Dreptul la replica al managerului Spitalului Orasenesc Ludus, dr. Hadrian Oltean

Distribuie pe:

Cu modestie, adresat ludusenilor,
In urma cu cateva zile, in ziarul "Cronica de Ludus�, editat de
S. C. All Cris SRL, am fost atacat "barbateste� (dar sub regimul
anonimatului) de catre primarul orasului Ludus, dl Cristian
Moldovan, care, neputand prezenta concetatenilor nici o
realizare dupa doi ani de guvernare "familiala�, incearca sa
minimalizeze tot ceea ce alte persoane, in afara de dansul,
au reusit sa construiasca intr-un domeniu care ii este de
altfel strain, cel sanitar, de exemplu. Printr-o scrisoare
adresata mie, in calitate de manager al Spitalului Orasenesc
Ludus, si comunicata totodata consiliului de administratie
al spitalului, primarul ales al Ludusului, dl Cristian Moldovan
mi-a adus o serie de acuze nefondate, atat mie, cat si familiei
mele, cu privire la gestionarea proiectului inceput in anul
2010 referitor la modernizarea si dotarea ambulatoriului
spitalului orasenesc, precum si a spatiilor cu destinatia de
cabinete medicale din ambulatoriul de specialitate. Fata de
afirmatiile domnului primar, se impun a fi facute unele
precizari, directe si publice, dat fiind ca gestionarea spitalului
este de interes public. Deoarece am o formatie riguroasa de
chirurg, voi trece direct la subiect. In anul 2009, eu, in
colaborare cu Primaria Orasului Ludus, am inceput "Proiectul de
Modernizare a Ambulatoriului de Specialitate� (adica a Policlinicii).
Acel proiect initial, propus de mine, cuprindea
supraetajarea Policlinicii, cu aparitia multor spatii noi si
moderne, precum si unele dotari moderne. Acest fapt poate
fi confirmat si detaliat de catre firma de proiectare. La sfarsitul
anului 2009, am fost schimbat din functie, iar proiectul a fost
modificat in totalitate, de catre dl Cosmin Biris, eu fiind numit
manager din nou in anul 2012.
Reprosul care mi se aduce prin scrisoarea domnului primar
este ca nu as fi fost de acord cu proiectul modificat. Insa
proiectul despre care se vorbeste in prezent pastreaza
spatiile existente (si nu aduce absolut nimic in plus), mutand
doar cabinetele intre ele, fara vreo motivatie logica. Ba mai
mult, muta Radiologia la parter, la cativa metri de trotuar,
expunand trecatorii la radiatii. De altfel, avizul esential al
CNCAN (autoritate de stat, care se ocupa de radiatii), lipseste
cu desavarsire din proiect. In ceea ce priveste partea de
instalatii, mentionez doar faptul ca instalatia termica, asa
cum apare in proiectul modificat, ar costa 270.000 lei,
instalatie pe care eu am realizat-o inca din 2012 cu 90.000 lei,
astfel incat este evident faptul ca acest cost exorbitant nu
este justificat. Printre obiectivele proiectului modificat, se
afla "Cresterea numarului de beneficiari cu 15%, datorita
extinderii paletei de servicii medicale�. In proiect apare doar
un cabinet nou si anume cel de Cardiologie, pentru ca
celelalte mentionate ca fiind nou infiintate, exista de 25 ani
(de exemplu, cabinetul de Dermatologie). Intrebarea mea
este: daca nu extinzi spatiile si nu apare niciun serviciu nou,
cum se pot diversifica serviciile? La capitolul aparatura, in
proiectul modificat, dezastrul este deplin. Cateva exemple:
toate cabinetele au mese chirurgicale (pretul de cost: 40.000
euro/bucata), inclusiv Cabinetul de Medicina Interna,
Psihiatria etc.; la Cabinetul de Chirurgie, nu este prevazut
niciun instrument chirurgical; la radiologie lipseste aparatura
pentru radioscopii si ecograful, in schimb apare masa de
consultatii (cine isi aminteste sa fi fost vreodata consultat
la Radiologie?); la Cabinetul ORL, lipsesc instrumentele
specifice, audiometrul si endoscopul, esentiale pentru acest
cabinet (precizez ca, in acest an, spitalul a cumparat
instrumente pentru cabinetul ORL, banii provenind din
donatii); la Cabinetul de Ginecologie, este prevazut un
laparoscop, care nu poate fi folosit decat in sala de operatii,
dar nu si in Cabinet; in toata Policlinica nu este prevazut
niciun defibrilator, vreo trusa de resuscitare (mentionez ca
eu am dotat deja Policlinica cu asa ceva); apar in proiect
mese de examinare la Laborator, insa aparatura prevazuta
este depasita, nu mai corespunde cerintelor actuale.
Interesant este faptul ca in noul proiect sunt prevazute
doua lifturi, acestea ajungand doar pana la etajul I. La fel
este si termoizolatia, care cuprinde doar parterul si etajul I.
Se pare ca etajul II al cladirii se va rezolva pe banii ludusenilor
sau deloc. Cred ca ar arata interesant cladirea. In textul
proiectului nou este prevazuta mutarea sediului administrativ
(adica sapte birouri) in Cladirea Policlinicii, dar in schita nu
apare nimic in acest sens. Intrebarea este: cabinetele
medicale unde s-ar putea muta? Oricum, aceasta mutare ar
reprezenta o performanta a ingineriei, iar o buna parte din
cabinetele medicale s-ar muta in... strada. Tot la nivelul
"performantei� putem trece si dulapurile prevazute a se
achizitiona cu 5.000 lei bucata, sau scaunele care ar costa
sute de euro per bucata. Si pentru ca se mentioneaza foarte
des, in acest proiect modificat, cuvintele "modern� si
"european�, ma intreb de ce nu a fost prevazut un sistem
informatic? Poate pentru ca acest sistem informatic a fost
deja introdus de mine in tot spitalul. Acest sistem informatic
nou face conexiunea, in timp real, intre toate sectiile,
laboratoarele spitalului si farmacie, asigurand, totodata, o
baza de date a pacientilor si o consultare imediata a
istoricului medical al pacientului. Va mai amintiti, dle primar,
cand am fost apreciat de dl Eugen Nicolaescu pentru acest
sistem in timpul vizitei de anul trecut?
Am facut o prezentare extrem de succinta, dar
edificatoare, asupra Proiectului, mult laudat de fostul primar
si actualul primar, adica dl Urcan si dl Moldovan.
Dupa prezentarea mea, cred ca fiecare om cu discernamant
poate sa inteleaga de ce nu am semnat proiectul
modificat. De fapt, toate aceste lucruri le-am prezentat dlui
Moldovan, iar el mi-a declarat ca Primaria oricum nu are
bani pentru cofinantare. Cu toate acestea, dl primar
Moldovan, in scrisoarea pe care mi-a adresat-o (nr. 19.061
din 18.03.2014), precizeaza: "recunosc ca nu am procedat la
verificarea realitatii celor mentionate�. Sa inteleg ca
primarul nu stie de ce bani dispune Primaria, sau ca este o
obisnuinta a dansului de a nu verifica? Domnule primar, in
profesia mea de chirurg, rezultatul unui asemenea gest poate
costa o viata. In postul dvs., costa mai multe vieti. Am observat,
insa, ca nu sunteti la fel de neglijent cu firma dvs., cand
impuneti exclusivitatea anumitor produse, cu ocazia zilelor
de sarbatoare ludusene si nici atunci cand PNL-izati Ludusul.
Oricum, precizez ca eu nu ma opun modernizarii Policlinicii,
doar m-am pronuntat asupra acestui proiect asa cum a fost el
modificat. Nu am fost, insa, solicitat sa schimbam proiectul,
sa il imbunatatim, fapt care era de datoria Primarului. Toata
responsabilitatea anularii sau nu a proiectului este a
Primariei, care este ordonatorul principal de credite si este
beneficiarul proiectului, asa cum scrie pe prima pagina a
acestuia. De altfel, cred ca ar fi util daca Primaria ar face
public acest proiect.
O alta neglijenta a Primariei consta in faptul ca decizia de
renuntare la proiect trebuia sa fie avizata de Consiliul Local.
Acest lucru nu s-a intamplat, dar deja nu ma mai mira . Domnule
primar, eu v-am semnalat deficientele proiectului si costurile
neeligibile, de peste 336.000 euro (adica cele platite de
luduseni). Ca sa facem ce anume, domnule primar? Sa
cumparam dulapuri cu 5.000 lei bucata? Sa mutam cabinetele
dintr-un loc in altul?
Interesant este ca, tot in fituica adresata ludusenilor, la
pagina 3 se face vorbire despre bugetul orasului Ludus, dar
nu este prevazuta NICAIERI cofinantarea proiectului de care
vorbiti. Cum explicati acest lucru? Ca demarati un proiect, si
asa depasit de realitate, fara finantare? Ce om gospodar isi
incepe o casa fara banii necesari, ce om gospodar
construieste o casa fara fundatie? Rog ludusenii sa citesca
atent pagina 3 a fituicii imprastiate prin oras.
Nu ma opun modernizarii Spitalului Ludus, pentru ca eu fac
zilnic acest lucru. Am infiintat Cabinetul de Endoscopie
Digestiva, Cabinetul de Ecografie, anul acesta deschidem
Cabinetul de Pneumologie si pe cel de Urologie. Am modernizat
Laboratorul de Analize Medicale la cele mai inalte standarde,
laborator care urmeaza sa fie acreditat in luna aprilie (dupa
semnarea noului contract cu CAS vom putea face analize
gratuite), am informatizat spitalul (cel mai complex proces de
modernizare), am modernizat sala de operatii de la Sectia de
Ginecologie, am renovat o parte din Sectia de Boli Infectioase,
am schimbat acoperisul, am drenat subsolul acesteia care
era inundat de foarte multi ani. Am izolat exteriorul Sectiei de
Boli Interne, compartimentul de fizioterapie a fost dotat cu
aparatura noua, iar teracotele vechi au fost inlocuite cu
centrala termica.
Suntem, de altfel, singurul spital public din tara care a
solicitat si a obtinut in structura sa un Compartiment de Ingrijiri
Paleative, care, pe langa rolul medical si uman deosebit, ar
aduce si un plus de finantare. In acest sens, am realizat un
proiect pentru modernizarea corpului B al Sectiei Interne, iar
dvs. ati promis ca veti sustine Spitalul in obtinerea finantarii.
Acest lucru nu s-a intamplat, asa cum nu s-a materializat nici
finantarea promisa de ministrul Eugen Nicolaescu pentru
cumpararea de aparatura in spital. Au fost scolarizate asistente
la "Hospice-Casa Sperantei� din Brasov, care este centrul si
nucleul de baza al Medicinii Paleative din Romania. Am convins
sase anestezisti sa asigure permanenta acestui tip de serviciu,
astfel incat putem opera oricand, la orice ora in sectiile
Ginecologie si Chirurgie, lucru care nu s-a mai intamplat
niciodata, iar pacientii aflati la Urgenta nu mai trebuie trimisi
la Targu-Mures. Am creat cate un punct de resuscitare, dotat
fiecare cu defibrilatoare, in fiecare sectie, inclusiv in
Policlinica, iar asistentele din spital si doctorii participa anual
la cursuri de resuscitare. In acelasi timp, am dotat Centrul de
Primiri Urgente (CPU) cu analizoare automate de markeri
cardiaci, care au salvat deja multe vieti. La ultimul control,
realizat la ordinul Ministerului Sanatatii, spitalul pe care il
conduc a fost declarat spitalul cel mai bine aprovizionat cu
materiale dezinfectante si de curatenie. In aceste conditii,
domnule primar, tin sa mentionez ca managementul unui spital
inseamna mult mai mult decat va pot sfatui consilierii dvs.
personali (si familiali, in acelasi timp). Nu ma opun modernizarii
spitalului, dar ma opun imposturii, furtului, denaturarii
adevarului, incompetentei si fariseismului. Sunt de acord sa
reanalizam proiectul, dar va rog din suflet, de data aceasta sa
verificati realitatea bugetara. Aveti deja asigurate felicitarile
mele, daca veti gasi sursa de cofinantare a proiectului, dar as
dori sa stiu si care sunt costurile neeligibile. Mi-e teama ca
acest proiect va avea aceeasi soarta ca si acel proiect de
spital nou, din 2008, pentru care s-au platit 100.000 Euro. Poate
ca scopul prezentului proiect este identic cu cel al spitalelor
lui Nicolaescu din 2008.
Voi trece la un alt subiect, observand ca aveti placerea,
ca si dl Urcan, sa imi atacati familia. Va anunt ca, spre deosebire
de dvs., in cazul meu familia nu reprezinta punctul meu
vulnerabil, ci punctul meu forte. V-am spus, la un moment dat,
ca v-ati executat un prieten. Acum ati reusit performanta sa
va sinucideti politic. De fapt, cred ca cel mai bine va defineste
titlul ultimei carti a lui Augustin Buzura: Nici vii. Nici morti.
M-ati acuzat ca sotia si sora mea au depus cereri de
cumparare a cabinetelor din Policlinica. Este adevarat, dar
ati omis (cu intentie, tendentios) sa spuneti ca au facut-o
impreuna cu alti sase medici si cu o Clinica privata de
Cardiologie, din Targu-Mures. De altfel, deoarece nu avem
medic diabetolog, si nici nu vom avea prea curand, si deoarece
sunt zece astfel de specialisti in tot judetul, mai multe Clinici
private si-au aratat interesul de a veni in Policlinica, in conditii
contractuale cu Casa de Asigurari de Sanatate, adica
utilizand doar simplul bilet de trimitere ca si pana acum, fara
vreun cost suplimentar din partea pacientului. Precizez ca
procedura prin care un medic sau o clinica poate functiona
privat in Policlinica, este aceeasi: concesionare sau
cumparare. Precizez ca ambele sunt legale, iar legea in acest
sens a fost elaborata de ministrul Eugen Nicolaescu, in 2008 �
Ordonanta nr. 68/2008. Tot dl ministru Nicolaescu, in
programul 2014-2020 din domeniul sanatatii, prevedea
privatizari de sectii, aparitia unor compartimente private in
spitalele publice. Sunt convins ca nici asta nu ati citit. De
altfel, am impresia ca nu prea aveti de-a face cu politica
liberala, sunteti doar exponentul unui grup de interese
marunte. De ce nu faceti publica, de pilda, vizita
dumneavoastra la Spitalul din Campia Turzii, unde vi s-a spus
ca, in urma privatizarii intregii policlinici de acolo, pacientii
nu platesc absolut nimic la aceste cabinete private,
deoarece acestea au contract direct cu Casa de Asigurari
de Sanatate, iar banii obtinuti au fost utilizati pentru
modernizarea spitalului.
Am insa o curiozitate, domnule primar: de ce nu s-a raspuns
in scris acestor medici, in termen de 30 de zile, asa cum
prevede legea, daca se poate sau nu realiza acest lucru.
Cinstit ar fi fost sa le fi raspuns, nu sa-i acuzati de ceva ce
au solicitat in mod legal. Elegant ar fi fost sa le raspundeti
ca refuzati cererea lor pentru un anumit motiv. Cred ca stiu
raspunsul: atac la familia mea. Aparitia acestei "stiri� in
fituica publicata pe banii contribuabililor nu reprezinta decat
o manipulare la adresa ludusenilor. De ce nu am privi acest
proces de privatizare ca un aport de capital la spital, care ar
ajuta la supraetajarea Policlinicii, la crearea de spatii noi, o
modalitate transparenta a platilor, o competitie si o
diversificare a serviciilor. Toate aceste cabinete ar plati
impozite la bugetul local, ar crea locuri de munca noi, ar
aduce plusvaloare economiei orasului Ludus. Oricum, aceste
investitii ar fi mult mai realiste decat parcurile industriale la
care visati. In plus, trebuie sa se stie ca, dupa ora 15.00,
policlinica este nefolosita. Am trait si am muncit in Occident,
iar lucrul acesta inseamna ineficienta. Cred, insa, ca
deja, pentru dvs., am depasit capacitatea de procesare a
informatiilor, iar vocabularul este prea diversificat (aici va
recomand sa mai cititi odata fraza, domnule primar). Da,
domnule primar, sunt un promotor al privatizarii (atata timp
cat un dulap nu costa 5.000 lei, iar o centrala termica de
3 ori mai mult), pentru ca altfel se va intampla acelasi lucru
care s-a intamplat cu intreprinderile din Ludus: inchise si
vandute la fier vechi.
In scrisoarea pe care mi-ati trimis-o, ma acuzati de lipsa
bunelor intentii in gestionarea si dezvoltarea serviciilor
medicale oferite ludusenilor. Domnule primar, eu sunt
managerul care a adus, de fapt, spitalul in secolul XXI, eu
am atras cei mai multi medici in Ludus (stiu ca asta
deranjeaza disidenta "liberala�din spital). Laboratorul nostru
face peste 400 de tipuri de analize, am convins un medic
specialist in medicina de urgenta sa accepte postul de
director medical (v-ati opus si acestuia, pentru ca nu era din
PNL, asa cum mi-ati spus-o de nenumarate ori), numarul
operatiilor la Ginecologie s-a dublat in 3 luni, 3.000 de femei
au facut screening-ul de cancer de col uterin (cea mai buna
performanta a unui spital public din judet), eu insumi am
facut primele operatii pentru cancer rectal la Ludus, suntem
singurul spital public unde se fac colonoscopii sub anestezie
generala, de rutina. In ultimele luni, am atras sponsorizari de
aproximativ 4.000 euro, in afara de multe lucrari realizate
sub forma de sponsorizare. Lista este cu mult mai lunga, dar,
oricum, pentru dvs. nu conteaza, decat, probabil, interesele
subterane, pe care locuitorii orasului Ludus trebuie sa le
cunoasca o data si o data.
In incheierea scrisorii dvs., apreciati ca "este moral� sa
imi depun demisia de onoare. In ultima perioada, cunoscanduva mai bine, stiu ca nu intelegeti sensul acestor doua
cuvinte: moral si onoare. In legatura cu onoarea, nu cred ca
multa lume a uitat cum ati ajuns dvs. primar si cine pe cine a
sprijinit. Oricum, insultarea partenerilor face parte din
arsenalul lui Crin Antonescu, pe care dumneavoastra
incercati sa-l copiati. Va amintesc, insa, ca pentru mine
niciodata politica nu a surclasat caracterul. Acesta,
caracterul, este un lucru la care dvs. mai aveti de reflectat.
In legatura cu morala, nu cred ca dvs. sunteti in pozitia
sa-mi dati lectii de moralitate, in conditiile in care consilierul
dvs. personal este si unchiul dvs., directoarea liceului va
este verisoara, este membra a Consiliului local si, mai nou,
brusc, a Consiliului de Administratie al Spitalului. In aceste
conditii, ar trebui sa ne intrebam cine si cui poate sau este
indreptatit sa ceara demisia (ultima fraza ar trebui sa o cititi
de mai multe ori, pentru a o intelege).
In incheiere, domnule primar, credeti-ma ca articole
infamante din fituici mizerabile si nesemnate nu ma pot
intimida, in schimb pe dvs. va reprezinta si va prezinta asa
cum sunteti in realitate. Aceasta va fi emblema dumneavoastra,
cat timp ramaneti primar si locuitor al acestui oras,
in care amandoi ne-am nascut.
Un ultim gand, adresat ludusenilor: stiti foarte bine ca nu
tolerez nedreptatea, ca spun ceea ce gandesc si ca nu sunt
o persoana confortabila pentru ipocriti. Am scris aceasta
scrisoare ca drept la replica, pentru a-mi apara onoarea, nu
postul de manager, dar si indemnat de cei care au crezut si
cred in mine. Nu ma disculp, dar nu pot sa nu atrag atentia
ca orasul este condus de o grupare de politicieni, printre
care sunt unii fara principii, fara empatie, de o moralitate
indoielnica, rapace, necalificati in vreun domeniu, cu studii
improvizate, facute aproape de varsta pensionarii (atunci
cand sunt facute). Eu nu pot inghiti asta. Voi puteti?
In incheiere, ma recomand: sunt Hadrian Oltean, medic
primar chirurg.
Dumneavoastra cine sunteti, domnule Moldovan (altcineva
decat nepotul propriului consilier personal)?

Lasă un comentariu