Coltul spiritual

Distribuie pe:

O poveste frumoasa
pentru oamenii mari si inimile lor

Daca vreti sa faceti un cadou
ieftin si bun celor dragi, sa-i cititi
una din povestirile lui Vladimir
Colin, scriitor de literatura
stiintifico-fantastica si fantezie,
dar mai ales de basme si povestiri.

Zilele trecute am citit cu sufletul
la gura "Povestea ceasului cu
inima� si o recomand cu caldura
si altora. E bine sa te simti copil,
macar din cand in cand. Uiti un
pic de cotidian si evadezi in
lumea povestilor.

"Traia odata un ceasornicar
batran. Intr-o zi, plimbandu-se
printr-o padure de la marginea
orasului, vazu un ceas aruncat la
radacina unui copac. Era mare cat
un baiat sau cat o fetita de patru
ani, avea limbile de aur si cifrele
de pietre scumpe. Niciodata nu
mai vazuse ceasornicarul un asemenea
ceas! Il privi pe toate
partile, insa ceasul nu mergea. Il
lua acasa si il desfacu sa-l repare.

Pe vremea aceea, in fiecare
ceas locuia un pitic. El era cel care
misca rotile dintate si batea cu un
ciocanel, facand tic � tac, tic �
tac� Ceasul pe care il gasise
mesterul nu avea pitic. Avea insa
un pitic intr-un sertar, de la un
ceas mai vechi care fusese strivit
din greseala de stapanul sau.
Repara ceasornicarul ceasul si il
aseza in vitrina, doar, doar o veni
pagubitul dupa el.

Intr-o zi, trecu pe acolo imparatul
care, vazand ceasul, dori sa-l
cumpere. Il duse la palat si il aseza
in sala tronului pazit de doi ostasi.
Din ziua aceea se petrecu un lucru
tare ciudat. De cate ori venea la palat
cate un boier sa se planga ca-l
necajesc taranii, abia ii spunea
imparatul: �Vorbeste! Iti dau voie sa
vorbesti o ora�� ca ceasul cu limbi
de aur si arata ca ora trecuse! Pleca
boierul suparat, fara sa apuce sa
deschida gura. Daca venea insa o
vaduva, care il invinuia pe boier
ca-i fura si ultima bucatica de paine,
imparatul ii spunea:

- Ei, vorbeste si tu! Iti dau voie o
clipa�Si iata ca dupa ceasul cu
limba de aur, clipa tinea, tinea si nu
se mai sfarsea� Pleca vaduva
numai cand spunea tot ce avea pe
inima! Daca au vazut asa, s-au strans
boierii intr-o zi si s-au dus la imparat.

- Maria ta, nu se mai poate�

Ceasul Mariei tale ne face viata
amara. Nu merge bine, Maria ta! L-a
chemat imparatul pe ceasornicar si
i-a dat ceasul sa-l repare. Ajuns
acasa, ceasornicarul scoase piticul
din ceas si il intreba ce se intampla.

- Mestere, mestere � ofta piticul �
ce sa fac daca am o inima? Inima
tine cu oamenii nevoiasi si nu-i
iubeste pe boierii hrapareti�

Atunci pun ceasul sa mearga mai
repede sau mai incet, dupa cum
cred eu ca e bine. Mesterul dadu
din cap. Doar avea si el o inima
si-l intelegea tare bine pe piticul
cel inimos! Pentru a iesi din impas,
ceasornicarul apela la ajutorul
altui mester, care dorind sa fie pe
placul imparatului, construi un
pitic de fier, fara inima, care sa
puna ceasul in miscare ca si piticul
adevarat. Tare s-au bucurat boierii
si imparatul de noul ceas! L-au
asezat in sala tronului si, de atunci,
din nou vorbira boierii cate o ora,
iar nevoiasii cate o clipa�

Apoi, imbatranind, piticii din
ceasornice se mutara, rand pe
rand, in tara povestilor si in locul
lor fura asezati pitici de fier, sau
arcuri, lanturi, pendule si cuci.
Pana in zilele noastre se cunosc
ceasuri cu arc, cu lant, cu pendule
sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic
sau cu inima nu se mai cunosc,
decat in povestile pentru copii�.

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu Mures

(Din volumul "Mi-e dor de Tine,
�Doamne-Doamne��,
aparut la Editura NICO �
Targu-Mures si care se gaseste
la Catedrala Mare)

Lasă un comentariu