Zilele trecute, un prieten m-a rugat sa citesc o poezie. Acum, in
aceste vremuri mohorate, va recomand calduros sa o cititi si
dumneavoastra, fiind deplin incredintat ca va fi o adevarata
binecuvantare pentru toti cei care indragesc poezia. Apartine Laviniei
Amalia, si e intitulata:
Doamne, Tie chiar nu-Ti pasa?
Vantul sufla, vantul frange
Clocotind furtuna mare�
Parca si natura plange
Pana dincolo de zare!
Barca-i gata sa se-afunde,
Doisprezece oameni striga.
Ajutorul de la cine
Va putea ca sa descinda?
Bratele-s neputincioase,
Vaslele sunt inutile...
Toate fortele sunt stoarse
Si plecate, si umile!
Doar o singura Persoana,
Linistita, inca doarme;
Pentru EL, furtuna n-are
Cum sa-L plece cu-a ei arme.
Petru-i prins de disperare
Si furtuna-i tot mai deasa.
"Noi murim prinsi de valtoare;
Doamne, Tie chiar nu-Ti pasa?�
Mainile se-ntind spre apa,
Ce-a pornit dezlantuita.
Glasul umple toata zarea:
"Taci, fii linistita!�
������������.
O, Iisuse, cate valuri
N-au venit sa ma doboare
Si, uitand ca Tu esti pacea,
M-am luptat cu disperare.
Inima urla ca marea,
Gandurile zbuciumate
N-au putut gasi salvarea
In efortul meu de fapte.
Dar atunci, in stramtorare,
Inima ce fericita
Isi primi asigurarea:
"Taci, fii linistita!�
Bunul Dumnezeu ne-a salvat mereu si ne va salva de toate pericolele,
atata timp cat vom avea credinta in El! Fie ca Maica Domnului sa aiba
in paza tara aceasta si poporul ei!
Pacat ca suntem nevoiti sa traim asemenea vremuri tulburi!
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
