SUB SEMNUL LUMINII INVIERII, AMINTIRILE SCRIITORILOR DESPRE SCRIITORI

Valentin Marica, o personalitate
despre care imi face placere sa scriu

Desi drumurile noastre nu s-au intersectat de
prea multe ori in viata, pe Valentin Marica l-am
simtit intotdeauna ca pe un prieten.
S-a nascut si a crescut la doar cateva dealuri
de satul meu natal, in acelasi spatiu transilvan pe
care ne-am obisnuit sa-l numim "campie�, desi
relieful sau colinar, adesea abrupt, nu are nimic in
comun cu sesul cel molcom.
Scriitorul Valentin Marica m-a vizitat la casa
noastra de la Archiud, in una din verile trecute. A
sosit fara veste, asa cum se intampla cu prietenii
buni, pe care ii astepti in fiece clipa. Am stat pe
indelete la o cafea de dupa-amiaza, am descoperit
alte si alte liniute-de-unire intre destinele noastre
literare, dar si dintre experientele prin care ne-am
format ca oameni.
Cu reportofonul gata mereu sa prinda esenta
conversatiei, interviul, pe care mi-l propunea pentru
postul de radio la care lucra, tindea sa scape din
dimensiunile obisnuite. Fermecator, erudit si cu un
talent al Cuvantului innascut, Valentin Marica a
facut dintr-o dupa-amiaza de iunie obisnuita o
sarbatoare. Lumea se deschidea cu vestile pe care
le primeam, datorita lui, de la prietenii comuni, cu
nostalgii ce aduceau in prim-plan satul care a fost
in copilaria fiecaruia dintre noi ulita cu troscot si
cardurile de gaste si rate ce se balaceau in paraul
secat pe jumatate... Erau detalii decupate dintr-o
lume fara inceput si fara sfarsit, pe care noi, scriitorii,
apartinand cu toata fiinta satului din Campia
Transilvaniei, le cunosteam pe de rost.
Marile probleme ale lumii erau estompate de
simplitatea firului de iarba la care ne raportam ca
jurnalisti, dar mai cu seama ca indivizi ce recunosteam
ca nu noi ne-am ales meseria, ci scrisul a fost acela
care ne-a ales pe noi drept slujitorii sai pe viata.
Valentin Marica, personalitate complexa a culturii
noastre, recunostea ca iubeste scrisul si orasul, dar
si satul cel mai putin fastuos, din zona Campiei.
L-am regasit pe scriitorul-jurnalist in aceeasi vara,
de data asta la Lapusna, intr-un eveniment cultural
organizat de un alt om de cultura complex, care este
Nicolae Baciut. Tot in exercitiul functiunii fiind, tot cu
reportofonul in dotare si cu timp potrivit pentru fiecare
dintre invitatii sai, carora le punea intrebari cu un
profesionism ce nu se putea sa nu-ti atraga atentia.
Daca vorbim despre Poetul Valentin Marica, aici
lucrurile se complica, poezia sa avand finetea unui
diamant taiat in unghiuri precise.Talentul nativ si
travaliul uceniciei pe pagina scrisa se imbina si,
metaforic vorbind, poetul preface lumea anosta a
cotidianului in poeme sublime. Este un poet ca putini
altii. Fara aroganta, fara sa se prinda de parghii
artificiale si cu un limbaj elevat, reverberand dintr-o
lume mai buna, face jonctiunea dintre lumina visarii
cu cea a paginii de carte, pentru ca poezia sa este un
punct de intalnire fericita cu spatiul liric de astazi.
Ziua de lucru se preface in zi de duminca daca
zabovesti cu cartile semnate de Valetin Marica si sunt
fericita sa stiu ca din spatiul meu de vecinatate
geografica si spirituala s-a ridicat un scriitor pentru
care Biblioteca este biserica Cuvantului romanesc.

Lasă un comentariu