L-am intrebat intr-o zi pe un
cunoscut: intotdeauna a fost
doamna Maria asa de trista?
- Nu, mi-a raspuns acesta, este
asa doar de cand i-a murit sotul.
S-au iubit foarte mult, dar odata
au ajuns totusi la un schimb urat
de cuvinte. Acest lucru s-a
petrecut intr-o dimineata. Sotul
a plecat la lucru, dar, dupa ce a
parcurs o bucata de drum spre
fabrica, i-a parut rau de ceea ce
s-a intamplat, caci o iubea mult
pe sotia lui. S-a intors acasa.
Sotia era in bucatarie si i-a spus:
- Maria, draga, hai sa ne
despartim ca prieteni! Da-mi un
sarut si sa ne impacam, altfel nu
pot sa lucrez astazi! Dar ea s-a
intors si nu i-a dat nici macar
mana. Gandea ca astfel il va
pedepsi, si il va dezvata de
sensibilitatea lui, caci il iubea
intr-adevar foarte mult.
Dar el nu s-a mai intors in viata
de la serviciu. Seara a fost adus
acasa mort. De atunci nu am mai
vazut-o pe doamna Maria sa rada,
continua cunoscutul meu. Ar fi dat
ani din viata ei, daca nu si-ar fi
respins si nu si-ar fi ranit sotul.
Dar noi nu! In genunchi, la
colt, pe boabe de cucuruz si cu
manurile sus!
Din volumul "La poarta raiului
nu se sta la rand�, aparuta la
Editura NICO, Targu-Mures.
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
