Saptamana trecuta, sefii a 27 de state s-au adunat in Normandia,
provincie din nordul Frantei, la comemorarea a 70 de ani de la
deschiderea de catre aliati (Marea Britanie, Statele Unite si Canada),
in iunie 1944, a celui de-al doilea front impotriva Germaniei naziste.
Marea Debarcare, cum a intrat ea in istorie si care a avut loc in noaptea
de 5 spre 6 iunie a anului amintit, este considerata de specialisti ca
cea mai complexa si mai dura operatiune militara cunoscuta vreodata,
atat prin modul de desfasurare, cat si prin amploarea fortelor angajate
si numarul victimelor produse in ambele tabere. Crancena batalie, care
a inceput cu debarcarea, n-a durat doar cateva zile, ci pana la mijlocul
lunii august, pentru ca aici s-au confruntat forte uriase. Nemtii,
ocupanti ai Frantei, se asteptau la o replica a comunitatii internationale,
motiv pentru care au construit din timp, pe un aliniament larg de zeci
de km, un sistem extrem de complex si de puternic de aparare, unic in
lume, format din buncare, cazemate, alte fortificatii care au solicitat
munca de trei ani a peste 3 milioane de muncitori si specialisti. In
acelasi timp, aliatii au fost pe deplin constienti de ce-i asteapta, motiv
pentru care s-au pregatit si ei minutios pentru un razboi total. O
inclestare, intr-adevar, pe viata si pe moarte, realisti in acelasi timp de
sacrificiul pe care trebuiau sa-l faca. Ca urmare au pregatit pentru
atac suficiente trupe si armament, intr-un raport fata de nemti, de 3,5:1,
in primul caz si de 4:1 la blindate.
Asadar, s-ar putea vorbi de cronica unei batalii anuntate, adversarii
se cunosteau intre ei. Se stia ca timpul confruntarilor trebuie sa
soseasca, dar nu si momentul declansarii. Se spune ca lunile mai si
iunie ale anului 1944 au fost nefavorabile meteorologic, iar cel
introdus intr-ale militariei stie ca factorul natural poate fi uneori
mai puternic decat adversarul. Acesta a fost motivul pentru care
nemtii nu si-au facut probleme in privinta declansarii iminente a
atacului, pe care il vedeau la o data mult mai indepartata. De cealalta
parte, insa, aliatii erau cu ochii pe vreme. Comandantul fortelor
aliate, generalul american Dwight Eisenhower, devenit ulterior
presedinte al SUA, considera ca si o fereastra de cateva ceasuri
bune le este suficienta pentru inceperea confruntarilor, ceea ce
s-a si intamplat in zorii zilei de 5 spre 6 iunie.
Atacul a fost monstruos si total: pe apa, la sol si in aer. Aliatii au
concentrat la debarcare, in " Ziua Z�, cum s-a numit ea, 156.000 de
soldati care in ofensiva lor au fost sustinuti, pe apa, cu 7.000 de vase si
din aer cu 12.000 de avioane, folosind in acelasi timp 19.000 de parasutisti
luptatori de elita, lansati in spatele fortificatiilor pentru distrugerea
podurilor si cailor de acces ale nemtilor spre teatrul de lupta, din care
7.000 au si murit. O mana serioasa de ajutor au dat si locuitorii francezi
din zona, care au platit cu viata a 20.000 de civili. Un adevarat infern,
mai ales ca, cu toate bombele aruncate (peste 10.000 de tone),
constructiile din dispozitivul german continuau sa ramana in picioare,
aliatii reusind sa invinga, in cele din urma, doar prin distrugerea fortei
vii si a gurilor de foc ale inamicului. Daca memoria aliatilor este
semnalata in zona de imensitatea crucilor de la capul celor cazuti, cea
a germanilor infioreaza prin sistemul de aparare realizat, ramas aproape
intact si care astazi a devenit loc de mare interes turistic. La sfarsitul
lunii iulie 1944, efectivele aliatilor au ajuns la 1,5 milioane de soldati, ale
nemtilor tot pe atatea. In cele din urma batalia din Normandia s-a soldat
cu moartea a 37.000 de soldati aliati si 50.000-60.000 de germani, precum
si cu sute de mii de raniti si mutilati, din ambele tabere. Debarcarea
aliatilor a fost cruciala pentru soarta razboiului, pentru ca Hitler a fost
obligat sa-si retraga o buna parte din imensul arsenal de pe frontul de
est, unde dispunea de 157 de divizii angrenate in razboiul cu sovieticii,
si de alte 160 de divizii, in Europa, la care se adaugau peste 5.000 de
tancuri grele si 5.000 de avioane.
Vazandu-se ororile celui de-Al Doilea Razboi Mondial (55 de milioane
de oameni ucisi, dintre care 25 de milioane din randul civililor, la care se
adauga 35 de milioane de raniti si mutilati si pierderi materiale in valoare
de 1.384 miliarde de dolari), mai marii lumii au lansat ideea scoaterii
razboaielor din viata omenirii si ca un al treilea razboi mondial nu mai
poate avea loc. Motivul: memoria colectiva ramasa vie, in cei sase ani
de conflagratii, dar mai ales ce s-a petrecut la Stalingrad si Leningrad,
la Cotul Donului si in Normandia, in lagarele de exterminare ale Reichului
etc. Apoi, forta distructiva a arsenalului militar acumulat la zi, capabil
oricand sa distruga planeta, punandu-se pe prim-plan rolul ratiunii in
tratarea conflictelor. Noi, cei din sfera sovietica, aveam un atu in plus,
stiind, din cele invatate si auzite, ca "URSS, bastion al pacii e�, asa
cum se scanda de fiecare data de zilele de 1 Mai si de 23 August.
De atunci, lucrurile s-au mai schimbat. URSS nu mai e, motiv pentru
care ideea a fost revizuita, acceptandu-se un posibil nou razboi mondial,
dar cu incepere, nu de aici, ci din lumea islamica sau, in ultima instanta,
prin apocaliptica invazie a rasei galbene. Oricum, cu sau fara aceste
previziuni, Europa si-a consolidat securitatea, astfel incat de 69 de ani
n-a mai avut razboaie, ceea ce nu e un motiv de graba.
Realitatile zilelor noastre infirma aceste supozitii, demonstrandu-ne
ca un al treilea razboi mondial este posibil, se afla chiar, cum se spune,
"pe teava pustii�, mai precis a Kalasnicovului, imbunatatit si adaugit. El
risca sa fie declansat nu de musulmani, chinezi sau indieni, ci chiar de
urmasii "Bastionului Pacii� de altadata. De necrezut, focul razboiului
mocneste si fitilul asteapta doar o scanteie tocmai de la tara care a
suferit cel mai mult de pe urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial, si
care atunci a jurat ca va fi pentru vecie garanta Pacii Mondiale. Dar,
stiindu-se ca "ce naste din pisica soareci mananca�, noul tar de la
Kremlin a uitat de toate acestea, si dupa cateva ispravi de mai mici
dimensiuni: Georgia si Abhazia isi indreapta tirul spre Ucraina, dar si
spre Republica Moldova, pe prima destabilizand-o de-a binelea,
aducand-o in pragul razboiului civil, insusindu-si o parte din teritoriul
ei, valoroasa insula Crimeea (26.000 kmp).
Sa speram insa ca participarea la rememorarea evenimentelor care
au avut loc in Normandia, cu toate consecintele care au decurs, va
constitui un dus rece pentru dl Putin, care va trebui sa revina cu
picioarele pe pamant. Rememorarea, pe viu a ororilor acestui razboi
nimicitor, din care omenirea a pierdut enorm, il va responsabiliza,
probabil, mai mult pe cel care nu cunoaste ceea ce inseamna razboi,
decat din cartile de istorie sau din aplicatiile la care a participat, ceea
ce este cu totul altceva.
Debarcarea in noaptea din 5 spre 6 iunie 1944 a constituit lectia cea
mai dura pe care democratia a dat-o tiraniei, si care poate fi repetata
oricand. Reflectand cu ochii mintii la tot ceea ce s-a petrecut acolo,
cat si in alta parte, chiar pe pamant rusesc, sunt suficiente date care
sa-l puna pe ganduri pe micul tar ca, cine foloseste sabia, de sabie va
pieri. Asadar, domnule Putin, cu focul nu e de jucat. Rusia este destul
de mare si astazi (17,1 milioane kmp), dupa destramarea Uniunii Sovietice
(22,4 milioane kmp), de fapt cea mai mare, teritorial, din toata lumea. Din
punct de vedere economic este insa a opta putere mondiala, mult mai
aproape de minuscula Coree de Sud (locul 10), decat de cea a SUA,
Marii Britanii sau a Frantei, ca imensul potential de resurse naturale sa
fie valorificat corespunzator in favoarea poporului rus, care, din pacate,
la capitolele democratie, nivel de dezvoltare, de viata si de civilizatie
nu sta prea bine. De altfel, lucrul acesta se vede foarte clar din
preocuparile pe care liderii acestui imens stat le au, umbland prea
adesea cu creionul pe hartile vecinilor, cu ganduri bezmetice, in vreme
ce intre hotarele lor sunt atatea de pus la punct. Un lucru este, insa,
clar, asa cum am mai afirmat. Cine scoate sabia, de sabie va pieri. Asa
i s-a intamplat lui Hitler si asa i se poate intampla oricui ca el. Pana
una-alta, sa nu uitam ceea ce au spus chiar romanii, acum peste
doua mii de ani, si anume ca "istoria este cea mai buna invatatoare a
vietii�. Deci, sa luam aminte!
