricand, sacrificiul,
daruirea si lupta sa nu trebuie date uitarii.
Pentru noi a luptat si a sangerat ca o fiara
haituita, pentru noi s-a umilit pe la porti
inchise si pentru noi a murit trist si neimpacat
de atata nedreptate si ura adresata celor mai
vechi locuitori ai Ardealului. Nu pot sa inchei
acest mic omagiu, decat cu cuvintele inscrise
in "Telegraful roman� si postate in casa
memoriala a lui Avram Iancu: "Viata lui, in
totalitatea ei, va ramane o oglinda sincera a
vietii noastre nationale�.

Lasă un comentariu