Recunosc, din capul locului, ca nu stiam foarte multe lucruri
despre viata si opera unui scriitor de origine columbiana, Gabriel
Garcia Marquez.
Stiam ca acest scriitor de mare talent a luat Premiul Nobel pentru
Literatura in anul 1982, pentru romanul care l-a consacrat "Un veac
de singuratate�.
Poate ca nu eram eu cea mai indreptatita sa-i dedic cateva
randuri, dar inca din momentul in care am aflat din mass-media ca
a fost internat in spital pentru o pneumonie, mi-am amintit ca
undeva, prin noianul de "achizitii� din lectura particulara a subsemnatei, posed un excelent
poem testamentar al talentatului scriitor, de o sensibilitate deosebita, poem publicat cu 15 ani
in urma, la varsta de 72 de ani (simpla coincidenta, cred cu varsta actuala a mea, de altfel,
amanunt nesemnificativ).
Poemul testamentar este intitulat cum nu se poate mai frumos si mai sugestiv: "Daca Dumnezeu
mi-ar oferi inca o bucata de viata�.
"Daca Dumnezeu mi-ar mai oferi inca o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce
gandesc, dar m-as gandi la tot ceea ce spun. As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce
valoreaza, ci pentru ce ele inseamna cu adevarat. As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci, prin
fiecare minut cand inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand altii dorm.
As trai ca indragostit de dragoste.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie URA pe gheata si as astepta primele raze de soare,
n-as lasa sa treaca nici o singura zi fara sa le spun celor pe care-i iubesc cat de mult ii iubesc. As
convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca.
I-as invata pe batrani ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci cu UITAREA.
Am invatat atat de mult de la voi, oamenilor! Am invatat ca lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara
sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladam muntele. Am invatat ca atunci cand
nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru
totdeauna. Am invatat ca un om n-are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus decat atunci cand
trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.�
Prof. MARIA MATEI, Ibanesti
