nu al conflictelor!"*"/>

Primarul municipiului Targu-Mures, Dorin Florea:
"Targu-Mures _ oras al armoniei,
nu al conflictelor!"*

Distribuie pe:

Stimati targumureseni,

In dialogul cu dumneavoastra incerc, ca de fiecare data, sa situez in prim plan problemele de strategie ale orasului, proiectia lui in etapa istorica pe care o parcurgem, sa va atrag pe toti pentru a fi uniti intr-o echipa ce va construi viitorul Targu-Muresului.

Inca de la inceputul anului 2013, prioritatile au constat in gandirea unor strategii si pregatirea unor proiecte cu caracter regional, pentru accesarea fondurilor europene aferente perioadei 2014-2020. Timpul trece si stiam ca vor fi piedici, din cauza legislatiei si lipsei unor clarificari patrimoniale. Experti ai Comisiei Europene au semnalat, de altfel, ca Romania duce lipsa de strategii. Nu vreau sa invinuiesc pe nimeni, dar pot fi usor identificate institutiile pe care nu le-a interesat si care nu au centralizat initiativele locale spre a fi transmise ministerelor, astfel ca acestea sa intocmeasca si sa prezinte Uniunii Europene o strategie coerenta, viabila.

Vor fi alocate fonduri importante, sume uriase, capabile sa scoata un oras sau o zona din izolare si sa inlature, intr-o perioada scurta, decalajele dintre noi si lumea civilizata. Este o perspectiva de care suntem datori sa profitam, printr-o viziune coerenta, prin programe bine gandite si pe termen lung.

Va prezint, pe scurt, proiectele ce intereseaza dezvoltarea regionala. Realizarea lor presupune colaborarea cu administratiile locale din zona periurbana, precum si cu cele ale judetelor invecinate. In spatele acestor initiative stau sute de ore de discutii, zeci de intalniri _ de multe ori fara a se lua o decizie, pentru ca foarte multe depind inca de o serie de institutii care, aparent, nu au nicio legatura cu administratia locala; in esenta insa conteaza foarte mult, prin blocajele, tergiversarile, conditionarile impuse.

Unirea tuturor universitatilor si crearea campusului universitar, a unui consortiu universitar puternic, romano-maghiar, cu deschiderea si completarea asigurate printr-o universitate tehnica pot, intr-adevar, sa ne creeze statutul de oras universitar important, un centru care sa reziste intr-o lume concurentiala. Sa nu uitam ca ne luptam cu Iasul, cu Clujul, cu Bucurestiul, cu Timisoara _ centre universitare cu renume, iar intr-o lume concurentiala este clar ca trebuie sa te lupti pentru a ramane in randul elitelor. Sigur, decizia apartine conducerilor respective. Am avut 4-5 intalniri si, in particular, toti mi-au spus ca ar fi onorati de o asemenea propunere, dar aici trebuie sa se implice orasul, judetul, intregul mediu universitar, nemaivorbind de luarea la cunostinta si de catre minister. Din pacate, unii privesc cu detasare, timpul zboara si asistam la o perioada dificila in viata fiecarei universitati, cu sincope, cu caderi; copiii se reorienteaza, iau in considerare alte posibilitati. Or, daca nu le poti asigura locul tau, sigur si stabil, devii, practic, vulnerabil.
Centrul de Informatica medicala si Dezvoltare IT, cu un super computer de mare performanta, proiect care a starnit atata zbatere si dezbatere in Consiliul Local, s-a soldat cu decizia ciudata si stupida a consilierilor de a ataca in instanta initiativa primariei. Acest lucru spune tot despre lumea in care traim si despre primitivismul care ii domina pe unii care, inainte de toate, aseaza interesul politic. Dezvoltarea acestui centru ne face sa ne situam in elite. Faptul ca in Romania, sau in aceasta parte a Europei, avem un asemenea centru inseamna o emulatie in cercetare, inseamna prezenta continua la Targu-Mures a unor cercetatori de inalta clasa, o pepiniera si un suport extraordinar pentru mediul universitar. Aici, si nu in alta parte trebuie cautata vocatia Targu-Muresului, viitorul sau intr-un mediu universitar, folosind cu inteligenta si prezenta maghiarilor, ca o discriminare pozitiva. Orasul trebuie sa dispuna insa de suficienta forta pentru a sustine un asemenea proiect. Sa nu surprinda pe nimeni, dar tocmai de aceea a si fost gandita unirea Targu-Muresului cu 8 comunitati din jur: pentru a creste din punct de vedere patrimonial (aproape de 5 ori), dar si demografic, fiindca nu este putin lucru sa dispui de suportul material pentru a sustine mediul universitar, cultural, aeroportul etc., cu alte cuvinte, intregul potential pe care ti-l confera un oras mare, puternic, printre primele din Romania.

In spatele acestor eforturi a stat dialogul cu toate categoriile profesionale. Am insistat asupra zonei metropolitane, domeniu in care nu s-a intamplat nimic, ambitia ciudata si de neinteles a Consiliului Judetean blocand, de peste 10 ani, acest proiect vital pentru Targu-Mures.

Dupa cum vedeti, pericolul cel mai mare in realizarea acestor obiective si a unui proiect coerent de dezvoltare a orasului nu trebuie cautat in exteriorul Romaniei, ci in interior, in fapte si atitudini care iti creeaza un sentiment extrem de neplacut, vecin cu revolta.

Va este cunoscut ca, inca in 2011, am obtinut acordul Ministerului Transporturilor pentru mutarea liniei CFR. Pozitia sa actuala creeaza mari prejudicii in circulatie, constituind realmente un mare obstacol pentru oras. Impreuna cu administratia locala din Reghin am propus un proiect vizand crearea unei cai feroviare rapide pe traseul Reghin _ Ungheni _ Aeroport, care sa treaca prin Targu-Mures, iar actuala cale ferata sa fie mutata pe malul stang al Muresului. Sa nu surprinda pe nimeni, este o banalitate ce va spun, si poate verifica oricine: linia ferata este neelectrificata si, in afara unui terasament de cale ferata, nu presupune vreo alta investitie. Este un proiect realizabil prin fonduri europene, un proiect regional _ beneficiari fiind calatorii care vor veni pana la Reghin din Bistrita, Harghita, si, partial din Cluj, si care, in maximum 20 de minute, vor ajunge de la Reghin la aeroport.

Gandite si puse intr-o coerenta regionala, in interesul comunitatilor locale, aceste proiecte vor servi, concomitent, interesele Targu-Muresului, corectand o serie de neajunsuri in traficul orasului: realizarea unei super strazi pe traseul Sangeorgiu de Mures _ Ungheni, un "sistem de fuga" care sa strabata orasul ar reprezenta o mare degajare a traficului urban.

Pe parcursul anului 2013 am lucrat la identificarea posibilitatilor de amplasare a trei poduri peste raul Mures, din care unul in oras. Ati vazut cate discutii si dispute cu ONG- urile a iscat aceasta initiativa. Ati vazut ciudatenia ca oameni din alte zone ale orasului, pe care, in fond nu-i intereseaza problema, pur si simplu isi bat joc de cetatenii din cartierul Unirii si nu numai. Practic, este vorba de intregul areal periurban _ Santana _ Voiniceni _ Nazna - spre Panet, adica toata zona in care oamenii sunt interesati sa vina in oras, noi neavand la ora actuala decat doua poduri peste Mures, unul fiind aproape in faza de epuizare.

O intensa activitate s-a axat pe tema sustinerii Spitalului Regional, alaturi de proiectele in completare privind sprijinirea Universitatii de Medicina si Farmacie. Felicit conducerea actuala pentru ca incearca sa ridice UMF la standardele la care a fost odata, sa stapaneasca si sa corecteze zona conflictuala pe care, din pacate, politicienii o intretin. Spitalul Regional este, absolut, o necesitate pentru ca trebuie sa ne mentinem in elita medicala, asa cum am fost obisnuiti, si pentru ca acest areal al stiintelor medicale trebuie sa ramana una din vocatiile pe care sa le perpetuam in acest oras. Nu este simplu sa dialoghezi cu directorii, cu profesorii, cu sefii de clinici, cu medici rezidenti. Sa nu credeti ca argumentatiile, negocierile, prezentarea proiectelor in care vrei sa fii partener cu aceste categorii profesionale sunt usoare sau ca se reduc doar la simple enunturi.

Au mai fost discutii cu reprezentanti ai mediului turistic, de afaceri, sportiv, pentru gandirea unor strategii adiacente. Stiti ca Targu-Muresul are in vedere crearea unui Centru Regional Sportiv, cu perspective de a deveni un centru olimpic. Beneficiem de marele avantaj al pozitiei noastre geografice, de care trebuie sa profitam, transformand toata zona destinata _ bucla Muresului pana in amonte de Sangeorgiu _ intr-o extinsa zona metropolitana, sportiva. Aceasta va insemna o emulatie pe linie de sport la Targu-Mures _ turnee, competitii, sporturi individuale si de echipa, cu alte cuvinte _ sanatate si viziune. Fiindca daca ne uitam la modul in care poti "sa scoti un oras in lume", vedem ca Romania este cunoscuta in primul rand, datorita sportivilor si, din pacate, foarte rar datorita politicienilor. Este un aspect care trebuie speculat si, adiacent unui mare centru sportiv sa avem si un centru de agrement pe masura. El exista la Targu-Mures, dar trebuie extins, pentru ca in momentul in care lucrurile merg bine, te gandesti cum sa le faci sa mearga si mai bine. Preconizam un centru e agrement care sa cuprinda, pe langa viitorul aerodrom, si terenuri de golf, parc si cabana cinegetica, circuit auto, adica un tot unitar, loc ideal pentru recreere, pentru evenimente sportive, turistice si de agrement. Este un proiect ce poate fi realizat din fonduri europene, printr-o abordare coerenta, integratoare. Aceste proiecte sunt analizate si discutate in cercurile profesionale si, de buna seama, ele sunt agreate. Cate despre imobilele sportive prevazute, activele mari care vin sa acopere ceea ce

v-am detaliat privitor la centrul sportiv, va asigur ca nu sunt deloc putine.

In domeniul turismului, am elaborat un proiect de anvergura, in urma dialogului pe care l-am avut cu reprezentantii administratiilor locale din Alba Iulia, Sighisoara, Brasov, Bistrita. In toate aceste orase au fost adoptate Hotarari ale consiliilor locale privind dezvoltarea circuitului Dracula. Este un lucru de speculat cu maxim interes pentru ca ne preocupa nu numai din punct de vedere al mediului de afaceri din Targu-Mures, care se ocupa cu turismul, ci reprezinta si o cale de valorificare a Aeroportului si de folosire inteligenta a autostrazilor.

Ati vazut anunturile ciudate ale unor ministri: unii fac autostrazi, altii nu fac autostrazi sau modifica trasee de la o zi la alta, dupa criterii doar de ei stiute. Aproape ca s-a ajuns la o conducere prin umilinta: daca vreau, iti dau, daca nu vreau, nu primesti nimic. Data fiind aceasta stare de incertitudine, se impune, urgent gasirea unor alternative. Am solicitat discutarea, neintarziat, a unei colaborari intre Targu-Mures si Sibiu, respectiv Cluj, pentru a dezvolta super strazi (tot din fondurile regionale), in scopul realizarii unor legaturi foarte rapide (Raciu _ Cluj, respectiv Tarnaveni _ Medias _ Sibiu), incat sa ne putem lega, urgent, de aeroporturi, fiindca vedem ca de aeroportul din Targu-Mures nu se ocupa nimeni si e lasat de izbeliste, ceea ce va duce la o uriasa izolare a orasului. Or, ganditi-va ce inseamna un oras universitar, un centru de elita in mediu educational, sportiv si de afaceri, cu un aeroport in paragina. Este una din marile erori care trebuie corectate printr-o interventie rapida a Consiliului Judetean.

O preocupare constanta a constituit-o calitatea vietii. Drumurile ocolitoare, inelul mare si inelul mic de circulatie (menite a scoate noxele din oras), de asemenea castigarea unor arealuri patrimoniale importante destinate mediului de afaceri, toate acestea pot fi inchegate intr-un proiect coerent, de anvergura, realizabil prin accesarea de fonduri europene. Orasul, insa, nu poate fi prezentat intr-o proiectie regionala decat daca el devine capitala! Aduceti-va aminte cate dezbateri, cate intalniri am avut pe aceasta tema! Un an de zile am vorbit, aproape obsedant, de Targu-Mures _ capitala regionala, ca sa ne mentinem locul si rolul ce ni se cuvin intr-o Europa a regiunilor!

In privinta proiectelor de utilitate publica, in prim plan a fost abordarea complexului Rastolita, astfel incat sa devina punctul esential de alimentare pentru aproximativ jumatate din judet, asigurand necesitatile de apa pentru: Reghin, Iernut, Ludus, Targu- Mures si zona adiacenta.

De Rastolita mi-am legat numele inca din 1997, cand lucrarea era, practic, inchisa. In timp, discutand cu specialisti in domeniu, am inteles importanta acestui obiectiv, mi-am dat seama ca o treime din populatia judetului bea apa de proasta calitate. Acum, din fericire, avem o uzina de apa foarte buna, dar procesam apa proasta. Lucrarea de la Rastolita, care este gata, dar abandonata in mod iresponsabil, poate fi inclusa intr-un proiect regional complex, cu cei din Cluj si cei din Bistrita. Proiectul de lucrare publica ar putea fi cuplat cu unul energetic, intrucat, prin cadere de 200 m diferenta de nivel, apa ar putea fi procesata si din punct de vedere energetic.
Conchizand, anul 2013 a fost marcat de efortul de a ne face temele din timp in ceea ce inseamna proiectele regionale. Din pacate, dialogul a lipsit cu desavarsire. Scrisorile, sesizarile si propunerile noastre catre ministere au ramas fara raspuns. De sprijin din partea vreunui ministru nici nu a fost vorba. Mai curand am primit raspuns de la comisari europeni sau de la directori ai unor cabinete ministeriale ale unor comisii europene decat de la Bucuresti.

Cu toate acestea, eforturile noastre in elaborarea de proiecte regionale cu finantare din fonduri europene vor continua. Sunt in dialog si sper sa obtinem un astfel de proiect in problema locuintelor pentru tigani. S-a vazut ce "roade" a dat "implicarea" ONG-urilor. Toata lumea spune ca s-au cheltuit o groaza de bani, dar noi n-am vazut nimic, si nu cred ca exista vreun oras in Romania care sa se poata lauda ca a facut pentru tigani ce am facut noi.

Pe langa activitatile cotidiene in ceea ce inseamna infrastructura, reabilitarea drumurilor, a cartierelor, curatenie etc., am rezolvat, la timp si fara sincope, problema centralelor termice la scolile din oras, in urma falimentului Energomur, preocupandu-ne, in mod deosebit, de extinderea gradinitelor si creselor in cartierele de tineri ale orasului.

Intr-o lume care se misca foarte repede, trebuie sa oferi incredere in potentialul orasului tau, sa le dai posibilitatea oamenilor sa aiba o viziune de stabilitate si speranta. Locul targumuresenilor, al copiilor si al nepotilor lor este la Targu-Mures. Ei trebuie sa stie ca aici, si nu in alta parte, se pot realiza din punct de vedere profesional si personal, sa aiba incredere ca orasul va fi unul cu parcurs

ascendent si situat, mereu, in elite, chiar daca, din pacate, spatiul public este ocupat de isterii si izmeneli ieftine care ne vor costa daca, deja, nu ne-au costat foarte mult. Dorin Florea,

primarul municipiului
Targu-Mures

*Acest motto va figura pe toate documentele emise de Primaria Targu-Mures. Decizia are la baza si reflecta preocuparea de a pastra orasul in sfera dialogului constructiv, al stabilitatii si concordiei, de a descuraja si inlatura tentatia de a fi prezentat ca o zona conflictuala permanenta.

Raportul de activitate al primarului municipiului Targu-Mures pe anul 2013 este publicat integral pe site-ul institutiei, www.tirgumures.ro

nu al conflictelor!"*">

Lasă un comentariu