VA AJUNGE EUROPA SA FIE INGENUNCHEATA DE UNGARIA?

Castigarea de catre Viktor Orban (cel care s-a autointitulat
premierul tuturor maghiarilor) a alegerilor din Ungaria,
pentru inca patru ani, a dat sperante noi, comunitatilor
maghiare din afara granitelor, in exacerbarea luptei pentru
autonomia teritoriala pe criterii etnice si infiintarea a cat mai
multe "ungarii mici� in interiorul altor state. In principal,
tarile vizate sunt: Romania, Slovacia si Serbia, dar nu sunt
excluse nici Austria si Ucraina Subcarpatica, astfel incat prin
unirea geometrica a acestor puncte sa poata fi reconstituita
imaginea mult visatei Ungarii mari.

Asadar, prin asemenea incercari Ungaria provoaca la duel
intreaga Europa. Au mai facut ungurii acest lucru si acum peste
o mie de ani cand, abia veniti din stepele asiatice si cu sprijinul
evreilor kazari, prin atacuri fulger specifice hoardelor, au trecut
Europa prin foc si sabie timp de o jumatate de secol, ajungand
si la Oceanul Atlantic, pana ce au fost "potoliti�, in urma bataliei
cu nemtii, din 955, de la Augsburg.

Aflati in prag de disparitie, ca si predecesorii huni, ungurii
gasesc din nou colacul de salvare, prin increstinare (anul 1001)
si trecerea la catolicism (cu toate ca tatal lui Vajk, viitorul
Stefan cel sfant, imbratisase ritul oriental), si odata cu aceasta
folosirea lor de catre papa, drept varf de lance in lupta pentru
revenirea la catolicism a tarilor ajunse ortodoxe, prin aportul
bulgarilor. Este vorba, evident, de tarile amintite mai inainte
si care au devenit tinta acestui atac, ce avea sa schimbe in rau
destinul acestor popoare.

In cautarea de patrii, si pentru a evita obsedantul
pericol al disparitiei ca natiune, situatie in care istoria
i-a pus de mai multe ori de-a lungul existentei anterioare
(vezi decimarea lor de catre bulgari si
pecenegi in Campia Atelcuz, in 896,
fapt care i-a si determinat sa emigreze
spre Panonia), ungurii au inventat un
nou tip de ocupatie, unic in Europa,
ce imbina exploatarea sociala cu cea
de distrugere a fibrei natiunilor respective,
in vederea asimilarii acestora
in contul maghiarimii.

De-a lungul indelungatei existente
omenesti, istoria a retinut numeroase
cazuri de asimilari, indeosebi in urma
migratiilor. De vazut: hunii, gotii, avarii,
pecenegii care au disparut, apoi romani
asimilati partial, de slavi si de bulgari, in
sudul Dunarii, dar si slavi si greci etc.,
asimilati de romani, in nordul Dunarii.
Acest proces a avut loc mai mult pe cale
naturala, in timp ce asimilarea de tip
hungarist este cu totul altceva. Ea a
devenit, inca din primele secole ale
existentei lor europene, o strategie
nationala, o politica de stat bine conturata,
care sa asigure baza demografica a
maghiarismului. Pentru ca ei, ungurii,
nu s-au rezumat doar la insusirea
bogatiilor celor ocupati, ci au mers
mult mai departe, obligandu-i pe
acestia la deznationalizare totala.
Cu toate ca in ultimul mileniu, pana la
Primul Razboi Mondial, cand, din acest
punct de vedere, Trianonul a facut dreptate,
au existat multe imperii in Europa:
otoman, tarist, habsburgic, napoleonian
etc., niciunii din acesti ocupanti de tari
straine n-au intrat atat de adanc in fibra
natiunilor subjugate, incat sa le pericliteze
existenta definitiv. Exemplul cel mai
elocvent este al turcilor, care, desi de o
cu totul alta religie, si ocupand peste 500
de ani o buna parte a Europei (1396-1914),
n-au musulmanizat-o si nici n-au turcizat-o
in asa grad incat sa si-o adjudece ca parte
a natiunii lor. Ungaria insasi, desfiintata
timp de 174 de ani de catre aceeasi turci
(1526-1699), si-a revenit usor. De ce?
Pentru ca sultanii lor s-au multumit cu
birurile si cu peschesurile solicitate. N-au
impanzit continentul de moschei si nici
nu le-au impus turca drept limba oficiala.
Dovada, natiunile eliberate dupa atatea
secole, cum e cazul Bulgariei, al Serbiei
si Muntenegru, si-au edificat in scurt timp
propria viata religioasa, culturala si
spirituala. De aceea, istoricii vremii
vorbeau, acolo unde a fost cazul, de
inlocuirea jugului de lemn turcesc cu cel
de fier austro-ungar.

Opresiunea maghiara, chiar si atunci
cand s-a manifestat la nivelul doi, in
cadrul Imperiului habsburgic pana la 1867,
a facut ravagii in arealul ei. Atat in
Transilvania, cat si in Slovacia si Serbia
etc., procedand la implanturi demografice
sofisticate, cu minoritati diverse, pentru
spargerea blocurilor compacte ale bastina
silor. Asa cum am mai subliniat, ea viza,
pe langa asuprirea sociala si economica,
prin spolierea de bogatii, transformarea
individului: german, roman, slovac, sarb,
croat etc., prin politici dure de stergere a
identitatii, in maghiar. Rezultatul? Masuratorile
antropologice recente au demonstrat
ca doar 10 la suta din cei care se
declara maghiari sunt de aceasta origine.
In rest, toti maghiarizati, adica contrafacuti
(Kosuth era slovac, Pet�fi, sarb,
iar Horthy, roman baimarean etc.). Aceasta
inseamna ca intreaga Europa se regase
ste, prin descendenti, in spatiul
maghiar. Pe ei nu legatura de sange ii
apropie, ci hungarismul, o doctrina
construita pe asa-zisa superioritate de
rasa, pe trufie si dorinta de suprematie,
ceea ce indeamna la expansionism si la
subjugare. Iata cum o natiune modesta,
dar neastamparata, a ajuns sa se considere
mare prin metode diabolice. Un fel de
buturuga mica care nu se da in laturi sa
rastoarne carul mare.

De fapt, lucrul acesta s-a putut bine
observa inca din timpul evenimentelor de
la 1848, cand revolutionarii lui Kosuth au
facut mare caz de lupta pentru eliberarea
popoarelor asuprite. In realitate, ungurii
se vroiau eliberati doar pe ei, de austrieci,
pentru a invia propriul imperiu, inghetat
la 1526, sub ocupatie turceasca, si pentru
a-i putea subjuga in voie si deznationaliza
pe ceilalti, inclusiv pe romani. Ceea ce
nu s-a putut atunci s-a intamplat la 1867,
odata cu infiintarea Imperiului austroungar,
in partea de rasarit a acestuia,
numita Transleithania.

Ungurii, in vremea lor de glorie, n-au
produs niciun reviriment in dezvoltarea
Europei. Din contra, erau printre cele mai
sarace natiuni, saracindu-i, cu grofii lor,
si pe ceilalti. Aceasta, pentru ca intreaga
lor gandire creatoare era indreptata in
directia fortificarii demografice a natiunii,
prin fabricarea de unguri prin orice
mijloace, domeniu in care n-au fost
intrecuti de nimeni. Doar Trianonul a fost
acela care le-a oprit malefica lucrare
pentru o lunga perioada de timp. Acesta
este si motivul pentru care il si contesta
cu vehementa.

Revenind la zi cu evenimentele, profitand
de reasezarea Noii Europe si de
bresele inerente procesului de reconstructie
a Europei Unite, de slabiciunile
proiectului, Ungaria, sub Viktor Orban,
incearca din nou marea cu degetul.
Adaptandu-si vechile tactici la noile
conditii, ea a inventat dubla cetatenie, care
pune in conexiune enclavele maghiare de
pe teritoriul altor state, cu Budapesta.
Participarea maghiarilor de pretutindeni la
viata politica a Ungariei o face, poate nu
mai puternica, dar cu siguranta mult mai
indrazneata. Ea are ca menire nu numai
trezirea constiintei apartenentei la un
singur centru al maghiarimii, ci mai ales
activizarea falangelor proprii din tarile
respective la viata politica a statelor de care
apartin, tintind in mod deosebit participarea
la guvernare. Din acest punct de
vedere, Romania este un teren ideal de
peste doua decenii. Un fel de zis si facut,
pentru ca, din luna martie a. c., si actualul
prim-ministru al Romaniei sta la aceeasi
masa cu Kelemen Hunor, mai marele
maghiarimii din tara noastra. Certandu-se
ca doi cocosi cu presedintele Traian
Basescu, si neglijand flagrant treburile
majore ale tarii, nu-i sigur ca dl Ponta nu
va cadea de pe inaltul sau jilt. In schimb,
recentul pact incheiat cu UDMR (oare al
catelea in aceste doua decenii?) va
ramane in picioare si se va aplica litera de
litera. Ceea ce se intampla pe plan central
are loc si pe plan local, inclusiv la
Targu-Mures. Si, uite asa, pas cu pas si
incetul cu incetul, vom asista la dezmembrarea
si enclavizarea Romaniei, ea
fiind si prima victima a neo-hungarismului,
care a inceput o adevarata batalie
in mars, prin centrul Europei. Intrebarea
care ne-o punem: vor avea ei succes si in
Slovacia, Serbia si Ucraina? Daca da,
inseamna ca lupta pentru o noua impartire
teritoriala a Europei a si inceput, iar primii
doi agresori sunt deja cunoscuti: Rusia si
Ungaria. Ce curaj pentru aceasta din urma,
si oare pana cand europenii vizati ii vor
mai suporta obrazniciile ?

Lasă un comentariu