450 ANI DE LA NASTEREA LUI SHAKESPEARE (III)
INALTAREA, AZIMUTUL//CADEREA, MOARTEA

Cum e posibil raul, demonul, diavolul?
Natura, firea omului e buna, dar o poate sluti
boala (sangele aprins sau creierul infierbantat),
pofta, ispita gloriei puterii sau
placerile vietii, averile, banul ce rastoarna
valorile: ,,Ce zeu e banul / De i se-nchina
omul si-ntr-un templu�, "Cum? Aur? Lucifer?
De pret? Nu, zei, /.../ Atat cat este-aici va
preschimba / In alb ce-i negru si-n frumos
ce-i had /Ce-i rau va face bun; ce-i josnic,
nobil� (Timon din Atena). Si bletstemul in
metafore de bestiar: ,,Lut scarnav,/
Codoasa-a omenirii ce starnesti / Dihonii si
razboaie-ntre popoare� Exista in natura
umana ceva abisal, enigmatic, ceva ce ne
scapa, si din prea multa libertate, gresim:
,,Libertatea fara frau /De nas ii poarta pe
judecatori.../Isi bate plodul doica si boleste
/Rau vatama buna cuviinta.�, si ,,Asa ni-i
firea�din cumplita sete, / Ca sobolanii, dibuim
otrava, /Iar daca o dibuim ne-asteapta
moartea.� (Dupa plata si rasplata). In om
firele binelui si raului sunt impletite, de multe
ori raul poarta chipul binelui. Hamlet vede
Danemarca, lumea intreaga, ca o temnita.
Rosekrantz: ,,Noua nu ni se apre asa,
stapane.� Hamlet: ,,Atunci pentru voi nici
nu e temnita; fiindca orice lucru e bun sau
rau dupa cum il face inchipuirea noastra.
Pentru mine e o temnita.�Hamlet vede ,,cum
este�, ceilalti ,,cum pare ca este�, dupa el o
temnita, hada, "fara sens si muced e rostul
acestei lumi�, Se contrazice caci tot el afirma
ca nu ni-i data ,,Cuprindere de minte sa
vedem /Ce-a fost si ce va fi� De unde
slabiciunea liberului arbitru, a vointei de
actiune: ,,A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea.
(s.n.)� Sa-l ucida pe Claudiu, sau nu:
se-ndoieste, un eu dilematic intre vointa si
datorie, argumentele ratiunii, gandirii:
soarta care-i de Dumnezeu croita�, lantul
crimelor ce va urma conform ciclului Eriniilor,
sangele vrea sange, pacatul varsarii de
sange, mai putin, sinuciderea, ce-i crestineste un pacat suprem, si-apoi orice vis
de marire si de dreptate, de glorie ,,nu e
decat o umbra�. Rosekrantz ca un platonician
duce gandul lui Hamlet la ultima
consecinta, pentru Hamlet o infundatura:
,,ambitia un lucru atat de usor si straveziu
incat nu e decat umbra unei umbre.�, si nu
in ultimul rand: totu-i in zadar, totu-i tarana,
si faptele, numele, gloria, oamenii mari ca
Cezar, Alexandru...In acelasi timp constiinta,
datoria apasa pe ,,trebuie�, caci spectrul
tatalui, duhul, de fapt instanta sa interiora,
constiinta, ii cere, restabilirea echilibrului,
caci depasirea masurii trebuie pedepsita,
hybris-nemesis, onoarea, calitate de print il
obliga la fapta pentru salvarea numelui,
renumelui, iar vointa, ce-i imboldeste, curajul,
de a ,,zdrobi obida sortii� Instanta morala
veche, in tragedia antica (Antigona...) era
datoria, trebuie, �a trebui�, si el inca opereaza
etic in constinta: ,,Regele: ,,Iar �trebuie� este
este-asemeni / Suspinului bolnav care te
doare.� ,,A voi� spune Goethe este ,,nelimitat�,
dar supus reflectiei, justificarii. Cele
doua: ,,a vrea� si ,,a trebui� sunt specfice,
dupa Goethe, tragediei lui Shakespeare unde
,,se combat cu violenta�, se echilibreaza... As
vrea, viseaza Hamlet, eul sau oniric, emergent
dilemei chinuitoare: ,,A fi sau a nu fi�,�sa fiu
inchis intr-o coaja de nuca� si sa ma socotesc
rege al vazduhului nemarginit (s.n.), imagine
preluata de Steven Hawking, Universul intr-o
coaja de nuca, un Univers finit si nelimitat,
nemarginit?! Hamlet exprima angoasa omului
in fata necunoscutului, a necunoasterii
temeiului vietii sau inexistentei lui, spaima de
lumea de dincolo, caci de si inima, vointa il
indeamna la fapta, gandirea, filosofia ii releva
nimicul. Nu el, soarta face ca razbunarea sa
aiba loc, si el sa moara, cerand cupa cu otrava:
,,Da-mi cupa. Las-o. Jur, o voi avea�, las un
,,nume vested�,�cata vreme totul /Ramane-o
taina�,�Restu-i tacere.� E marea problema a
sortii si a mortii. Hamlet avand perceptia,
halucinatia spectrului tatalui, a lumii de
dincolo: ,,Pe cand noi, paiante ale firii, / Ne
scuturi groaznic mintea cu gandiri / Ce trec
hotarul sufletelor noastre?� Hotspur ranit are
revelatia ultima: ,,...dar gandu-i robul vietii, /
Iar viata e paiata timpului /Si timpul�care e
masura lumii�/Se va curma candva.� (Henric
al IV lea). Timpul nu face zgomot, dar omu-i
timp, temporalitate, ce uneori, cand e sus,
pierde masura. Richard al II-lea, ca Hamlet,
acum in fata caderii, pierzand tronul, e poet
si ganditor ca Hamlet si, intr-un limbaj filosofic
si muzical de mare dramatism, reda o viziune
pesimista asupra conditiei umane: ,,Ce
neplacuta-i muzica frumoasa. / Masura cand
lipseste si acordul! / La fel e muzica vietii. //.../
Dar cand aveam puterea, nu aveam /Urechi
s-aplec la lipsa de masura! / Ieri, vremea o
pierdeam, iar astazi vremea / E-aceea ce ma
pierde; ea-si face din mine orologiul care bate;
/Minutele sunt gandurile mele; /Iar ochii-mi
sunt cadranul de suspine /.../Acuma, sir, bataia
orei este /Suspinul ce-mi izbeste-n inima /Ca-n
clopote; iar lacrima si plansul /Arata ceasul,
ceasul meu cel rau� (Richard al II lea). Pan� la
urma care-i sensul vieti? Hamlet: ,,Si de prisos,
si muced mi se apre /Tot rostu-acestei lumi.�,
dar ,,alege viata� (Ilean Malancioiu, Vina
tragica), lumina: ,,Fortinbras, va spun, va fi
alesul, /Si glasul meu ce moare-i pentru el;.../
.../ Restu-i tacere.�. Catre Horatio (prietenul,
dublul sau): ,,tu mai poarta-ti /Durerea, ca
sa spui povestea mea.� Ce mai ramane din
om, numele, renumele, povestile care se
spun (Salman Rushide). Arta face din
nume, renume?!
Talbot luptand alaturi de fiul sau John in
Franta:,,Atunci ramai cu bine dragul tati, /Fiinta
minunata si sortita /In ziua-aceasta sa te
stingi - Hai, vino, / Sa stim muri.../ Spre ceruri,
suflet langa suflet...vino�, la urma: ,,Sa vina
moarte-aici sub bolta albastra� Ce iamgine
sublima, un tragic-sublim. Fiul e ucis, Talbot
infrunta moartea eroic: ,,Ah, unde e viata mea
de-a doua? / A mea pierduta este...Unde-i
John? /triumfatoare moarte, vrednicia /
Copilului ma-ndeamna sa-ti surad. /.../ Oh,
moarte caraghioasa, cum ranjesti, / Scapam
curand de asuprirea ta.../ Uniti in lanturile
vesniciei, / Doi Talbot vor taia azuru-n zbor, /
Vor fi in ciuda ta, nemuritori!� Nimic nu-l tulbura
pe eroul pagan ca vrajitoria sortii si moartea.
Nici pe poetul dramaturg, Shakespeare. Si
tabloul final, eroic, sublim, tragic, monumental,
crestin. Talbot cu fiul mort in brate ca o
cruce: ,Ah tata-l poarta.../ Pierd mintile... Cat
sufer de cumplit.../Ostasi, adio! Impacat: ,,Dat
ce-am dorit /Acum, ..../ Lui Talbot, drag copilul
meu, mormant... "E crestinism aici! Lear in
brate cu fiica cea mica, Cordelia moarta
implora cerul revoltandu-se: ,,Urlati! Urlati!
Urlati! Sunteti de piatra? Daca-as avea cu
ochii, glasul vostru /Le-as arunca spre cer, sa
crape bolta. /O, fata mea s-a dus, s-a dus dea
pururi. /Eu stiu cum e cand mori si cand esti
viu / Ea-i moarta ca pamantul. O oglinda!� O
oglinda, un fulg de nea sa-i vada rasuflarea?!
Din nou un Lear cu un eu revoltat si disperat,
ce arunca cu blesteme, iar repetitia, ritmul
amplifica efectul, un tablou baroc, infricosator, groaznicul insusi. Albany: ,,O, lumea
prabuseasca-se odata!� Lear se mai iluzioneaza,
mai spera: ,,A, fulgu-acesta tremura.
Traieste!� Contele Kent (slujitorul cel mai
devotat) exprima in spiritul vremii, si antic, de
la Seneca citire (...), gandul autorului: ,,De-au
fost pe lume doi pe care soarta /I-a daruit din
nou cu rau si bine�. Lear cu eul sau plangaret,
interogativ, intr-un vers alb, muzical, tragic,
nu intelege de ce: ,,Pe biata mea prostuta-au
sugrumat-o /Nu, n-are viata! Spune-mi pentru
ce /Un caine,-un cal, un sobolan traieste, /Iar
tu n-ai rasuflare fata mea?.../Tu nu te mai
intorci nicicand! Nicicand!/.../Ia uita, parca
buzele-i se misca, / Priveste, iata! iata!
(Moare).� Din nou Kent vede aici soarta si-l
someaza pe Edgar sa sa-l lase-n pace pe Lear:
,,Duhul nu-l munci! /Numai un dusman / Ar vrea
sa-l stie inca rastignit / Pe cruda roata-a lumii!�
Filosofie stoica: roata soartii, sufletul ce
paraseste trupul; (...), crestinism, sufletul (...),
rastignirea! Victor Hugo are cea mai frumoasa
imagine asupra Regelui Lear: ,,Exista
turnuri de catedrala extraordinara� si ,,Tot
astfel este si drama Regele Lear. Tatal
pretextul fiicei. Aceasta creatura umana Lear
serveste drept suport creaturii divine,
Cordelia�. Insusi Shakespeare ,,purtand-o pe
Cordelia in inchipuirea sa, a creat aceasta
tragedie ca un zeu�, "Si ce fiinta este tatal!
Ce cariatida!� (Geniul sau, Din Shakespeare...).
Cum depasim spaima de moarte?! Prin
angoasa, Hamlet, prin frica, Richard al III-lea,
prinultima viziune, Macbeth, tragic, plangaret
ca Lear sau tragic-eroic ca Talbot,
Cleopatra. Cleopatra catre Charmion:
"Da-mi mantia; pune-mi coroana; simt /
Indemnuri catre nemurire; zeama / Ciorchinilor
de struguri in Egipt / Aceasta buza n-o
va mai muia. / Hai, Iras, iute. Mi se pare ca-l
aud... (pe Antoniu, n.n.) / Il vad sculandu-se
spre-alauda / O fapta nobila; isi bate joc / De
Cezar.../ Vin sotul meu / Curaju-ndreptateasca
acest nume! / Foc sunt si cer;� Si
catre aspida: ,,Cu dintii tai taiosi desfa
degraba / Ast incalcit al vietii nod! / Tont
veninos, te-asmute si sfarseste! / Ah, de-ai
putea vorbi, s-aud ca-i spui / Lui Cezar,
marele cap de asin.� Cezar, marele Cezar,�cap
de asin� ramane mut in fata tragediei pe care
a provocat-o (?!). ,,O maretie nepamanteana,
flacara prometeica, este smulsa cerului�
transfigurand moartea in nemurire: ,,soarele
la apus (tablou baroc, n.n.) acopera brusc
cu aur numeroase insule de nisip,.., nisip
deaur langa o mare de aur, pana totul devine
o flacara insufletita; pamantul insusi se
transforma dintr-o paneta intr-o stea calma,
arzatoare.� (G. Wilson Knight, Studii
shakespeariene). Nu tarana, stei, nisip, ci
nisip de aur, si-o mare de aur?! Ceva sublim
in expresie, pagan in act, inspaimantator in
efect. Un Shakespeare rus (?!), Dostoievski
spunea ca frumusetea poate salva lume, dar
ca te poate si innebuni. Dimitri Karamzov:
,,Frumosul este ceva cumplit, infiorator� Deci
fara credinta in nemurire, si fara chipul lui
Hristos in om, poate fi nisip de aur, dar nisip!
Apocalipsa poate fi sublima prin foc si-un
univers de ,,nisip de aur�, de stele arzand,
dar de o frumusete stranie, nepamanteana,
ce te-ngheata! Shakespeare crede ca prin
iubire, vis si arta putem salva omul, femeia,
frumosul ca-ntr-o oglinda intr-un viers,
sonet, intr-o replica, tablou, statuie:
Sonete, Romeo si Julieta, Visul unei nopti
de vara, Furtuna...

(Sfarsit)

Lasă un comentariu