Ma trag din gena identitara a unui neam taranesc, blagoslovit
de Dumnezeu, de truditori ai pamantului din care mi-am
facut blazon nobiliar de mandrie si verticalitate, neam de iubitori ai
gliei stramosesti, ai vetrei udate cu sudoarea, cu lacrima si, nu de
putine ori, cu sangele lor.
Ma trag din acei oameni ai gliei, cu tarana aciuata in palmele
crapate, tari ca potangul, pamant cu care, inaintemergatorii s-au intors,
precum se intorc si taranii de azi, in aceeasi tarana a mostenirilor!
De la ei, oamenii aceia simpli si curati, am deprins acea
convingere ca, pentru a obtine roade din viata, este nevoie de o
munca asidua, enorma, de daruire si de iubire totala. Si, mai ales,
de iubirea de Neam! Ca nimic nu se construieste pe nisip, ci pe
dragoste, daruire si abnegatie.
Acum, cand, in slalomul vremii, prin vacarmul acestei lumi
dezacordate, reparcurg, in memorie, cele 75 de borne existentiale ale
unor clipe de viata, cu bune, cu rele, prin munca indarjita si credinta in
Dumnezeu si in Biserica Neamului, "Mama noastra a tuturor�, cum
spunea Eminescu, am parcurs peste 50 de ani cu condeiul pe baricada
adevarului, convins deplin ca visurile pe care le traim nu-s deloc
comode, ci mai mult dificile pentru implinit intr-o armonie umana sub
pacea lacrimei si a unui gand dus pana la capat, cum zicea Blaga,
gand si al meu, al ardeleanului.
Am visat, convins fiind ca visul meu de fiu de taran nu va muri
niciodata, in clipele acelea de suflet increzator fiind in idealuri, in
competitia dusa cu viata, insotit de perseverenta, "sora cinstei�, cum
o numea candva Shakespeare.
Am fost si raman pe baricada interesului national ca membru nu al
vreunui partid de azi, ci al poporului meu, acel dangat de alarma din
turnul clopotnitei viforelor, convins ca nu doar clopot si toaca
trebuie uneori sa fii, ci si bubuitura asurzitoare a tunului de
avertizare, sub un cer al ingrijorarilor golit de pasari.
De pe baricada luptei, in numele adevarului, am aparat
traditiile Neamului, valoarea nationala, patriotismul milenar,
identitatea noastra, purtand pana la capat camasa unui
juramant in tulburatoarea suflare nationala a romanilor! Pentru
ca, stim bine, ce odata a fost castigat cu sange, niciodata nu
se negociaza cu cerneala!
Spirit mesianic, nu am blamat spiritul metafizic, ci doar acea
consecventa a ingratitudinii, comportamentul de opereta,
vanitatea suficientei celor doritori de autonomii, cu ambitia
unui alt stat in inima statului nostru national, unitar, de cand
ma stiu purtand revolta acelor dorinte ale inaltarii, ale Invierii,
nu ale prabusirii!
Intr-un vers al unei poezii, ca unul dintre putinii gazetari
care azi mai poarta pe deget cerneala, amprenta a meseriei, a
breslei care nu-i pentru fricosi, spuneam ca "m-am nascut cu
sabia in leagan�. Daca asa am venit pe lume, sub zodia Idicelului
meu drag si a Berbecului, inseamna ca in viata asta am avut (si
am) o misiune. Ca, inca din fasa, se invata dragostea de tara. O
misiune pe care trebuie s-o duc pana la capat!
Ca ardelean rabdator, am suportat si jigniri, uneori, ferm
convins ca, intr-o lume a manelelor si a lipsei unei recunostinte,
si iertarea, si toleranta tot de la Dumnezeu sunt indrumate.
Nascut intr-un alt secol dintr-un alt mileniu, in "acea lume
disparuta�, sub semnul exigentei supreme si sub imperativul
implicarii in care, pentru mine scrisul cotidian si poezia
constituie viata mea intr-o biografie in care niciodata nu m-am
condus de ambitia, de libertatea de a macula, de a demola, ci
de a respecta acea imagine proprie a semenului, in acel schimb
al generatiilor si respectarii cuvantului dat, stiind prea bine
spusele romanului: "Cine vorba isi cinsteste, in cinste
imbatraneste!�.
Am trudit, asadar, indaratnic sa-mi duc gandul ardelenesc
pana la capat, dar si la vremea in care oasele batrane vor fi
chemate la Parintele Indurarilor, sa dam fiecare sama pentru
ale noastre toate facute. Pentru ca din pamant am venit si
fiecare in pamant ne intoarcem, atunci cand vine o vreme a
brumei. Dar avem fiecare menirea sa ne intoarcem cu acea
datorie indeplinita in pamantul mosilor, stramosilor si parintilor
nostri sa dam sama, dupa slava sfanta ca am facut bine, nu
doar umbra pamantului. Iar odata plecand, acolo jos, in
subpamant, sa ne amintim de legenda imparatului Alexandru
Macedon, cel care, asa spune legenda, a cerut sa fie ingropat
cu mana afara, sa se vada ca nu ducem, dincolo, ca muritori,
nimic cu noi, nici averi, nici orgoliile muntilor de aur, ci doar
numele cel bun, dainuitor prin vreme.
"Aici, in leganatul marilor catarge, / Cu viata noi facut-am
legamant, / Cu seva asta dureroasa ce ne trage / Cu fiecare zi
trecuta, spre pamant.� Iar daca tot se spune, cand "unul cate
unul ne retragem/In tarana care ne-a premers�, sub umbre si
lumini savarsindu-ne, ca sufletul, dupa ce parasim aceasta lume,
se muta intr-o stea, secunda de pamant ce sunt as vrea sa fiu
acea stea mereu deasupra Idicelului, satul meu!
Intr-o lume a vietuirii sub valul teoriilor conspiratiei si
agresivitatii analfabete, cred ca poetii pot deveni modele doar
prin spirit inalt, prin talent, prin daruire, prin opera, prin cinstea
vietii, calarind un Pegas de rasa sub examenul timpului care
cerne, exigent, valorile.
In viata lunga, cu voia Domnului de pana acum, am avut (si
am) multi apropiati, printre ei unii buni prieteni. Unii au plecat
sub pacla uitarii, cu ei ducand, de fiecare data, si ceva din
mine. In fata memoriei lor, a parintilor, a dascalilor mei, a celor
dusi, ma aplec. Cu veneratie, cu adanc respect, cu recunostinta!
Ajuns aici, va promit ca, in "Patria de pamant si de
cuvinte�, acelasi voi ramane, luptator pe baricada
adevarului, cu gand inchinat dainuirii si grijii ca nu cumva
vreodata "harta limbii noastre sa ajunga mai mica decat cea
a Romaniei�, luptator pentru "cresterea limbii romanesti /
Si-a patriei cinstire�, credincios pana la capat Transilvaniei,
eterna, vesnic romaneasca, si indemnului lui Nenea Iancu
Caragiale: "Cinste si gramatica!�.
Va imbratisez, frateste, cu toti ai mei 75 de ani!
(Alocutiune rostita, la 28 martie a.c., cu prilejul sarbatoririi
implinirii celor 75 de ani).
