De la ei avem inca foarte multe de invatat
Respectul coreenilor fata de varstnici

Mai zilele trecute am citit in "Cuvantul liber� un
articol impresionant, semnat de domnul Augustin
Florea, pensionar din Targu-Mures. Articolul se intitula
"Batranete, haine grele��, vorba cantecului popular.
Cu amaraciune in suflet, domnul Augustin vorbea
despre o patanie a dumnealui si a doi prieteni (cu
varste cuprinse intre 80 si 87 de ani), din care reiesea
lipsa de respect fata de cei varstnici.

Ei bine, stimati cititori, nu acelasi lucru se poate
spune despre respectul fata de batrani, din
indepartata tara asiatica.

Dimpotriva, acestia se bucura de cel mai mare
respect, as spune, fara a exagera, catusi de putini,
inclusiv din partea celor tineri.

Personal, am trait cateva experiente in acest sens.
In primul rand, cum mi-a spus doamna Eugenia, acolo
batranii nu stau niciodata la "coada� (sir popular,
daca se vrea).

De asemenea, am observat la cei in varsta, care
veneau la tratament, ca acestia posedau foarte multe
bijuterii din aur: coliere, inele, bratari etc. Poate ca nu
as fi sesizat acest fapt, dar inainte de procedeul
energizarii, acestea trebuiau scoase. M-am intrebat
si am intrebat-o si pe doamna Lee Eugenia, de unde
au varstnicii atatea bijuterii de valoare. "Le primesc
de la copii�.

Departe de mine gandul, cum, de altfel, cred si
despre cei de seama mea, de la noi, ca am avea
asemenea pretentii. Ba, mai mult, in conceptia
noastra, stramoseasca, ne-am dori sa le oferim noi
asemenea atentii, daca am dispune de posibilitatile
financiare ale sud-coreenilor. Revenind, nu fara
temei, as mai relata un caz autentic, trait de mine,
personal, in metroul din SEUL, in care ma urcasem
cu doamna Eugenia.

In acel moment, observand ca nu sunt locuri libere
pe scaune, ne-am prins de o bara. Dar nici nu a pornit
bine metroul de pe loc, cand, de la nu stiu al catelea
scaun, un barbat, de o varsta respectabila si el, a
venit la mine, m-a luat frumos de mana, m-a dus si
m-a asezat pe locul lui, lasandu-ma aproape fara grai.
Bineinteles, ca i-am multumit frumos omului si,
culmea, el a raspuns la fel, probabil ca gestul sau nu
a trecut neobservat.

Si inca ceva, deloc de neglijat. Inca de mici, copiii
lor sunt invatati sa fie respectuosi, multumind pentru
oricare gest, oricat de neinsemnat ar parea. Astfel,
aflandu-ne intr-un magazin, am intalnit o mama cu un
copilas, care, cred, ca nu avea mai mult de 4-5 anisori.
Doamna Eugenia, care a fost educatoare la
gradinita peste 15 ani, n-a rezistat si a intrat in dialog
cu el, l-a intrebat cum il cheama si el a raspuns frumos,
dupa care, la indemnul mamei sale, acesta si-a
impreunat frumos manutele cum fac adultii budisti si,
inclinandu-se pana la pamant, i-a multumit doamnei
Lee, pentru simplul motiv ca-l bagase in seama!
N-am cuvinte sa redau cat de mult m-a impresionat
gestul unei mogaldete de copil.

Asadar, avand in vedere cele de mai sus (petrecute
la noi si, din pacate, nu o data), dar si ceea ce se
intampla, in acelasi context, intr-un alt colt de lume,
mi-am amintit, de multe ori, o vorba de duh a mamei
vitrege a sotului meu, o femeie nescolita, dar pe care
o auzeam spunand ori de cate ori era cazul: "tot
omu-i om, dar altu-i mai om�

Lasă un comentariu