"Mult e dulce si frumoasa„„

Distribuie pe:

Stratul limbii romane (XXXVIII)

Verbul

Conjugare, conjugari, s.f. 1.
Actiunea de a se conjuga si
rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului.
Categorie de verbe cu aceeasi
terminatie la infinitiv, care se
conjuga in mod asemanator. 3(�)
4(�) Substantiv derivat de la
verbul a conjuga � din fr. conjuquer,
lat. conjugare. Cercetatorii
au inlocuit cuvantul terminatie cu
cel de sufix (este un sufix verbal
care constituie criteriul de clasificare
in conjugari (in principal,
patru conjugari).

In limba indo-europeana (idiom
neatestat in scris, dar reconstituit
cu ajutorul metodei comparativistorice)
au existat forme verbale
cu flexiune tematica si atematica
(adj. tematic, respectiv atematic),
se refera la tema verbului care
putea sa se construiasca pe
diverse radacini. Sorin State,
autorul capitolului Verbul din
Istoria limbii romane, redactor
coordonator fiind acad. Al. Rosetti,
mentioneaza: "In faza premergatoare
dezmembrarii unitatii lingvistice
indo-europene, s-a ajuns
la o organizare mai sistematica.�

(despre sistemul limbii am mai
prezentat in tableta anterioara).

La morfemul lexical (radacina
verbala) se adauga afixe (sufixe
gramaticale), precum si silabe de
reduplicare. Clasificarea avea in
vedere patru serii, care nu au
putut fi urmarite in flexiunea
verbala latina.

Cercetatori, precum K. Brugmann,
Ovid Densusianu, A. Meillet, Al.
Graur, au studiat evolutia clasificarii
verbelor din idiomul indo-european,
in limba latina si din limba latina in
limbile romanice (italiana, franceza,
spaniola, romana�).

In limba latina existau patru
conjugari. Caracteristica fiecarei
conjugari o constituie vocala
finala a temei verbale obtinute de
la infinitivul prezent: aedificare,
videre, scribere, venire. Limba
latina nu are infinitiv scurt: a
edifica, a vedea, a scrie, a veni, a
hotari (in limba romana).

Infinitivului prezent din latina ii
corespunde in limba romana infinitivul
lung devenit, prin conversiune,
substantiv: edificare (pl. edificari),
vedere (vederi), scriere (pl. scrieri),
venire (veniri). Infinitivul prezent
ocupa locul doi in prezentarea
verbului in limba latina: amo, -are, avi (amo, amare, amavi = a iubi).

In Sinteze latine, lucrare aparuta
la Paris, A. Ernout mentioneaza ca,
in limba latina, conjugarile I si a IIIa
includ cele mai multe verbe:

conjugarea I cuprinde 3.600 de verbe
si conjugarea a III-a, aproximativ
2.400, pe cand in conjugarea a II-a,
intrau 570 de verbe.

Limbile romanice au preluat din
latina criteriul de sistematizare si
clasificare a verbelor in cele patru
conjugari.

Fiecare dintre acestea prezinta,
desigur, unele particularitati in
spaniola si portugheza, verbele
din grupa conjugarii a II-a au
trecut la conjugarea a III-a; limba
romana a inclus in conjugarea a
IV-a si verbele care au ca sufix
verbal (al infinitivului scurt) �i (a
dobori, a cobori etc.)

In unele studii asupra limbilor
romanice, Maria Iliescu prezinta
o statistica a verbelor mostenite
din latina (69% sunt verbe de
conjugarea I, 5% verbe de conjugarea
a II-a, 20% de conjugarea a III-a si
6% de conjugarea a IV-a).

Daca conjugarea a IV-a, sub
aspectul verbelor mostenite din
latina, este slab reprezentata,
astazi aceasta grupa este mult mai
productiva. Majoritatea imprumuturilor
sau a formelor verbale
noi (derivate) au intrat in grupa
conjugarii I si a IV-a. Alf Lombard
in Le verbe roumain mentioneaza
ca cea mai productiva, conjugarea
a IV-a: 2.998 de verbe fata de 2.568
incluse la conjugarea I.

Unele verbe (putine!) apartin si
conjugarii I si conjugarii a IV-a: a
datora, a datori, a inflora, a inflori,
existand diferente de sens: a
inflora (a desena flori pe un obiect
oarecare); a inflori (a-si desface
bobocii ajunsi la maturitate).

In cercetare exista tendinta de
scindare a clasificarii etimologice.

Alf Lombard distinge sase clase
paradigmatice verbale, Theodor
Hristea opt grupe, iar Valeria GutuRomalo, zece.

Lasă un comentariu