Note de calatorie IN ASIA, TRATAMENTUL ALOPAT ESTE ASOCIAT CU MEDICINA ALTERNATIVA

Distribuie pe:

In tarile din Asia, tratamentul
alopat (medicamentos) se asociaza
cu metode ale medicinei
alternative, cu rezultate benefice
pentru pacient.
Astfel, cei patru reprezentanti
ai Sri Lanka prezenti la Festivalul
Medicinei Alternative din Coreea
de Sud erau absolventi ai facultatii
de medicina. De tratamentul
unuia dintre ei, medic generalist,
am beneficiat si eu, mai bine-zis
de o sedinta de masaj in zona
capului, prin frictionarea cu un
ulei din plante medicinale, adus
din tara lor, evident.
La intrarea in standul lor, aveai
senzatia ca intri intr-un cabinet
medical de la noi. Unul dintre
medici iti nota numele, varsta si
afectiunea, in cazul in care o
reclamai, dupa care un alt medic
iti lua pulsul in vederea stabilirii,
din capul locului, care este uleiul
din plante care ti se potriveste
cel mai bine. Apoi, te asezai pe
un pat in pozitie orizontala, cu
capul sub un ceaunel, in care se
incalzea putin uleiul cu care ti se
frictiona bine capul. In timpul
sedintei, s-a intamplat o chestie
simpatica, atunci cand doamna
Eugenia Pop Lee a venit sa ma
intrebe daca ma simt bine. "De
simtit nu ma simt rau, dar ma tot
gandesc cum voi scapa eu de
naclaiala asta, ca altfel nu stiu
cum sa-i spun�, i-am raspuns.
Cum le-o fi tradus Eugenia
celor prezenti termenul nostru
neaos "naclaiala� nu stiu, dar
toata lumea s-a amuzat copios.
Dupa sedinta de masaj,
medicul m-a servit si cu un ceai
adecvat "bolii� mele.
Acum, cred ca e cazul sa ma mai
laud si eu putin, pentru ca nu dupa
mult timp s-au prezentat si srilankezii
la standul nostru pentru a
beneficia de ceea ce ofeream noi.
Masorul lor si-a adus si o colega,
care sa filmeze in amanunt cum
decurg "ostilitatile�, de aceasta
data fiind chiar el pacientul. Ar fi
foarte multe amanunte de redat, insa
amintesc doar faptul ca, dupa
masajul si energizarea pe care i
le-am aplicat pacientului meu, atat
de bine s-a relaxat acesta incat l-a
vizitat Mos Ene pe la gene, ceea ce
i-a amuzat pe cei din jur. Dupa
sedinta, mi-a multumit frumos si
mi-a transmis prin Eugenia ca n-o
sa ma uite intreaga lui viata.
A doua zi, intalnindu-ma cu el la
intrarea in pavilion, acesta mi-a
impreunat mainile, spunand in fata
tuturor ca am maini de aur. Recunosc
ca, dupa asemenea detalii, exista,
pe buna dreptate, riscul ca unii sa
ma catalogheze ca fiind lipsita de
modestie. Respect parerea fiecaruia,
dar, pentru ca in viata unii
confunda modestia cu prostia si
ti-o mai si spun in fata, cred ca e
cazul sa il invoc pe marele
Ghoete, cu geniala si veridica
sa reflectie: "Un mare defect sa
te inchipui mai mult decat esti
sau sa te pretuiesti mai putin
decat valorezi�.
Probabil ca medicii din Sri Lanka
au avut motivele lor sa ma laude,
dar ne-au invitat si sa le vizitam
tara, in capitala careia �
Colombo, unul dintre ei ocupa
functia de director la cel mai
mare spital din tara lor.
De altfel, invitatii am primit si de
la terapeutii din India, Indonezia,
Mongolia, Thailanda si, desigur,
din Coreea de Sud.

Prof. MARIA MATEI,
Ibanesti

Lasă un comentariu