Institutul Inimii și Spitalul Clinic Județean Mureș, proiecte finanțate prin PNRR, pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale

Distribuie pe:

În calitate de proprietar al imobilului în care își desfășoară activitatea Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT ) Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și-a dat ieri acordul în vederea realizării de către institut a proiectului “Modernizare bloc operator ATI, inclusiv dotarea IUBCvT Târgu Mureș, în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale”, finanțat prin Planul național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Prin acest proiect se urmărește efectuarea de intervenții la instalațiile care deservesc activitatea medicală derulată de IUBCvT Târgu Mureș, respectiv realizarea investiției în modernizarea blocurilor operatorii și ATI astfel încât să fie redus riscul infecțiilor nosocomiale, acestea fiind unele dintre principalele cauze ale mortalității evitabile datorate stării necorespunzătoare a infrastructurii publice de sănătate. Valoare totală a proiectului care va fi depus spre finanțare este de 9.813.560 de lei cu TVA inclus.

Tot ieri, consilierii județeni au adoptat o hotărâre privind aprobarea proiectului “Reducerea riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș (instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Mureș)” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Pilonul V. Bugetul acestei investiții va fi de 36.668.435,98 lei (inclusiv TVA). Alocarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi suportată de la bugetul de stat. Prin documentația înaintată se propune realizarea următoarelor: laborator/compartiment microbiologie - cu o investiție în valoare totală de: 17.851.423,32 lei (inclusiv TVA); bloc operator/secție/compartiment de terapie intensivă/unitate de terapie intensivă intermediară post-operatorie/unitate de supraveghere post-anestezică - cu o investiție în valoare totală de: 3.651.296,59 lei (inclusiv TVA); secție /compartiment chirurgie, obstretică-ginecologie, gastroenterologie - cu o investiție în valoare totală de: 1.310.823,08 lei (inclusiv TVA); secție /compartiment/unitate funcțională de boli infecțioase, pneumologie - cu o investiție în valoare totală de: 1.172.626,00 lei (inclusiv TVA); echipamente care deservesc mai multe secții, inclusiv gastroenterologie, chirurgie generală, boli infecțioase - cu o investiție în valoare totală de: 12.682.266,99 lei (inclusiv TVA). (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu