LANSARE DE CARTE - Vanda Ani, LEAGĂNUL AMINTIRILOR

Distribuie pe:

Cartea va fi lansată joi, 18 iunie, ora 18, la Gimnaziul „Avram Iancu", din Târnăveni.

Prezintă Nicolae Băciuţ.

Memoria noastra este agresată zilnic cu informaţie, ne e tot mai greu s-o selectăm, să alegem ceea ce avem nevoie şi dacă nu lăsăm instinctul să facă asta în locul nostru, ne îndepărtăm tot mai mult de noi înşine, de ceea ce dorim sa fim.

De câte ori stăm să ne gândim ce-am facut ieri? Cât ne mai amintim din săptămâna trecută? Dar din anul trecut? Ce să mai vorbim de copilărie? Cât de sărace şi vagi ne sunt aceste amintiri? Prin aceasta carte am încercat să evit acest lucru, să-i deschid trecutului o poartă spre prezent şi viitor, să-i deschid prezentului o fereastră spre trecut, spre acele clipe magice în care ne legănăm zi de zi pe lianele timpului, împletind din zâmbete, lacrimi şi visuri veşnicia.

VANDA ANI

Am admirat abilitatea învăţătoarei, care a împletit în ei odată cu literele sau cifrele, bunătatea, generozitatea, altruismul şi mila, iertarea, consecvenţa, curajul, valori fără de care sufletul omului în devenire n-ar avea nicio valenţă.

Dacă mărul păstrează în frăgezimea lui amintirea ramului înflorit, iar cuibul e garantul şi nădejdea aripilor de mai târziu, anii de şcoală vor rămâne „leagănul cu amintiri" la care ne vom întoarce ori de câte ori o stavilă ne încearcă drumul. Aici vom găsi mereu puterea de a merge mai departe, aici, în acest magic sipet, rămân amintirile împăturate sub florile parfumate de laVandă.

 

Lasă un comentariu